sâmbătă, 13 aprilie 2013

Vecinul de la 3

Vecinul de la 3 locuieste, evident, la etajul 3. Este inalt, cu par lung, dar nu foarte, se imbraca cu ce nimereste, iar cateodata nu nimereste cu aproape nimic. Insa, nu pare sa aiba vreo problema.. Evident, nici pe mine nu ma deranjeaza. Chiar deloc. 

Vecinul de la 3 poate sa stea in picioare, in mijlocul camerei, tintuit in acelasi loc si chiar jumatate de ora. Fara sa faca nimic si fara sa se plictiseasca! Nici macar nu oboseste. Il vad fara sa ma ridic de pe scaun. E suficient sa privesc geamul si sa cobor putin privirea. Acum, de exemplu, sta si citeste. Ar fi chiar fermecator vecinul meu de la 3 daca nu si-ar baga degetele in gura pana-n gat ca sa dea pagina dupa pagina. Ar fi de-a dreptul sublim sa dea paginile mai rar, dar omul probabil ca este expert in cititul printre randuri si pe diagonala. Sigur cand termin eu postul asta el va fi terminat déjà 3 carti. 

Cu toate ca umbla aproape despuiat prin casa, vara, vecinul de la 3 face sex pe intuneric pentru ca este foarte pudic. Cu plapuma trasa peste cap. Si numai noaptea. Ziua nu, ca e rusine. Spun asta pentru ca, de fiecare data cand vine iubita lui la el, vecinul meu inchide becul. Pun pariu ca o face numai in pat..Si nu scoate nici un sunet. Ar vrea, dar nu se cade… Iubita lui probabil ca s-a impacat de mult cu ideea. Poate ca e doar genul de om care tace si face. 

Locuieste intr-o garsoniera decomandata, are mocheta gri in toata casa, exceptand baia unde , evident, omul lipaie pe gresie. 

Vara, vecinul de la 3 isi face aparitia in balcon si-si incepe ritualul in fiecare dimineata. Bate cuie in pereti, da cu drujba, cu ciocanu, zugraveste, spala geamurile cocotat pe un scaun si, astfel, imi da mie senzatii tari. Nu l-as vrea cazut peste bidonul cu lac, vopsea sau diluant…si-si da, din cand in cand, parul dupa urechi. Un gest mecanic dar fermecator. 

Vecinul de la 3 se uita in fiecare seara la filme pentru ca si-a cumparat proiector..sigur e usor miop pentru ca altfel s-ar uita la televizor si nu ar avea nevoie de un ecran cat un perete..dar asta este doar o rautate de-a mea, sunt al dracului de invidioasa ca eu nu am proiector. Insa hai sa vedem partea plina a paharului. In felul asta, ma uit si eu la multe secvente...vreau, nu vreau…filme cu indieni, filme cu razboi, filme…probabil ca la pornosenii am interzis pentru ca, la un moment dat, trage draperiile. Gata! Pana aici am platit! Injur in gand: Prostule!! 

Vecinul meu de la 3 isi gateste singur, mananca singur si, uneori, chiar face sex singur. Este multifunctional si se bucura. Spala vasele, da cu aspiratorul..sterge praful si aprinde betigase parfumate. Este politicos cu babele de pe scara, atat de politicos ca, uneori, ma scoate din sarite. Evident, ma scoate pe mine din sarite, nu pe babe. Mie imi vine sa-l iau la palme, ele l-ar baga in casa si i-ar da niste supica. Insa ii este frica de caini. Tare ii mai este frica… 

Vecinul de la 3 presara firmituri la geam pentru porumbei si omoara mustele cu pliciul. Are si tantari. Vara. In noptile mele albe il vad, eu stand pe acelasi scaun, cu fata catre fereastra, il vad la 3 dimineata cum se urca pe pereti. La propriu. Am trait clipe sublime cand il priveam cum zburda prin casa. Il vedeam nervos, sigur injura sarmanele insecte cum ii venea la gura: Proastelor! Proastelor! Proastelor! 

E interesant vecinul meu de la 3. Ma intriga, ma enerveaza, ma oftica..mai ales cand nu vrea sa stea deloc in pozitiile in care sa-l vad eu mai bine. Dar mi-e drag pentru ca el nu stie ca ma intriga, ma enerveaza, ma oftica ..si ma face sa rad in hohote. E simpatic si cumintel si l-ai lua sa-l pui in casa ca pe-un bibelou. 

Imi pare rau ca e iarna pentru ca vecinul de la 3 umbla acum incotosmanat, nu mai tine geamul deschis si nici sex nu mai face pentru ca i-a intrat in hibernare: lumina la el este aproape non stop aprinsa. Prostule! Prostule! Prostule!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu