sâmbătă, 13 aprilie 2013

Putine ganduri...

Am gandurile incalcite in seara asta...sau..ma rog, mai incalcite decat in mod obisnuit...simt cum mijeste ceva la orizont...de fapt, e doar un sentiment ciudat, nematerializat inca in ceva atat de concret si palpabil incat sa-l patrund, sa-l inteleg, sa-i dau o forma si-un continut real. 

sunt prea multe imagini suprapuse care nu se regasesc in nimic din ce am trait inainte, si totusi parca, la fel ca un deja vue, imi trezesc idei si sentimente vechi, ingropate de ani si ani de zile..crezute chiar moarte.. ca un lapsus intens, care te face sa te zvarcolesti ,dar pe care nu-l poti proiecta in real si nu-l definesti in nici o stare. Un blocaj as spune.. si totusi....ideea care sa-i dea viata, cuvantul care sa-l rastigneasca si sa-l judece...nimic. un gol plin de-un sentiment confuz care se plamadeste dar care, in acelasi timp, nu este si nu va fi niciodata. 

cred ca ajungi sa iubesti un om nu datorita existentei sale in sine, ci datorita intregului univers in care isi are locul si-n care se regaseste. Incepi sa-l iubesti in momentul in care il poti proiecta in propriul tau trecut, construit de altii, si pe care il poti regasi acolo..sub alta forma, sub un alt chip...Ajungi sa iubesti un anumit tipar, extrem de complicat si croit exact dupa principiile si gusturile si placerile tale, un tipar poate inventat, poate imprumutat de la altii pe care ti-l insusesti ca fiind tiparul tau preferat...dar un tipar, si acum vorbesc din punctul meu de vedere, in care nu ma regasesc.. si sunt momente in care nu conteaza cine se incadreaza in acel tipar atata vreme cat corespunde cerintelor tale...poate fi gigi, vasile sau ionel...individualitatea dispare diluata intre granite labile, relative dar care totusi, te constrang intr-un fel.... 
de foarte multe ori am intrezarit in barbatii de langa mine, care mi-au fost candva iubiti, ceva dinainte cunoscut...se regaseau in alti barbati, care si ei la randul lor mi-au fost iubiti...uneori se asemanau ca doua picaturi de apa...alteori diferentele erau uriase dar nu atat de mult incat nu sa lase loc unui deja vue. si mereu m-am intrebat de ce alerg dupa oameni care deja imi sunt cunoscuti...unde este noutatea de care am atata nevoie, care ma tine in viata, care ma face sa traiesc si maine...de ce ma banalizez, de ce ma las prafuita de aceleasi cuvinte, de aceleasi gesturi...de aceeasi gandire...nu mai am ce descoperi in acesti oameni si, cu toate astea, cand intalnesc pe cineva incadrat in tipar, tendinta este de a-l apropia..cand, de fapt, ar trebui sa fug...si nu ma refer numai la barbati...deja incep sa vorbesc la modul general...culmea stii care este? ca nu mi-am regasit personalitatea in nimeni pana acum...sa-mi fie identic...e normal sa nu se poata...dar se pare ca aleg numai oameni si numai tiparele in care eu, de fapt, nu exist..dar care-mi plac. stii cum e? imi placea la nebunie sa vad pe strada femei imbracate intr-un anumit fel. dar eu nu m-as fi imbracat niciodata asa. acele haine nu m-ar fi definit in nici un fel. asta nu inseamna ca nu ma lasam prada admiratiei...e straniu..oare contrariile se atrag? oare imi place si iubesc exact ceea ce eu nu pot avea vreodata? si treaba asta e relativa. pentru ca, de fiecare data cand imi doresc ceva si obtin, ma plictisesc a doua zi...nu ma mandresc cu asta dar...asta este adevarul. bine, sa nu exagerez...e starea aceea de neliniste cand te trezesti ca ai obtinut ceea ce ai ravnit atat de multa vreme, starea tampa in care nu stii daca este cazul sa te bucuri..apoi...dupa ce-ti revii in simtiri, te bucuri pentru o clipa..ai vrea sa te bucuri mai mult dar nu poti..nu simti..esti paralizat sentimental...apoi...incepi sa realizezi ca totul este cat se poate de real..si te trezesti, dupa scurt timp, ca..nu mai ai ce face...ai castigat tot...ce dracu faci de acum inainte? la ce mai speri? pentru ce mai lupti? ai totul...devine plictisitor si frustrant..magia dispare...magia cautarii, a framantarilor..a dorintelor...magia viselor...nu mai traiesti decat un mare nimic si-o mare frustrare...si incerci din rasputeri sa-ti confectionezi alt vis, alta dorinta...sa te arunci in alte si alte ganduri si lupte si...sa fie doar o lupta de orgoliu? orgoliu in fata ta? sa-ti demonstrezi ca poti...e trist. asta nu arata decat un singur lucru: cat de vulnerabil, fricos, temator si neincrezator poti sa fii in propriile tale puteri... 

cineva spunea atat de frumos ca fiecare femeie cu adevarat matura a avut langa ea, la un momnt dat, un nemernic...si asa este. cu ceva ani in urma, cu multi ani in urma, am avut parte de un nemernic. dar oare am vrut sa devin matura? nu. m-am maturizat fortat. iar sufleteste vorbind, eram fragila ca un fir de pai...si totusi zarurile au fost aruncate intr-un fel pe care nu-l voi intelege niciodata si am ajuns azi ceea ce sunt. si sunt in multe feluri, si sunt in multe privinte, si-n multe cuvinte si-n putine ganduri...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu