miercuri, 3 iulie 2013

Vrute si nevrute

Sa visezi cu ochii deschisi e una...sa-ti doresti e alta...sa vrei, e cu totul altceva...n-o sa-ti povestesc acum despre visele si dorintele mele sau despre ceea ce vreau sau nu vreau in viata mea pentru ca te-ai plicitisi..nici nu conteaza, nu e relevant....o sa-ti spun cum jubilez cu ele cat sa ma mentin pe linia de plutire..pentru ca nu sunt un om al extremelor si nici nu voi fi vreodata...eu am un echilibru dupa care ma ghidez, care-mi da acea stare de confort psihic..iar confortul psihic ma tine la suprafata..


Cand visez o fac, de cele mai multe ori, inconstient...dar e o stare placuta, ca un pansament pe o rana proaspata..visele imi sunt nebune, absurde... pentru ca in vis imi permit sa ma joc si nu stie nimeni de joaca mea...imaginatia zboara departe si se pierde printre cuvinte ...cum ar fi daca...cum ar fi fost daca...si printre imagini "contrafacute"...fabricate din bucati care nu au legatura unele cu altele...franturi care vin din timpuri si locuri diferite dar care, puse cap la cap, formeaza un tot ..TOTUL meu..Visele imi raman vise, sunt locul de refugiu ..de spalare a pacatelor zilnice..e o zona de confort in care ma adancesc uneori, fiind constienta ca visul ramane vis, ca este imposibil..dar nu am frustrari pentru ca sunt o persoana realista. e doar o camera de refugiu...ma face sa visez un film, ma face sa visez o carte buna...un loc ...chiar si un om ma poate face sa visez..


Cand imi doresc, nu e si obligatoriu sa fac ceva pentru a-mi indeplini dorinta ...pentru ca si dorintele astea trebuie trecute prin filtrul ratiunii si, de cele mai multe ori, ratiunea trage mari semnale de alarma...de cele mai multe ori, nu-mi pot asuma consecintele..nu pentru ca nu as putea, ci pentru ca nu vreau s-o fac...imi pun asadar dorintele, bine lustruite, in sertar si, din cand in cand, le mai rasfoiesc. imi sunt dragi dar nu-mi pare rau o clipa ca au ramas neconcretizate..pentru ca atunci ar fi devenit, poate, periculoase...iar eu nu-mi complic viata inutil si nici pe a celor din jurul meu..


Dar cand vreau, lupt pana la epuizare si dincolo de ea sa obtin acel ceva "vrut". Cand vreau, ma arunc cu capul inainte si cu ochii inchisi..recurg la gesturi nebunesti, actionez cateodata agresiv de nici nu ma mai recunosc...ma lupt cu mine si cu intreaga lume fara nici cel mai mic regret. pentru ca vreau si fac tot ce-mi sta in putinta sa reusesc, sa obtin...e adevarat ca nu tot ce am vrut am si obtinut..norocul meu e ca stiu sa si pierd si sa suport infrangerea...pe moment sunt demoralizata, dar imi trece repede..sau destul de repede..viata mea nu are timp sa ma astepte pe mine sa ma tarasc pe burta si pe coate..sa ma jelesc si sa-mi plang de mila..trebuie sa ma ridic repede, sa ma scutur de praf si s-o iau din nou la goana...

Am facut destul de multe lucruri nebunesti pentru ca am vrut...si nu a contat o clipa faptul ca cei din jur au incercat sa ma opreasca...daca vreau ceva nu-mi spune sa ma opresc, ma inversunezi si mai tare..lasa-ma pe mine sa decid daca trebuie sa vreau, sa-mi doresc sau doar sa visez...chestia e ca, de multe ori, lupta cea grea am dus-o cu cei care incercau sa-mi puna piedici si, in loc sa ma concentrez sa-mi ating scopul, eu trebuia sa port batalii cu cei care imi spuneau ca nu e bine sau nu trebuie..o batalie pe doua planuri..asta ma epuizeaza cel mai tare..

spuneam ca nu sunt omul extremelor. la mine confortul psihic presupune putin din toate. fara excese. fara obsesii...e ca si cum m-as afla in fata unei mese pline cu prajituri...gust din toate cate putin si ma bucur de fiecare aroma in parte...nu ma reped doar la una...pentru ca atunci nu as cunoaste gustul celorlalte...sunt un om mult prea curios de ce este in jurul meu ....asa fac si cu oamenii..cunosc multi si ma bucur de ei cate putin...descopar noi tipare, noi personalitati...si ma infrupt din ei cu lingurita ca sa imi ajunga cat mai mult timp...daca i-as devora din prima...unde ar mai fi atunci noutatea care sa ma surprinda? daca ajungi sa cunosti un om cum iti cunosti propriile buzunare, atunci ai intra intr-o rutina...urasc rutina..cum urasc simetria...o sa spui acum ca ducand o viata echilibrata duc, practic, o viata simetrica..nu stiu...fiecare am trecut prin momente in care nu se intalmpla nimic cu lunile si anii, iar apoi au venit toate deodata si ne-au rasturnat repere, valori, principii, reguli...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu