sâmbătă, 13 aprilie 2013

Ziduri I

Pasea rar, cu capul in jos si privirile-nfipte-n pamant. Ii era frig dar frigul il trezea la viata, iar el avea parca nevoie de o confirmare a faptului ca inca traieste, ca inca mai simte ceva. Chinul ii trezea placeri ciudate care aproape ca frizau nebunia. Era furios si se pedepsea. Si cu cat suferea fizic mai tare, cu atat sufletul ii era mai liber si mintea mai goala. Nici o povara…nici un regret…”Dar pe cine pacalesc eu?” Nu, nu era liber, libertatea lui era doar o minciuna pe care si-o spunea zilnic la cafeaua de dimineata, pe strada spre job, acasa, seara, si noaptea in pat, langa EA. Se simtea ca o pasare in colivie, o pasare care a privit intreaga sa viata printre gratii si careia ii era acum teama sa-si ia zborul chiar daca usa fusese uitata deschisa.. Credea ca e fericit acolo. Credea ca e multumit. Credea ca asta inseamna viata. Nu voia mai mult pentru ca nu stia ce sa vrea. Nu avea ce sa vrea. Nu stia ca mai exista si altceva in afara de ce I se oferise pana atunci. Traia mecanic, robotizat si fara ganduri. Le alunga de fiecare data spunandu-si ca nu sunt adevarate. Nu au cum sa fie adevarate. Sunt doar plasmuiri de minte nebuna. Citea, se uita la filme, se plimba prin parcuri, prin magazine, pe strazi pustii sau aglomerate..sa se piarda printre oameni, sa uite de omul din el. 

“Tot ce-I frumos trebuie sa aiba si un sfarsit. Ce e dincolo? Un alt frumos pe care va trebui sa-l caut si daca nu-l gasesc ..va trebui sa-l construiesc singur. Sa-l inventez, daca trebuie. Sunt architect. Inalt cladiri, le frang si le dobor doar dintr-o miscare de creion. Ziduri, stalpi de rezistenta, tavane si podele, scari ce urca si coboara, fundatii, betoane, armaturi…Cum de nu pot sa-mi ridic propriile ziduri? Sa ma invelesc cu ele, sa-mi tina de cald si de bine si de liniste ..sa-mi tina de iubire si de dor? Scotesc, adun si scad, impart si inmultesc..ma ajut de reguli stricte, clare, definite, dar viata mea ..viata mea este un haos… digurile au cazut, peretii s-au surpat, zidurile se farama sub ochii mei, iar eu stau si ma uit cum mi se prabuseste intreaga viata. Mi-o ia la vale lumea..Si nu fac nimic. O privesc cum moare ca si cum as privi pe geam un strain…”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu