miercuri, 16 ianuarie 2013

Tramvaiul cu pisici


Pana la metrou, mergand pe jos, fac 10 minute. Desi e o distanta scurta, prefer, de cele mai multe ori, sa iau un mijloc de transport in comun. Doua statii. De lene. De plictiseala. Dar si din cauza unei placeri ciudate de a privi orasul de dincolo de geam.

Tocmai ce se oprise ninsoarea in Bucuresti. Trotuarele albe, strazile albe ca barba lui Mos Craciun, masinile - ingropate pe jumatate in nameti. Pe strada, tepenie. Si liniste. O liniste infundata, greoaie. Si-un frig de crapau pietrele. Senin si ger. In statie – doar doua doua persoane. Zgribulite. Tropaind din picioare sa se incalzeasca. Scotand aburi prin fularele ce le acopereau jumatate de fata. Asteptam cuminti tramvaiul. Usile se chinuie dar nu reusesc, blocate fiind pe pozitia semideschis dar nu suficient.

In fata mea, grabit sa urce primul, un batran. Cu parul alb, cu fata zbarcita si mainile tremurande. Usor adus de spate, incotosmanat intr-un palton lung, vechi si ros la guler. Incaltat cu cizme pe talpa carora lipise leucoplast. Ca nu sa alunece pe gheata. Pantaloni de stofa groasa, fular in carouri si-o palarie indesata pe urechi. Intr-o mana, o plasa goala si-un ziar.

Statea in picioare, pe treptele cele mai de jos, cu degetul aratator infipt in butonul Coborare desi tramvaiul nici macar nu plecase din statie. Era frig, iar geamurile - acoperite cu o pojghita fina de gheata. Pe care omul incepu s-o racaie cu unghia. Scrijeli neglijent doua, trei linii trase ca dintr-o intamplare. Doar cateva miscari plictisite. De sub degetele rasfirate-n tremur, noduroase si tepene se nascu o pisica. Ce privea piezis, peste umar, stand cu spatele la mine şi cu privirea spre batran. Ochii lui erau albastri, iar povestea miorlaia tacut, de sus de pe soba.

Tramvaiul se opri, batranul apasa puternic butonul Coborare si se topi in frigul iernii. Pisica ramase privind in gol, de dincolo de geam, orasul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu