sâmbătă, 13 aprilie 2013

Gusta, n-o musca!

Ploua ingrozitor afara...Dincolo de geam e noapte si se aude ploaia macinand asfalt si pietris, topind pamantul in noroaie amare. Lumina din casa e difuza, veioza nu poate acoperi tot intunericul..iar umbrele joaca pe peretii goi ca niste fantome captive-n ziduri. 

Si-mi sunt gandurile impietrite, amestecate ca intr-un ghem de smintiri incalcite. Au ramas in loc, acolo, departe, incastrate-n cuburi de gheata. Sunt obosita. Dar mi-e bine. Pentru ca am decis sa accept tot ce mi se ofera si tot ce nu mi se ofera. Nu e resemnare. Mereu imi voi dori mai mult, mai bine, mai frumos, mai cuminte, mai drag. E doar odihna. O clipa de ragaz in care am hotarat sa nu mai lupt pentru nimic. Imi iau un concediu. Un timp nedeterminat de vacanta. Prelungita. 

Oare exista o diferenta intre a vrea ceva si a dori ceva anume? A vrea pare imperativ..a dori pare usor resemnat...poate fi sinonim, uneori, in anumite contexte, cu a tanji, alteori cu a spera sau a visa...A vrea este mai lumesc. Vrei ceva in momentul in care stii ca e posibil sa ai. A dori..mmm...A vrea poate fi ceva palpabil, fizic. A dori nu e definit. Ar trebui sa nu-mi mai doresc nimic. Ar trebui doar sa vreau. Dar nici macar asta n-o mai fac. Astept doar sa primesc ceva, orice, de la oricine. Fara sa cer, fara sa am pretentii, fara sa aleg. Orice lucru primit are insemnatatea lui. Orice lucru pe care l-am pierdut nu trebuia sa mai fie, de fapt. 
Da, spunea cineva atat de bine ca oricine intra si iese din viata ta o face cu un motiv bine determinat, cu un scop bine conturat. cand pleaca, cand nu mai este, inseamna ca misiunea lui s-a incheiat. si, indiferent de cat timp a petrecut in sufletul tau, in "casa" ta, indiferent de ce anume a facut, a spus, si-a aratat - lucruri care te-au bucurat sau intristat - a facut-o pentru a te ajuta in acea etapa a vietii tale. orice intamplare, aparent banala, isi urmeaza un curs anume...este veriga unui lant despre care nu stii nici unde se va termina, nici daca se va incalci vreodata. 

Zilele astea am alergat pe strazi, am respirat aer de toamna si m-am pierdut printre oameni. si am inceput sa traiesc. am iesit din amorteala. dar am uitat. am uitat tot ce trebuia sa uit, am trait realul atat de profund incat visele mi se pareau ilogice, irationale, fantasme nascocite de-o minte bolnava. am simtit prin toti porii viata, concretul atat de palpabil. l-am simtit moale, pufos, l-am simtit rece, zgrunturos, dureros pana la lacrimi. si faptul in sine mi-a deschis ochii aceia larg inchisi, m-a readus cu picioarele adanc infipte-n zi, in ore si minute. 
nimic din ce n-a fost sa fie, nu a trebuit sa fie. si tot ce va fi, va fi din simplul motiv ca va trebui sa existe. 

Dumnezeule....s-a pus afara pe-o ploaie deasa si zgomotoasa ca de vara. Se aud picaturile cum se sfarama in asfalt, in frunze si ramuri si ierburi. Niciodata toamna nu a fost atat de mohorata. Si niciodata nu am fost atat de copil. Si niciodata nu m-am jucat atat de mult si atat de frumos. 

Sunt momente si momente pe care le asociez cu cate un miros. Toamna miroase a frunze vestede, putrede si arse. Mai tii minte cand veneau si adunau frunzele in munti la gramada, iar apoi le dadeau foc? Fumul acela trezeste toamna din mine. Iubirea mi-e miros de mare, trecutul mi-e miros de fum. Parfumul tau il tin inchis intr-o picatura, uitata pe fundul unei sticlute vechi. Muntii miros a lemne pentru foc, iar tu mirosi a soare, a caldura de cuptor. Mi-e frig acum, dar o sa-mi invelesc inima-n poleiala si voi iesi cu ea in lume. Sa fie ascunsa ca o bomboana intr-o cutie inchisa cu capac. Niciodata nu vei stii ce surprize te vor astepta dincolo...incearca sa gusti...s-ar putea sa-ti placa...nu musca din ea, s-ar putea sa dai de vreun sambure care sa te raneasca...In fiecare inima se ascunde cate unul...asa ca, ai grija...durerea va sterge aroma dulce intr-o clipita. vei fi dezamagit. si nu vei lua vina asupra ta. de fiecare data cand te doare, altii poarta vina..mereu...nu tu...nu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu