duminică, 14 iulie 2013

Engage...

Eram copil cand am cazut atunci de pe bicicleta. Urate zgarieturi ....mamaia mi-a pus un pansament la genunchi si au trecut zile multe pana cand am avut curaj sa-l dau jos. L-am scos singura, plangand de frica si da...m-a durut, am sangerat din nou. Daca as fi schimbat pansamentul zi de zi m-ar fi durut zi de zi, dar  mult mai putin, iar rana s-ar fi vindecat mult mai repede...

Acum sunt mare si fac aceeasi greseala. Imi acopar ranile sufletesti cu pansamente pe care nu am curaj sa le schimb. Imi tot spun..maine, maine o sa fac ordine in viata mea, maine ..acum nu am curaj..mi-e frica sa scot la iveala lucuri si fapte si oameni care, odata, m-au durut...Daca ma vor durea din nou? Dar, daca acoperi ceva, asta nu inseamna ca acel ceva nu mai exista. Insa preferi sa te minti si sa traiesti asa...cu rani ascunse sub pansamente...cele mai ciudate pansamente...e mai simplu, e mai usor sa acoperi si sa spui ca nu exista decat sa privesti lucrurile in fata si sa le tratezi pe fiecare in parte...

Insa ajungi cateodata intr-un moment din ala in viata cand un simplu lucru...o banalitate oarecare te ia prin surprindere, te opreste-n loc, iti casca ochii a mirare si te intoarce in trecut fara sa te intrebe daca vrei sau nu. Si te trezesti, pur si simplu, rememorand pasaje intregi din viata ta...lucruri, intamplari, situatii cand ai luat decizii, cand te-a durut de-ai crezut ca maine vei muri...cand ai durut tu pe altii de-ai crezut ca vei muri de durerea lor...cumva, acel pasament a fost smuls, nu ai fost atent o clipa..si da..rana aia nu e vindecata. Nici nu-ti vine sa crezi..dupa atata timp trebuia sa nu mai existe...Realizezi ca ti-ai construit viata pe o fundatie subreda. Si uite ca a venit ziua cand palatul tau inzorzonat se surpa peste tine...Acum e prea tarziu...Unde sa mai fugi?

Da, sunt intr-o zi din asta...cand ceva din mine s-a clatinat...stiu ca inevitabilul se va produce dar ..maine o sa-mi fac ordine in viata..nu azi...pentru ca azi nu am curaj. Si nici timp, hai sa fim seriosi...Azi abia mi-am dat seama de fisuri..le-am vazut, le-am ascultat cum rod incet din mine, le-am pipait...maine o sa ma gandesc la ce e de facut...poimaine o sa incep sa-mi fac o schita a planului....si mai vedem...daca o sa am timp...

Mai tii minte Star Trek? Engage..isi duceau aia mana la insigna si buf..se trezeau la mama dracului...Diferenta e ca eu nu am avut insigna si tot m-am propulsat in trecut...cum de-am reusit nici eu nu stiu...cert e ca azi sunt intr-o zi din aia cand nu vreau sa aud nimic si nu vreau sa vad pe nimeni...vreau sa ascult doar muzica si sa mananc inghetata..multa inghetata...in congelator am trei caselore..imagineaza-ti ce festin ma asteapta diseara..mai trebuie sa-mi caut o carte...dar ce fac? ce fac? imi caut iar pansament?? da. ma gandesc acum..daca mi s-a parut? Daca m-am panicat degeaba? Logica imi spune ca mi s-a parut..timpul le uita pe toate...sufletul imi urla-n urechi si-mi aud inima-n timpane....

Stii ce-mi spun mereu? Ca trecutul trebuie lasat in trecut...Daca traiesti in trecut nu-ti mai simti prezentul..de fapt el nici nu mai exista...dar nu trebuie nici sa ti-l renegi...sa ti-l anulezi pentru ca este al tau, face parte din tine si tot renegandu-l iti renegi propria ta viata....pe tine insuti...ranile au nevoie de pansamente dar nu la nesfarsit...ele trebuie mereu schimbate...julitura trebuie privita si ajutata sa se vindece, nu ascunsa sub carpe murdare...cam tarziu am realizat asta...

Eram copil cand am cazut atunci de pe bicicleta. Urate zgarieturi ....mamaia mi-a pus un pansament la genunchi si au trecut zile multe pana cand am avut curaj sa-l dau jos. L-am scos singura, plangand de frica si da...m-a durut, am sangerat din nou. Daca as fi schimbat pansamentul zi de zi m-ar fi durut zi de zi, dar mult mai putin, iar rana s-ar fi vindecat mult mai repede...


Lulu - intr-o zi de luni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu