duminică, 12 mai 2013

Carusel II

Miruna tremura usor, pasind rar pe trotuarul pustiu. Era noapte, iar ea trebuia sa ajunga undeva parca atat de departe incat avu, pentru o clipa, sentimentul ca ceva se va intampla pe drum si nu va mai ajunge niciodata. Totul i se impotrivea...In casa nu-si gasise cheile, apoi telefonul,  tramvaiul tocmai ce pleca din statie...metroul a avut intarziere, iar un banner mare, colorat, ii urla in cuvinte de-o schioapa Imposibil..imposibil. Imposibil sa ce? Sa-ti schimbi principiile, valorile, ideile dupa care te-ai format ca om, ca femeie, care te guverneaza in viata si, practic, in tot ceea ce faci...care te individualizeaza ca om..Imposibil ..imposibil...ar trebui sa ma reinventez eu insami..ar trebui sa-mi anulez constiinta de sine, s-o sterg cu buretele si s-o iau de la capat avand alte repere...da..traim agatandu-ne de repere, sprijinindu-ne in ele ca in niste bastoane care ne ajuta sa mergem, sa pasim, sa traim. Nu era suparata. Nu era trista. Era furioasa. Furioasa pe ea pentru ca nu putea intelege si nu voia sa inteleaga ceva ce parea a fi opusul a tot ce reprezenta ea.  Parca cineva se juca cu ea de-a baba oarba..insa un joc ciudat...acel cineva ii era atat de cunoscut si de aproape, iar uneori atat de strain si de departe..de neinteles, de neacceptat, de nepatruns...iar uneori atat de simplu, de usor, de firesc...iar ea nu reusea sa-i gaseasca locul pe raft...tiparul...nu reusea sa-l aseze pe raft...cine esti tu cu adevarat? ce vrei tu cu adevarat?

Ajunse. Intr-un sfarsit. Si cand il vazu de departe se opri o clipa-n loc. Inca putea sa mai plece. Tot drumul a mers incet, incercand sa amane o revedere care nu trebuia sa se intample. Inca mai putea pleca. Dar se apropie incet ...tremurand..poate de frig, poate de oboseala...poate de nervi...poate pentru ca simti un gol in stomac si lacrimi in ochi. Zambi. Si cand plang eu rad... Isi aminti o melodie veche, pe care crezuse ca o uitase demult...Iar apoi..apoi ceva inexplicabil se intampla...ii pierira si lacrimile si golul din stomac si nici cum tremura nu mai simtea. Uita tot ce gandise pana sa-l vada, desi il certase tare-n gand...tipase la el si il lovise cu pumnii. Ce dracu se intampla??? Si de ce se intampla altfel de cum trebuie? Si de ce nu pot sa opresc jocul asta ciudat in care nu EU detin controlul? Poate am obosit. Cine stie..intreaga viata am judecat, am pus lucrurile in ordine, am luat decizii, am cantarit totul la gram, am calculat la virgula. In fata ei se deschidea acum haosul. Un haos frumos, ciudat, care o speria dar care, in acelasi timp, o atrgea ca un magnet..da, cand e departe, el e haosul vietii mele. Dar acolo, langa el, e liniste, uimire, surpriza, mirare..e tot ce nu simtise in viata ei reala si atat de echilibrata..se simtea ca intr-un carusel care-i dadea peste cap tot ce gandise ea despre viata si, mai ales, despre oameni...da..despre oameni...

Dar nu...nu. Totul e doar o iluzie, iar ea nu se putea hrani cu vise..oricat de mult incerca...ceva o tragea cu putere inapoi, pe pamant..nu putea renunta la viata...viata ei...cu grija construita, cu truda si migala...viata ei..EA, Miruna, nu putea renunta la ea insasi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu