sâmbătă, 13 aprilie 2013

34

Asfaltul se casca had sub pasii ei incercand sa o inghita, sa o prinda cu ghearele, sa o rupa de lume, sa o fure si sa o ascunda in pantecu-i de smoala topita. Mergea fara sa-si simta miscarile, fara sa-si auda pasii...lumea din jur devenise stravezie, glasurile, vocile, claxoanele masinilor, zgomotul de fier incins al tramvaelor erau atat de departe incat nici ecoul lor nu-l mai auzea...era doar tacere...o tacere sparta din cand in cand de bataile propriei sale inimi...voia acasa, acolo... sa se ascunda printre perne, sa planga, sa tipe, sa urle de durere, sa se zbata, sa blesteme...incepu sa se gandeasca la ziua in care plansese pentru ultima oara..nu putu sa-si aduca aminte decat de niste lacrimi fugare, sterse prea repede in cotul ochilor...mergea mecanic, in nestiire. .lua autobuzul si merse asa o vreme, in picioare, cu ochii atintiti in gol, privind in geam. .Cobori la iancului mergand agale spre...nu stia spre ce se indreapta..locurile odata atat de familiare ii erau acum reci si necunoscute..pasii o purtau auirea...oamenii o priveau pe furis ca pe o nebuna....iar ea murea cu fiecare pas, cu fiecare clipa. Incepu sa fuga. Vitrinele magazinelor se zgaiau nepasatoare in strada, geamurile o priveau nedumerite, copacii se fereau din calea ei...uite un copil pe bicicleta...o batrana care vinde flori in colt la intersectie...uite o masina albastra...claxoane si nervi...tramvaiul 34... alerga spre tramvaiul 34 rugandu-l in gand sa nu plece, sa o astepte, sa o duca cat mai departe...pasi in goana linia...dar asfaltul se casca had sub picioarele ei, iar privirea i se izbi violent pamant...tramvaiul o duse acasa, asa cum il rugase, o culca intre perne si o lasa sa planga..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu