sâmbătă, 13 aprilie 2013

Lume, pantof urias

Imi incalzesc mainile deasupra aburului de cafea. Nu mi-e frig, palmele nu sunt reci, dar e o placere pe care nu mi-o pot refuza niciodata. Si incerc sa ating buza canii, s-o acopar si sa stau asa nemiscata, ghemuita-n suflet, lasand doar pielea sa absoarba aroma, sa se impregneze prin toti porii cu miros negru si tare. Incerc sa simt cum se formeaza picaturi in podul palmei, adunate din umezeala, esenta si mirosul cafelei purtandu-ma undeva departe langa doi ochi verzi care te vor astepta mereu acasa. O tigara, inca-o tigara...fum impletit si abur sec, o cana uriasa, marginita-n interior cu spuma cafenie. Sa ma scoti la o cafea..intr-un bar mic si ascuns pe strazile inguste din universitate, la o masa retrasa intr-un colt, la geam, un geam prin care nu mai vezi afara, te oglindesti in el doar tu, intr-o imagine distorsionata a unei lumi mult prea mari si a unei vieti atat de stramte..caci mi-e lumea ca un pantof urias pe care-l incalt zi de zi si care-mi sare din picior la fiecare pas..care clampane scalciat, se misca si-mi face rani. As putea sa-i umplu spatiile goale cu vata, sa indes in el hartie, poate chiar ganduri si amintiri, sa infund il el si marea si nisipul si cerul din Diham.....dar mi-as petici viata-ntreaga, traind intr-o prea mare minciuna. I-as pacali pe toti, si nu voi fi decat o poveste plasmuita in fata unei cafele aburinde, langa un geam prin care nu mai vad afara..Lumea mi-e prea larga, viata mult prea stramta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu