vineri, 31 mai 2013

Nisip in ghete...



"Eu tac si ascult. Adun in mine gandurile tale, le mestec, le inghit, le simt si le traiesc. Le impletesc cu ale mele, construind idei. Uneori, sunt hade, fara fundatie, fara stalpi de rezistenta, fara grinzi..iar constructia nu are geamuri si nici usi prin care sa respire. Dar nu-i nimic, imi spun".

Miruna tocmai ce se trezise din somn...era tarziu, amiaza, dar ploaia care batea in geam, ziua gri care se ivea de dupa perdele o facura sa se ghemuiasca printre cearsafuri, sa inchida ochii si sa adoarma din nou...Nisip in ghete....Zambi..

"Eu tac si te ascult. Te adun in mine bucata cu bucata, primesc tot ce-mi oferi dar fara sa-ti cer. Pentru ca eu iti las libertatea de a alege sa-mi spui ce vrei si cand vrei sa-mi spui. Eu nu te judec. Eu nu te intreb. Eu nu te cert. Eu tac si te ascult. Pentru ca, uneori, avem nevoie sa fim ascultati. Fara sa primim sfaturi. Doar sa fim ascultati. Fara sa fim judecati.  Fara sa fim pusi la zid si ucisi cu pietre. Eu nu-ti spun ca va fi bine, ca va fi rau, ca va fi urat sau frumos..Eu te ajut sa-ti dai seama singur de asta...sa alegi tu  ce e bine si ce e frumos, drept si gresit, iar asta dupa propriile tale idei si repere".

Ceasul isi hapaia secundele si era hapsan ca un ceas, iar Miruna nu stia daca e treaza sau viseaza. In minte i se derulau imagini frante, crampee ale unei nopti furtunoase..alerga prin furtuna...prin balti..uda din cap pana-n picioare..cerul era negru, brazdat din cand in cand de fire metalice incise...De ce alerg? Unde alerg? Spre ce? De cine fug eu, de fapt? Incetini pasul si lasa ploaia s-o acopere...Tremura. Dar nu de frig...Nisip in ghete..

"Eu tac si te ascult. Nu ma intreba niciodata daca sunt sau nu de acord pentru ca nu eu trebuie sa fiu cel care imparte lumea in frumos si urat, in bine sau rau. Si daca sunt eu de acord sau nu..nici nu conteaza. Important e ca atunci cand imi vorbesti, sa-ti golesti sufletul ca sa poti respira, ca sa-ti poti umple din nou plamanii cu aer.."

Copacii isi luau avant spre cer..voiau sa se smulga si sa zboare, iar cerul cobori pe pamant - voia sa fie al cuiva, sa apartina, sa fie inradacinat...un noian de ganduri fara cap si fara coada..furie, frustrari, regrete..neajutorare...intrebari fara raspuns ...chin...vreau sa uit...vreau sa uit..."Sa nu ai niciodata regrete...Sa-ti para rau nu pentru ce ai facut, ci pentru ce nu ai facut din lipsa de curaj". Vantul o fugarea pe alei si-i suiera in urechi "Traieste!" O scoica, un val, nisip aspru sub talpile ude...nisip in par..nisip in ghete..nisip acum in suflet...o melodie...o grebla rosie de plastic - o jucarie..."Oare ce-am facut cu jucaria aia?"  Nu-si putea aminti...O imbratisare..un sarut fara preaviz...o atingere.."Ce piele fina ai...Mi-era atat de dor sa simt finetea asta!" "De ce dracu toti barbatii care ma saruta o fac atunci cand ma astept cel mai putin? Mai tii minte ghetele alea?"

Si-si ingropa si mai adanc capul in perna...patul era gol si rece...casa era goala si rece...sufletul ei mustea de lacrimi..mintea ei urla de durere...Nisip in ghete..."O sa traiesc mereu cu vina asta dar mi-o asum si nu voi regreta o clipa...Pentru ca stiu. Cu fericirea aceasta nu ma voi mai intalni niciodata si...momentele astea isi vor merita toate pedepsele din lume...Sunt prea frumoase...si accept sa fiu pedepsita apoi o viata intrega pentru ele..caci pedeapsa nu va fi niciodata atat de aspra incat sa le eclipseze..Da...ma arunc cu capul inainte...traiesc clipa...vad eu ce fac dupa aia..." Asa isi spusese atunci. Asa simtea si acum. Zambi. Iar vantul ii soptea secrete...

marți, 28 mai 2013

Tine-ma minte!



Mi-as fi dorit sa fiu o pasare pentru ca as fi avut toata libertatea din lume...
Mi-as fi dorit sa fiu un val pentru ca atunci as fi avut toate lacrimile din lume..
Mi-as fi dorit sa fiu o piatra pentru ca atunci as fi simtit toata nepasarea din lume..
Mi-as fi dorit sa fiu o bucata de cer pentru ca atunci te-as fi avut mereu in brate..
Mi-as fi dorit sa fiu vant pentru ca atunci as fi dansat cu tine o vesnicie..
Mi-as fi dorit sa fiu pamant pentru ca atunci te-as fi  avut mereu in suflet..
Mi-as fi dorit sa fiu luna lui mai pentru ca atunci as fi fost langa tine..
Mi-as fi dorit sa nu fiu EU pentru ca atunci nu m-ai fi iubit..
Mi-as dori sa dau timpul inapoi, sa repar ce am gresit fata de tine...
Mi-as fi dorit sa-ti fiu vremea cea buna, lumina, soarele si caldura pentru ca atunci ai fi ramas langa mine..

Dar nu sunt decat uitarea ta ..pentru ca ai plecat cu mine-n gand dar nu mi-ai lasat decat regrete...si amintirea unui sarut pe frunte ..acea clipa in care m-am aplecat spre tine si care va dura mereu si mereu si pentru totdeauna...acele secunde, DS, cantaresc cat intreaga mea viata fara tine...n-o sa uit niciodata ultimul nostru sarut...

Dar nu am nici toata libertatea din lume, nici lacrimi nu mai am, iar ceea ce simt ar putea umple toate sufletele goale din lume...si nici pe tine nu te mai am...nici langa mine..nici in suflet...si nici nu am fost atunci langa tine..si da...oamenii sufera, dragul meu DS, pentru ca le-am gresit si nu mai pot repara..sufera de cand tu ai plecat fara sa ma inveti cum sa fiu mai buna..

Se sfarseste mai...si ar trebui sa inchid cartea..povestea e la final...un final in care noi doi ne plimbam intr-o dimineata pe o alee sub castani iar tu imi culegeai inelul cazut de pe deget..."Spune repede o culoare!" "Rosu!" "Sa fii buna..sa te bucuri mereu de bucuria celuilat..."

dar stii...intre timp, mi-am gasit frumosul vietii...frumosul vietii fara tine...aceeasi litera...o alta poveste care va dura pana la capat....


M-ai durut...

"Stii care e culoarea mea preferata? Stii ce prajitura imi place? Stii care e melodia mea de suflet? Stii cum imi beau cafeaua? Stii care este primul lucru pe care il fac atunci când ma trezesc dimineata? Stii cum imi conduc masina, de la ce magazin imi fac cumparaturile, stii ce parfum imi place...ce ma enerveaza ...care mi-e cel mai iubit loc din oras..cartea mea preferata..filmul meu...stii ce ma bucura, ce ma intristeaza? Te-a interesat vreodata sa stii cu adevarat cum ma simt, care sunt micile mele bucurii, de ce ma simt rau sau bine, ce-am facut peste zi..daca m-a suparat ceva, daca m-a necajit ceva...daca am nevoie de ceva....daca sunt multumit, impacat...daca imi doresc ceva...nu. si, cand in rarele dati ai fost curioasa si m-ai intrebat, nu ai facut-o pentru mine, ci tot pentru tine..ca sa te asiguri ca nu sunt suparat pe tine...ca nu sunt nervos pe tine..ca nu am ganduri negre in ceea ce te priveste pe tine..tot tu contai...

importanta ai fost mereu tu...ce gandesti tu..ce simti tu..ce crezi tu..ce vorbesti tu..ce-ti place tie..ce urasti tu...importanti au fost prietenii tai, parintii tai, locurile tale, tabieturile tale, mofturile tale...nu puteam, de multe ori, rosti o fraza pana la capat pentru ca ma intrerupeai tu ca sa-mi spui ori ca nu am dreptate ori ca sa-mi povestesti chestii cu totul diferite ..fara legatura..si turuiai..si turuiai..si nu te mai opreai...taceam atunci, priveam in pamant, zambeam formal, ma prefaceam ca te ascult si ca-mi pasa..dar de fapt stii...ma durea..tot timpul nu ai facut decat sa ma dori...ma dureai dimineata, ma dureai seara, ma dureai in timpul zilei..ma dureai cand mergeam in vizita, cand primeam in vizita, ma dureai cand taceai, cand vorbeai, cand radeai..cand plangeai..ma dureai in timp ce ma plimbam cu tine de mana pe strada...in timp ce te strangeam in brate pe alei..in timp ce te sarutam ..ma dureai in timp ce te posedam ca un nebun pentru ca ma durea...ai fost o rana continua...

daca eu tac pentru ca am avut o zi proasta, tu ai impresia ca sunt suparat pe tine....daca rad si ma agit si sunt vesel ai impresia ca ascund ceva...daca sunt nervos, ai impresia ca o sa te parasesc a doua zi...de parca ti-as apartine...ar fi trebuit sa stii pana acum ca nu apartin nimanui..Tu, de fapt, te consideri cumva centrul universului meu..si de aceea orice actiune a mea o proiectezi asupra ta...nu ...nu esti centrul universului meu si nu tot ceea ce fac sau spun se invarte in jurul tau...

Spui ca ma iubesti dar nu ma cunosti deloc..Ce iubesti tu la mine? Stii ce cred? Cred ca iubesti barbatul pe care ti-l imaginezi tu, nu care este in realitate...Inca mai traiesti in povesti cu zane si zmei si feti frumosi calare pe cai albi...Revino cu picioarele pe pamant! Deschide ochii! Traieste-ti viata, nu inchipuirea! Esti o lasa pentru ca refuzi realitatea si te ascunzi printre basme...stiu...realitatea e cruda si adevarul doare ...dar fii corecta cu tine, in fata ta si infrunta-ti demonii ..pentru ca eu unul...nu ma mai pot lupta cu ei....am obosit...nu te agata de oameni ca sa traiesti...fa-o pe picioarele tale! Esti o femeie carea invatat ca daca cere ajutor i se ofera imediat nu o mana ..ci sute de maini...si te-ai obisnuit asa.. sa ceri si sa primesti...esti o cersetoare de atentie...si faci absolut orice iti sta in putinta sa trezesti in sufletul meu ceva..orice..chiar si mila..chiar si dezgust...numai sa simt ceva pentru tine...este dependenta de dragostea mea pana la nebunie... te-am iubit. ani de zile. dar se pare ca te-am consumat...ti-am devorat frumosul picatura cu picatura pana te-ai scurs de tot..."

Sasha izbucni violent si, dintr-o suflare, ii spuse tot ce tinuse in el atat amar de vreme. Cuvinte grele, cuvinte -bolovani ce se rostogoleau catre ea furioase, salbatice, muscatoare...Si nu-si dori atunci decat sa plece si sa nu se mai intoarca niciodata..ea era otrava care il ucidea dar fara de care nu putea trai...era prea epuizat...prea obosit...se resemnase demult....se simtea batran...cu sufletul greu si negru..impovarat..voia sa respire aer curat dar il apasa o greutate pe piept...si nu-i iesise decat un suspin prelung...cum de am lasat sa se intample una ca asta? cum???



vineri, 17 mai 2013

In mine..


Cand nu mai cred in nimic frumos pe pamant privesc spre tine...si mi-e liniste. Si ma aplec spre mine.

Am nevoie de liniste..sa ma aud pe mine cum traiesc, sa ma inteleg, sa ma accept cu bune si cu rele...sa-mi pun ordine in ganduri si-n suflet...Am nevoie de frumos, de pace, de armonie...am nevoie de zambete..am nevoie sa cant din nou si sa dansez din nou...am nevoie sa ma bucur iar...sa ma simt din nou copil, cand nimic rau si urat nu exista..cand nimeni rau si urat nu exista..cand cosmarurile de topesc in mangaierea calda a unei voci atat de cunoscute..."Laura, de ce plangi? Ce-ai visat?"

Sa fiu libera, asa cum am fost intotdeauna...fara frica de a spune ceva, de a face ceva...fara frica de a spune NU cand stiu ca e nu...fara frica de a spune DA cand stiu ca e da...sa am din nou puterea sa lupt pentru ceea ce-mi doresc, sa lupt pentru ceea ce cred ca e bine pentru mine...Sa lupt pentru visele mele, pentru ideile mele, pentru crezul si reperele mele in viata..

Am nevoie de tacere ca sa-mi aud gandurile..ca sa le disec, ca sa le inteleg..sa le amestec, iar apoi sa le culeg pe fiecare in parte si sa le asez frumos pe rafturi..ganduri bune, ganduri rele, ganduri frumoase, ganduri triste, ganduri adevarate si mincinoase...ganduri despre tine, despre el si ea si ei...caci s-au adunat prea multe si sunt incolacite-n mine ca un ghem sarmos cu ghimpi..si ma-nteapa, si ma zgarie si ma sufoca...am nevoie de timp sa-l descurc incet cat sa nu doara..sa-l insir usor prin mine, sa-l citesc si sa-i inteleg povestea..sa ma inteleg si sa ma accept pe mine...pentru ca in ultima vreme mi-a luat-o viata la goana iar eu am ramas cu mult in urma ei...

Cand nu mai cred in nimic frumos pe pamant privesc spre tine...si mi-e liniste. Si ma aplec spre mine.






A tuturor

Eu sunt un om al oamenilor si-mi impart sufletul in mii de bucati ca sa ajunga tuturor.

Eu nu pot sa traiesc fara ei, nu pot exista fara ei, nu pot fi eu fara ei...ii iubesc pentru ca din fiinta lor imi trag suflul si seva si energia..buni, rai, frumosi, mici, mari, tristi sau fericiti...ma hranesc cu ei zilnic si iau din fiecare cate-o bucatica...eu sunt omul tuturor...iau frumosul si uratul din ei si-mi peticesc sufletul cu frumos si urat ca si cum as construi un puzzle...prin sufletul meu se perinda, rand pe rand si ingeri si demoni...si am nevoie de ei pentru a tine balanta in echilibru...balanta vietii mele..sunt un om care se plictiseste repede...de aia probabil nu pot trai fara oameni...pentru ca mi-e teama de momentul in care m-as plictisi de mine insami...asa ca sar din poveste-n poveste si din sfarsit intr-un alt inceput....sa ma pierd printre ei, sa ma amestec, sa ma diluez la nesfarsit prin vietile altora..Am si eu povestea mea..dar ei nu stiu pentru ca sunt prea ocupati sa ma aduca in mijlocul povestilor lor...

Eu sunt un om al oamenilor...si-mi impart sufletul in mii de bucati ca sa ajunga tuturor.

Scrisoare pentru un biet muritor

Iubirea ta e o boala a sufletului..o rana deschisa, o raceala, un stranut, iti da frisoane, febra, te doare pana la sange...nu mai esti om...tu nu te mai recunosti...iubirea ta e un chin care rupe din tine cu coltii si te sfasie cu ghearele...iubirea ta este un monstru care te sperie in miez de noapte, care iti da cosmaruri, care-ti alunga somnul...iubirea ta te omoara cate putin zi de zi...ceas de ceas..si iti distruge, rand pe rand, tot frumosul sufletului tau...intr-o zi, cand nici nu vei banui, iubirea ta te va omori de tot....cand vei inceta sa mori?

Iubirea ta nu te inalta, te coboara-n iad si-ti picura otrava-n suflet...si nici ca-ti mai pasa...te zvarcolesti si urli si plangi si-i ceri sa se opreasca...dar ea navaleste din ce in ce mai furioasa...si nimeni nu te poate ajuta..e crucea pe care trebuie s-o porti singur pe umeri...e grea, te-a ingenunchiat, te face sa mergi tarandu-te prin praf si noroaie...oamenii se uita la tine cu mila si cu frica..isi fac cruce si sunt fericiti ca ei...ei nu iubesc la fel ca tine...pentru ca iubirea ta e o boala a sufletului...si numai atunci cand te vei ridica din nou in picioare, vei sti ca te-ai vindecat...dar esti atat de obosit acum, incat tu nu vrei sa te mai vindeci...astepti sa mori doar...tu nu te mai lupti de mult timp cu ea...de fapt nici nu te-ai luptat vreodata cu adevarat....

Iubirea ta ti-e cel mai mare dusman...iar tu ai abandonat batalia...astepti sfarsitul..care sfarsit? nu mai conteaza..orice te-ar face sa nu mai simti...esti un biet muritor...cu cat iti face mai mult rau, cu atat o tii mai tare la piept...cu cat te doare mai tare, cu atat ti-o infigi mai adanc in suflet...iubirea ta este o boala care te mananca de viu si nimeni, dragul meu, nu te poate ajuta...vorbele sunt de prisos, iar mana care ti-e-ntinsa a obosit....sau poate nu are destula putere sa te ridice ..pentru ca iubirea ta cantareste atat de greu...

Si nu exista nici un tratament, nici un medicament miraculos...nici un doctor care sa-ti faca o operatie pe cord, sa ti-o smulga din piept si sa te redea vietii...exista doar timpul care incet, incet le sterge si le uita pe toate..dar timpul tau, dragul meu, ori s-a scurs de tot...ori a-ncremenit si el de spaima...

Iubirea ta este o boala a sufletului...care te ucide incet si-n fiecare clipa mai mori un pic...Cand vei inceta sa mori?

luni, 13 mai 2013

Tine

Şi se trezi în noapte plângând in hohote...

...copaci, alei, iarbă, caini, uimire, linişte, suflet, mâini, zâmbete, lacrimi, mirare, dor, joc, poveşti,  trotuare,
cărţi, durere, muzică, verde, voci, cântec, tăcere..o gară, un drum, o viaţă, un popas, un fum, o bere, un taxi, noapte, spaimă, cădere o chitară, dorinţă, cuminte, seară, verde, străin, neputinţă, haos, mirare, chin, uitare,pai, da, pai nu, nepatruns, aproape, nebun, frumos, ascuns, copil, braţe, cuvinte,  cădere, zbor, tăcere, fierbinte, nu ştiu, vis, somn, dor, abis..

Şi se trezi in noapte plângând în hohote...



duminică, 12 mai 2013

Carusel II

Miruna tremura usor, pasind rar pe trotuarul pustiu. Era noapte, iar ea trebuia sa ajunga undeva parca atat de departe incat avu, pentru o clipa, sentimentul ca ceva se va intampla pe drum si nu va mai ajunge niciodata. Totul i se impotrivea...In casa nu-si gasise cheile, apoi telefonul,  tramvaiul tocmai ce pleca din statie...metroul a avut intarziere, iar un banner mare, colorat, ii urla in cuvinte de-o schioapa Imposibil..imposibil. Imposibil sa ce? Sa-ti schimbi principiile, valorile, ideile dupa care te-ai format ca om, ca femeie, care te guverneaza in viata si, practic, in tot ceea ce faci...care te individualizeaza ca om..Imposibil ..imposibil...ar trebui sa ma reinventez eu insami..ar trebui sa-mi anulez constiinta de sine, s-o sterg cu buretele si s-o iau de la capat avand alte repere...da..traim agatandu-ne de repere, sprijinindu-ne in ele ca in niste bastoane care ne ajuta sa mergem, sa pasim, sa traim. Nu era suparata. Nu era trista. Era furioasa. Furioasa pe ea pentru ca nu putea intelege si nu voia sa inteleaga ceva ce parea a fi opusul a tot ce reprezenta ea.  Parca cineva se juca cu ea de-a baba oarba..insa un joc ciudat...acel cineva ii era atat de cunoscut si de aproape, iar uneori atat de strain si de departe..de neinteles, de neacceptat, de nepatruns...iar uneori atat de simplu, de usor, de firesc...iar ea nu reusea sa-i gaseasca locul pe raft...tiparul...nu reusea sa-l aseze pe raft...cine esti tu cu adevarat? ce vrei tu cu adevarat?

Ajunse. Intr-un sfarsit. Si cand il vazu de departe se opri o clipa-n loc. Inca putea sa mai plece. Tot drumul a mers incet, incercand sa amane o revedere care nu trebuia sa se intample. Inca mai putea pleca. Dar se apropie incet ...tremurand..poate de frig, poate de oboseala...poate de nervi...poate pentru ca simti un gol in stomac si lacrimi in ochi. Zambi. Si cand plang eu rad... Isi aminti o melodie veche, pe care crezuse ca o uitase demult...Iar apoi..apoi ceva inexplicabil se intampla...ii pierira si lacrimile si golul din stomac si nici cum tremura nu mai simtea. Uita tot ce gandise pana sa-l vada, desi il certase tare-n gand...tipase la el si il lovise cu pumnii. Ce dracu se intampla??? Si de ce se intampla altfel de cum trebuie? Si de ce nu pot sa opresc jocul asta ciudat in care nu EU detin controlul? Poate am obosit. Cine stie..intreaga viata am judecat, am pus lucrurile in ordine, am luat decizii, am cantarit totul la gram, am calculat la virgula. In fata ei se deschidea acum haosul. Un haos frumos, ciudat, care o speria dar care, in acelasi timp, o atrgea ca un magnet..da, cand e departe, el e haosul vietii mele. Dar acolo, langa el, e liniste, uimire, surpriza, mirare..e tot ce nu simtise in viata ei reala si atat de echilibrata..se simtea ca intr-un carusel care-i dadea peste cap tot ce gandise ea despre viata si, mai ales, despre oameni...da..despre oameni...

Dar nu...nu. Totul e doar o iluzie, iar ea nu se putea hrani cu vise..oricat de mult incerca...ceva o tragea cu putere inapoi, pe pamant..nu putea renunta la viata...viata ei...cu grija construita, cu truda si migala...viata ei..EA, Miruna, nu putea renunta la ea insasi.

marți, 7 mai 2013

Sa zbor...

"Hai sa ne dam in leagan! Dar noi cand ne mai jucam? Vrei sa ciocnim oua? Hai in cazemata! Imi citesti? Hai sa facem cuib la Iepuras! Dar eu nu vreau sa pleci! Ai terminat tigara? Ce biine!!! Acum ne jucam! Uite, o floare! E pentru tine! Vrei prajitura? Dar bomboane? Hai vino! Ti-am pregatit o surpriza! Cand ajungi la cazemata sa spui parola! Hai sa ne dam pe bara! Da eu nu pot sa fac ca tine....Hai sa ne jucam cu mingea! Hai sa coloram oua! Hai la nisip! Da noi cand ii scriem scrisoare Iepurasului? Scrisoare de bun venit..."

Si ne-am dat in legan, si-am ciocnit oua, si-am citit povesti si cuib pentru Iepuras am facut. Caci Iepurasul vine doar la copiii cuminti si numai daca are un cuib din iarba multa si frunze si morcovi sa rontaie. Si scrisoare cu floricele si inimioare si stelute colorate...Si-am uitat de tot ce credeam ca este rau...de tot ce credeam ca este bun, urat si frumos..am uitat de mine si m-am reintors copil alergand prin iarba, culegand flori si zambind parca pentru prima oara dupa atat amar de vreme..Nu! Nu vreau sa ma intorc in viata mea. Caci mi-e straina, parca nu-mi mai apartine...O tot impart cu grija in stanga si-n dreapta, atenta sa ajunga tuturor macar o bucatica...dar eu...eu ma trezesc intr-o zi ca mie nu mi-a mai ramas nimic. Simt ca nu-mi mai apartin...Cred ca singurele momente in care mai sunt eu cu mine sunt cele din noapte, cand imi iau in brate ursuletul...Acum, parca am trait din nou..dupa atat amar de vreme...mi-e liniste...mi-e bine...mi-e frumos...ma culeg de pe jos, ma scutur, ma adun, ma impac si-mi promit ca nu voi mai lasa pe nimeni sa-mi faca rau...imi promit ca voi avea grija de mine...cum? nu stiu...de obicei reactionez pe moment si in functie de context...mai spuneam eu candva..undeva..ca sunt tare nehotarata cand vine vorba despre lucruri marunte si banale..ca ma gandesc si ma razgandesc de o mie de ori dar..cand sunt pusa in fata unui fapt important deciziile sunt luate brusc, pe loc si fara cale de intoarcere...chit ca sunt bune, chit ca sunt proaste...pentru ca atunci cand spun un lucru, asa ramane...ma descurc eu cu consecintele..Intotdeauna am facut ce-am vrut. Mama imi reproseaza mereu asta..mereu m-am pus de-a curmezisul..mereu am facut exact ce nu au vrut, ce nu si-au dorit altii...dar eu nu pot trai inchisa ....daca ma inchizi, ma ucizi...imi curmi visele...sunt libera, stapana pe viata mea...Stii DS, ca nu am facut niciodata ce a TREBUIT..ci ceea ce mi-am dorit atunci..si cunosti si urmarile..dar nu le regret..is ale mele..daca as regreta ceva ar fi ca si cum m-as anula pe mine ca om..si asta parca am mai spus-o undeva...

M-am trezit din nou la 5...mi-am facut din nou cafeaua...mi-am incalzit iar palmele in aburul fierbinte...m-am intors iar in viata mea...viata mea...E luna lui mai...si te-ai mai dus o data...si te vei duce in fiecare mai lasand in urma ta ploi si furtuni ...Hai sa ma dai in leagan....cum nu am vrut atunci...Tu stii ca eu nu MAI plang? As vrea s-o fac pentru ca doar asa te mai pot aduce-n amintire...dar n-o mai fac...vreau sa plang dupa tine dar nu mai pot...acum zambesc...m-am reintors in viata mea...

am doua zile...doar doua zile in care sa ma pun pe picioare..ma simt ca si cum as invata sa merg din nou...dar stiu ca intr-o zi voi alerga iar si poate..cine stie...intr-o alta zi...voi reinvata sa zbor.