marți, 9 iulie 2013

'Aihai....

Era devreme, aseara, la mine in bucatarie. Pe masa - doar un borcan cu dulceata de cireste si clatite. Multe clatite. Nu, nu le-am facut eu. Zambesc. Eu nu stiu sa fac. Nu-mi ies. Le-am primit de la cineva care stie ca sunt nebuna dupa clatite si care le-a facut pentru mine.

Borcanul fusese pus intr-o punguta stransa bine. M-am chinuit un timp sa desfac nodul, iar apoi, la un moment dat, m-am oprit. Mi-am adus aminte de vremurile in care eram copil si primeam dulciuri. Incercam furibund sa desfac ambalajul si niciodata nu-mi iesea. Trageam de plasticul ala pe toate partile, dar nu aveam suficienta putere. Si muream de ciuda pentru voiam ciocolata sau jeleurile pe care le intrezaream colorate si...nu se putea!!! Asa si acum. Numai ca acum...mare fiind, am putut rupe punguta si am scos minunatia la lumina. Ma uitam la borcanul desfacut - am reusit, desigur, sa desfac si capacul, chestie pe care o faceau, cand eram mica, doar oamenii mari - si m-a izbit un miros crud de copilarie...eu...pe la 5,6 ani...cu codite si genunchii juliti...murdara pe maini de pamant...cu rochita verde, murdara de iarba...in ghete negre, butucanoase si  prafuite...bunica...o femeie care nu statea locului o clipa...mereu cu gura ba pe mine, ba pe bunicul...o femeie apriga, ce tinea in mana toata casa...o oala mare care fierbea pe patru ochiuri de aragaz la butelie bulbucind incet dulceata...un miros dulce acrisor ce umplea toata scara blocului...vecinii stiau ca Nuța face dulceata...din cand in cand, ca sa scape de mine, ma lasa sa ling lingura de lemn cu care mesteca in oala...apoi, ma gonea din bucatarie ca era atat de cald...Inchidea dupa mine usa si o auzeam cum se cearta de una singura ba cu dulceata, ba cu nu stiu ce castron, ba cu nu stiu ce alta oala...

Zdup, zdup, zdup....uite cum fac tumbe...'aihai, lulu, 'aihai...cuvantul asta venea de la  hai hai ca ti-o iei. Dar cui ii pasa?

Ieri, se scara blocului, mirosea a vinete coapte..in seara asta am simtit miros de porumb fiert...am vecine gospodine :)) dar cine are dulceata ca mine?? cine? nimeni...si cine a avut o copilarie ca mine? rau copil am mai fost...asa credeam atunci, caci toata lumea imi spunea sa fiu cuminte..si, din moment ce mi se spunea sa fiu cuminte..inseamna pentru mine ca sunt obraznica...am ajuns sa spun eu acum altora asta...si nimeni nu intelege ce vreau sa spun...

camara era intunecata, raftul prea sus ca sa-l ajung...bunica merge la paine..vine si fetita? Nuuuuuuu...stai cuminte in casa? Daaaaaaa....de abia asteptam sa-i aud pasii coborand agale pe scari ca sa dau buzna la camara..ochisem un scaunel mic..ea statea iarna cu picioarele pe el "sa nu ma traga curentul, mama" si..urcata pe el ajungeam la borcanele cu dulceata. de cirese. din acea oala uriasa pe care o vedeam de o mie de ori mai mare decat era in realitate...acum cativa ani am mers la bunica si nu stiu cum si ce am cautat prin dulap si am dat de acea oala..atat de mica....mi s-a strans sufletul...

Zdup, zdup, zdup...uite cum fac tumbe gandurile....'aihai, lulu, aihai...imi spun de una singura acum si zambesc...copilaria mea toata a fost un borcan cu dulceata de cirese, iar aseara cineva mi-a redat o frantura ce credeam definitiv pierdut...

Era devreme, aseara, la mine in bucatarie. Pe masa - doar un borcan cu dulceata de cireste si clatite. Multe caltite. Nu, nu le-am facut eu. Zambesc. Eu nu stiu sa fac. Nu-mi ies. Le-am primit de la cineva care stie ca sunt nebuna dupa clatite si care le-a facut pentru mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu