sâmbătă, 13 aprilie 2013

Si s-a-ntors printre oameni..

- Unde te grabesti asa? O voce in spatele lui, cunoscuta, foarte cunoscuta. S-a oprit in loc, fara sa intoarca privirea incercand, in acele cateva fractiuni de secunda pana cand il va ajunge din urma, sa ghiceasca cine este. S-a apropiat si i-a zarit umbra pe trotuar, apoi i-a simtit parfumul, apoi atingerea atat de familiara pe umar. Il incerca un sentiment nostalgic, stia ca este cineva atat de cunoscut si totusi atat de strain...nu se mai vazusera de cativa ani. De obicei, cand se intalneau, chiar si intamplator, ii sarea in brate si el o intreba la ureche Ce mai faci nebuno? iar apoi o invartea in loc, stiind cat de mult ii place. O invartea pana cand o auzea razand, pana cand, ametzita, ii infigea usor unghiile in carne. Acum, era pironit locului, cu ochii mari si privirea tintuita pe umbra care se misca alene..cine-o fi oare? Nu-si dadea voie sa se gandeasca, sa creada, sa spere, nici macar sa respire. De ce lucrurile nu se intampla niciodata cand le vrei, ci mereu cand nu te astepti? Miruna il ajunse din urma si il privi usor uimita, usor amuzata. 
- Unde te grabesti asa? Vocea ei i se infipse adanc in timpane, iar gasul il trezi in ecouri...se surprinse muscandu-si usor buzele, ca un copil care tocmai ce-a fost prins facand o boacana...Miruna avea pe umar o geanta aruncata strengareste...Intotdeauna si-a dorit sa stie, copil fiind, ce secrete ascund femeile in geanta. Intotdeauna se intreba ce naiba pot cara fiintele astea mici in asa genti uriase. Si-o amintea din facultate. Nu au fost niciodata mai mult decat simpli amici. Cu toate ca a avut multe ocazii dar...nu a indraznit sa ceara mai mult. Caci, gandea, dupa ce totul se va termina, nu va mai ramane nimic din prietenia lor. Si o voia prea mult ca s-o piarda definitiv. O iubea prea mult ca s-o indeparteze. Ar fi suferit cumplit gandindu-se ca, poate, nu ar mai fi vazut-o niciodata. 
Acum o privi sec, distant, rece, indiferent, era un mod prin care incerca sa se apere, desi sufletul ii clocotea. Ar fi luat-o din nou in brate, ar fi invartit-o, ar fi sarutat-o pe frunte cum facea odinioara. Dar nimic din toate astea nu puteau iesi la suprafata. Le ingropase prea adanc. Nu trebuia sa-i lase nici o portita, nici un gest care sa-l fi dat de gol. Nici nu stia ce sa-i spuna, cum sa se poarte, daca sa se poarte in vreun fel. Se multumi s-o intrebe, intr-o doara, in stilu-i nepasator si flegmatic Ce faci? Cum esti? lucruri banale, sa treaca timpul...la un moment dat ii trecu prin cap sa se intoarca pe calcaie si s-o rupa la fuga, dar ar fi parut un imbecil. Ar fi vrut s-o certe, dar ar fi parut idiot si penibil. Ar fi vrut sa-i spuna tot ce simtea dar...ce folos? E prea tarziu... Miruna ii simtise stanjeneala si incepu sa turuie vrute si nevrute, asa cum numai ea se pricepea... Dupa alte cateva cuvinte strecurate printre chicoteli, si fara sa-i spuna nimic, de fapt, il lasa pironit in mijlocul trotuarului si se urca intr-un tramvai ce tocmai se oprise in statie. Sa fii fericit, ii striga dintre usile glisante ce tocmai se inchideau. Si dusa a fost! Iar el nu stia daca sa se bucure, sa planga sau sa rada...asa e Miruna. Apare cand nu te astepti, dispare brusc, fara motive, fara explicatii. Stii ca o vei intalni atunci cand va avea chef sa se intoarca pentru a pleca apoi din nou...la fel de vesela, fara sa stie, fara sa-nteleaga... 
se juca cu o suvita de par, isi rodea unghiile si avea mersul usor saltat. Purta parul lung, negru, prins in doua coditze la spate, rebele, mereu ciufulite, se ruja strident si avea ochii cenusii..un albastru spre gri..o nuanta pe care el nu reusise s-o ghiceasca vreodata. 
Privi nauc tramvaiul, privi nauc silueta fetei care se pierdu printre alti calatori. Incerca sa-si aduca aminte de discutia pe care tocmai ce o avusera si nu reusi sa-si aminteasca nici macar un cuvant....decat sa fii fericit...da, o sa fiu fericit, pentru ca altceva nu-mi mai ramane de facut, isi spune zambind amar si se indrepta..nici el nu stia unde...unde m-or duce pasii...undeva departe, printre oameni, in zgomotul strazii sa ma pierd, sa nu-mi mai aud niciodata gandurile...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu