sâmbătă, 13 aprilie 2013

Suturi, pumni si palme


Incapatanarea este stupida, o impotrivire seaca si fara rost, izvorata din prostie, din existenta unui mare nimic, din vid si obscuritatea unei minti limitate, care nu se cunoaste pe sine si nu poate privi in afara propriei sale existente.
Orgoliul este fratele mai mai mare al incapatzanarii. Poate la fel de ignorant, necizelat, opac, poate fi mizer, marunt, frate cu idiotenia unei minti care se crede superioara dar care zace intr- mediocritate putreda...
Demnitatea ti-o castigi in timp, este mai presus de intelegerea ta, ti-o formezi, o modeleaza propriul tau trecut, propriile asteptari de viitor, prezentul lucreaza fara oprire, zilnic mai pune o caramida si mai arunca o lada de pietris.
Demnitatea te face mai puternic, te ridica din mocirla, e superioara tuturor sentimentelor infecte cu care defilezi prin viata. E fragila, o poti pierde, o poti distruge definitiv. De aceea exista atat de putini oameni demni. Demnitatea naste lehamite fata de cei din jur, mila, compasiune dar niciodata ura. Pentru ca atunci s-ar pata cu noroi pe ea insasi. S-ar pierde scopul existentei sale.
Nu sunt ipocrita, nu fac aceste diferente pentru a ma incadra pe mine apoi intr-o tabara sau alta. Le-am trait pe toate din plin, le-am analizat indelung, le-am cantarit in palme, in suflet, mi-am notat pe un colt de hartie diferentele si asemanarile...de aceea pot vorbi acum despre ele. Pentru ca le-am descoperit traindu-le.
Si ce mai pot spune eu acum? Ca le-am trait pe toate? Nu. Nu ma bat cu pumnii-n piept ca am trait totul si nu mai am nimic de facut sau invatat. M-as cobori la nivelul unei primate. Suturi si palme voi mai primi. Important este macar sa le merit. Sa nu le iau degeaba, fara nici un motiv. Daca sunt pedepsita in vreun fel, accept pedeapsa, mi-o asum, dar sa stiu ca am gresit.
Stii ca e o vorba care spune ca din greseli invata omul. Total eronat, dupa parerea mea. E clar ca nu va mai face aceleasi tampenii care-au sfarsit prost pentru ca trebuie sa fii ori foarte stupid, ori foarte optimist ca sa speri ca rezultatul va fi diferit. Nu sunt nici una nici alta. Evit greseli trecute dar fac altele noi. Invat si din astea, dar iar apar altele la orizont. De fiecare data cand plec la drum, gandesc optimist. Nu ma pot gandi ca se va sfarsi rau pentru ca atunci nu as mai face nimic cu viata mea. Am renuntat la drobul de sare. Si daca va cadea, si daca ma va omori, macar sunt multumita si impacata ca am murit incercand.
Sunt moarta acum? Nu. Nu mor caii cand vor cainii. Sunt orgolioasa acum pentru ca ma pun de-a curmezisul si nu vreau sa mor, cand toata lumea la asta se asteapta? Nu, pentru ca ma lupt, nu pentru a le demonstra lor ceva, nu am de demonstrat nimic nimanui, lupt pentru mine, pentru propria mea viata in care ei nu mai au loc. Sunt demna? Nu stiu daca asta se poate numi demnitate. E mare lucru sa fii demn in viata...E mare lucru si sa-ti calci mandria ta de om in picioare, sa te terfelesti prin gunoaie iar apoi sa te culegi de pe jos, sa te cureti si sa iei viata de la capat. Sa incerci sa-ti resuscitezi bruma de demnitate cu care ai mai ramas, s-o hranesti zilnic, sa-i ingrijesti ranile, s-o alini cand se zvarcoleste-n tine urland de durere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu