sâmbătă, 13 aprilie 2013

Tu esti perfect?

Oamenii perfecti se scalda-n mediocritate. O mediocritate sufleteasca care te poate inghiti, acapara, daca nu esti atent. Oamenii perfecti devin plictisitori, fara personalitate....mult prea buni, mult prea intelegatori..mult prea. La ei totul este un exces. Ei intotdeauna fac ce trebuie facut, gandesc cum trebuie gandit, judeca in masa, toti in acelasi fel....sunt copii fidele ale aceluiasi individ. 

Omul perfect este tern, sters, traieste o existenta inexistenta. Oamenii perfecti au principii cateodata absurde, duse dincolo de limita intelegerii mele imperfecte, traiesc lucid si fara suflet si cern totul prin filtrul gandirii celor din jur. 

Oamenii perfecti isi doresc alaturi alti oameni perfecti. Iar daca nu, ii obliga sa fie. Nu au farmec, nu au vlaga, nu au suflet nebun, nu au mister, nu au poveste, nu se chinuie, nu plang, nu zambesc, nu regreta nimic, pentru ca nu au ce. Totul in viata lor a fost perfect! Oamenii perfecti nu se arunca niciodata cu capul inainte, nu risca, nu se zbat,nu se simt vinovati pentru ca, in viata lor nu a existat nici un motiv de vina. 

Oamenii perfecti nu-si murdaresc mainile si nici sufletul, nu se tavalesc prin noroaiele vietii, nu gusta din fructul oprit pentru simplul fapt ca e oprit. Traiesc dupa reguli stricte, pe care nu le incalca niciodata. Altfel, nu ar mai fi perfecti. 

Oamenii perfecti sunt narcisisti. Le place sa fie admirati, sa fie iubiti, doriti, ravniti. Un alt soi de orgoliu poate. Sa-ti creasca stima si respectul "de tine" raportandu-te la cum te judeca gloata. 

Oamenii perfecti pacalesc pe toata lumea care tinde catre perfectiune. Dau dovada de excese uluitoare dar BUNE, frumoase. 

Urasc perfectiunea cum urasc culoare alba, imaculata, un mare gol, un mare nimic...ei nu pulseaza, ei nu se injosesc, ei nu cunosc umilinta....ei nu sparg reguli, ei nu trec dincolo de limite, de granita, sunt fricosi si lasi. Omul perfect isi hraneste intreaga sa existenta cersind admiratie si vorbe de bine. Parerea celor din jur e sfanta. Caci cine le-ar mai spune lor ca-s perfecti????? 

Traiesc intr-o lume fara cusur la care toti ceilalti dobitoci ravnesc cu inversunare. Omul perfect isi pierde sufletul in favoarea unei minti prea reci si prea limpezi. 

Stii cat de mult ma bucur de prima ninsoare? Stii ca ies afara si intind mainile spre cer, ca fulgii sa-mi mangaie palmele...si privesc in sus, priezandu-ma-n zapada...atunci, ai senzatia ca nimic nu mai exista in jur, ca esti doar tu cu ninsoarea ta ce cade numai pentru tine...ca nu mai exista nici cer, nici pamant, materia s-a topit si ea printre fulgi...si ametzesti privind jocul lor haotic, avand senzatia ca nimic nu mai e cum a fost... in loc sa coboare, ei parca urca...iar atunci pamantul e sus si cerul in jos...pierzi orice punct de reper...si te pierzi cu totul in neant, nu mai simti absolut nimic organic, totul e suflet liber...e un miraj din care nu ai mai vrea sa scapi niciodata....e doar o pacaleala!!!! Omul perfect e prima mea ninsoare..care atrage..iar apoi, de prea mult alb, devine nevazut...caci, nu are nici o pata de culoare in suflet... 

Eu iubesc cu sufletul, el iubeste cu mintea. 
Eu iubesc in spasme de plans, in hohote cand simt ca nu-mi mai pot infrange lacrimile. 
Eu iubesc violent si posesiv ca un vulcan ce erupe... 
Eu urlu cand ma doare, el tace si strange din dinti... 
Eu cad si ma ridic din noroaie...el nu s-a cules de pe jos niciodata. 
Eu gresesc si-mi cer iertare si gresesc din nou si-mi cer iertare. 
El nu-si permite niciodata sa greseasca. Merge pe un drum bine trasat, lin, fara suisuri si coborasuri, pentru ca nu are curaj sa le infrunte... 
Eu sufar, urlu, ma razboiesc cu intreaga lume daca trebuie..iar cu cat lupta e mai crancena, cu atat sunt mai inversunata... 
Eu nu obosesc, el se opreste si-si trage rasuflarea gafaind... 
El e dependent de lumea in care traieste. 
Eu stiu sa spun raspicat NU, el este diplomat. 
Eu sparg bariere si nu-mi pasa... 
El le traseaza si se inchide intre ele. "Asa nu e bine. asa nu e voie. Asa nu se face. Asa nu trebuie". Mi se rupe ce ce e bine, ce nu se face si ce nu trebuie! Cine spune asta??? Tu? Perfectiunea intruchipata??? 

Eu pot iubi in multe feluri.. 
el stie doar s-o faca asa cum e normal..de parca normalitatea inseamna ce face majoritatea 
Nu...normalitatea ti-o trasezi singur in viata..raportandu-te nu la ce spun si ce fac ceilalti, ci la ceea ce simti tu cu adevarat... 
Eu iubesc liber, fara sa-mi dozez emotiile, fara limite, fara prejudecati, ma pot indragosti pe loc, fara sa gandesc, fara sa analizez, fara calcule si ecuatii. Ca atare, acum ceva vreme m-am indragostit de un cersetor. 
Omul perfect in schimb, iubeste inchistat in reguli, se stapaneste, isi inhiba emotiile si trairile, le omoara din fasa doar pentru ca cei din jur considera ca nu trebuie, nu se cuvine, nu se face... 
Eu caut intotdeauna motive, el le are deja - dintotdeauna. 
Eu ma asez pe borduri de trotuar si ma tavalesc in iarba. 
El nu, pentru ca se murdareste. 
Eu rad in hohote cand imi vine sa rad, el zambeste pentru ca altfel nu e frumos. 
Eu alerg pe strazi, el se plimba. 
Eu ma supar si arat asta tuturor, el se intristeaza si se ascunde... eu cand nu vreau, spun raspicat nu vreau! El cand nu vrea..doar tace... 

Mi-e frica de oamenii perfecti. Pentru ca sunt exact asa cum vor ceilalti din jur sa fie..Sunt perfecti doar pentru ca si-au gasit un loc bun si caldut in sanul lumii. Care ii adora, care ii iubeste. Eu mi-am gasit niciodata locul dar sunt fericita pentru ca sunt libera...sa gandesc cum gandesc, sa iubesc cum iubesc, sa ma lupt cum ma lupt si sa zambesc atunci cand perfectiunea voastra va inchide printre gratii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu