sâmbătă, 13 aprilie 2013

Ai un vis si pentru mine?


Mai tii minte DS cand iti spuneam ca toate visele pe care le-am avut s-au topit mereu in realitate? au devenit, la inceput, din ce in ce mai fade, fara gust, fara miros, pana cand au palit de tot, muribunde, iar apoi s-au stins de parca nu ar fi existat niciodata? azi am mai pierdut unul...nu pot acum sa-l resuscitez, poate maine, cine stie, daca nu o fi murit de tot...sau poate renunt la el si fabric altul...in fiecare zi inventez cate ceva care sa ma tina in picioare, care sa ma ajute sa continui....traiesc artificial...din vise..iar cand mai moare unul, e musai sa-mi inventez un nou sens. il gasesc mereu dar, cateodata, obosesc si parca as lasa pe altcineva sa fabrice vise noi pentru mine...macar un pic, cat sa ma odihnesc...sa stiu ca dimineata, cand ma trezesc, imi gasesc visul asezat cuminte pe perna, asteptandu-ma...si sa-l iau in brate, sa-l iubesc, sa traiesc pentru el si sa ma hranesc cu el, sa-l port in geanta, prin buzunare, pe strazi, prin magazine...sa ma tina in viata o zi macar...dar stiu ca fiecare are visul sau si nu-l poate imprumuta asa oricum, oricand si oricui...asa ca maine, s-ar putea sa nu am nici un vis...s-ar putea, pentru ca cine stie..speranta moare ultima, asa am auzit eu de la cineva
azi am avut una dintre cele mai nasoale zile....azi mi-a venit sa urlu, sa sar la bataie, sa injur, azi mi-a venit sa plang in hohote pe strada, fara sa-mi pese de nimeni...noroc ca nu eram cu cascarabeta ca, pana la munca, as fi plans cat pentru un an...sau doi...azi am clacat psihic, lucru rar, dar, cand se intampla, sa nu fie nimeni pe langa mine! nu sunt un om isteric, sunt chiar introvertita, cu greu imi arat sentimentele, simt mult prea multe si nu arat mai deloc...probabil ca pierd multe...asa cred..nu stiu...asa mi s-a spus, ca altfel nu aveam de unde sa stiu...cred ca, incercand o viata intreaga sa ascund ce simt si ce gandesc, chestia asta a devenit o obisnuinta de care nu voi mai scapa niciodata...daca as putea intr-o zi sa vorbesc, sa vorbesc si sa ma opresc numai atunci cand am terminat tot ce am avut de zis...dar tac prea mult, ma eschivez, schimb vorba, daca am intrebari, nu intreb, macin singura raspunsurile, chit ca le macin gresit...daca sunt intrebata, raspund in doi peri. mai bine as tacea de tot...in schimb, scriu..daca nu pot vorbi, macar sa scriu...numai ca scrierile sunt alambicate, nu le pricepe nimeni, fiecare intelege ce vrea, dar nu cum as vrea eu, nu le pricepe nimeni adevarul , le banuieste subintelesurile si...si nimic. nici nu trebuie sa inteleaga cineva, este scrisul meu si este pentru mine....in ultima vreme am ajuns sa ma autocenzurez, am impresia ca daca as spune totul, acel tot s-ar transforma in realitate, ar deveni adevarat si nu m-as mai putea ascunde de el..ar fi parte din mine, ar trai si respira cu mine, ar fi EU. iar visul nu ar mai fi vis, ar fi real, ar deveni banal, prafuit si ursuz....cuvintele au ajuns din vorbe, scrieri si din scrieri doar ganduri si imagini...daca as putea inventa cate o imagine pentru fiecare cuvant...nici nu ar trebui sa mai scriu pe blog, as posta doar fotografii si iar nu ar intelege nimeni nimic, dar as intelege eu, in sfarsit as intelege cu adevarat..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu