sâmbătă, 13 aprilie 2013

Si m-am reintors copil...

Nu stiu de ce am vrut sa ma intorc.. sa spunem ca era ceva ce trebuia sa fac, ceva ce simteam ca nu mai suporta amanare. Imi statea pe creieri, imi statea in suflet.. Stiam ca nu pot prelungi la nesfarsit momentul. Si cu cat se apropia ziua plecarii, cu atat mai mult mi se parea ca totul nu este decat un vis. 

Si m-am intors de cateva zile dintr-un loc pe care nu credeam sa-l mai vad vreodata. Mi se intiparisera in minte, de mic copil, niste franturi de imagini cu care am crescut, pe care le-am carat dupa mine intreaga viata, cu care m-am hranit de-a lungul anilor...pe care am incercat sa le pastrez nealterate de timp, nedistorsionate de propria-mi gandire si imaginatie. Dar care au crescut odata cu mine, s-au amestecat intre ele, au capatat proportii fantastice, apoi s-au maturizat, au devenit din ce in ce mai vagi pana s-au diluat si s-au transformat in file de poveste. Nu mai puteam deosebi realul de imaginar. Nu mai stiam ce a fost sau ce as fi vrut sa fie. Daca asa a fost sau daca nu cumva asa imi inchipuiam eu ca este. 
Ultima oara cand am vazut orasul eram prin clasa a sasea cred. Sau a cincea..Mi se pare ca a trecut de atunci o vesnicie. La inceput mi-a fost teama. Stiam ca, odata ajunsa din nou acolo, imi voi ucide si ultima bruma de amintire pe care incercam cu disperare s-o mai pastrez. Si stiam atat de bine ca amintirile de atunci vor fi inlocuite de amintirile ce le vor urma. Imaginile noi se vor asterne peste cele vechi pentru totdeauna. Ca paginile unei carti, pagini care se lipesc intre ele.. Credeam ca voi regasi un oras fantoma, care-mi va fi strain, care nu ma va mai recunoaste si ma va primi indiferent, incastrat intre ziduri de blocuri noi si sticla. Stii cum e? E ca si cum ti-a murit cineva drag, iar tu refuzi sa te duci la inmormantare pentru a-ti pastra amintirile din vremurile in care inca mai era in viata. 
Probabil ca sentimentul asta m-a oprit, de fapt, pana acum. Dorinta de conservare sufleteasca, refuzul de a ma maturiza, frica de a merge mai departe, de a ccepta faptul ca numai sunt o fetita, sentimentul de dezradacinare, ideea ca nu mai am loc nici in lumea aceea, nici in lumea asta...toate amestecate, impletite macinate fin ca-ntr-un tavalug, in ganduri pe care nu am reusit sau nu am vrut sa le patrund. 
Asa ca, nu stiu de unde atata putere sa ma intorc si sa-mi ucid propria-mi lume, singurele amintiri ale copilariei si copilaria insasi. Acel spatiu din timp in care am fost cu adevarat si pentru singura oara in viata fericita. 
O fi masochism..o fi, poate, dorinta de a ma rupe de trecut, de mine insami...dorinta de a ma reconstrui pe alte temelii, dupa alte reguli, de a ma reinventa...nu stiu..poate de a ma accepta asa cum sunt acum, cu bune si cu rele... 
Si am gasit un oras in care m-am pierdut si m-am regasit copil...locuri care inca mai exista si locuri ce s-au ridicat cu picioarele adanc infipte in propriile mele amintiri. O amestecatura de senzatii, de nou cu vechi si vechi cu nou, de trecut si de prezent. Am avut impresia ca ma intorc din morti, ca ma scufund in propriul meu trecut..ca totul e doar un vis, o plasmuire a imaginatiei mele...dar povestea devine pamanteasca, crunt de reala, isi pierde misterul, frumusetea...sau poate...cine stie nu povestea a murit in banalul zilelor ci eu m-am pierdut prea departe sa mai pot vedea si simti ceva. 

Totul mi se pare acum atat de mic...aleile prea inguste, casele prea joase...parcul este singurul care a ramas la aceleasi proportii..lumea intreaga de atunci pare acum de jucarie... 

cand am ajuns in fata blocului, mi-au dat lacrimile....uite centrala, dar ..nu mai este tubul acela in fata ei...uite gradinita..uite garajul omului aceluia cu motocicleta...uite bara pe care ma jucam cat era ziulica de lunga..uite scara, cutiile postale...uite usa dincolo de care am copilarit, in spatiul acela unde mi-am format intregul univers...uite turnul...uite biserica...cinematograful, teatrul, prefectura..uite hala cea mare...locurile in care ma jucam, in care ma ascundeam...uite aleea lu' bunicu..uite casa si gradina...uite, uite! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu