miercuri, 16 ianuarie 2013

Prostii relative


Am intalnit odata un om cu carte, masterand, un om apreciat, considerat a fi destept, inteligent, cult despre care toata lumea avea numai pareri de bine. "Aaa!!! Ixulescu..mare om!! A...Ixulescu, un geniu!! Un om care promite multe..un om jos palaria..." Si-am crezut si eu, o vreme, in prostia mea, acelasi lucru. Mai mult, in timp, cu cat omul era mai imbecil, cu atat mai mult incercam ma conving ca e mai destept...De ce? Pentru propria mea liniste sufleteasca. Ar fi insemnat sa-mi recunosc, eu la randul meu, prostia...


Cred ca imbecilitatea nu tine cont nici de sex si nici de varsta atunci cand isi alege victimele. Iar prostia poate avea multe fatete. Am descoperit-o la unele persoane despre care aveam o parere atat de buna...ascunsa in cele mai nebanuite unghere ale mintii. Ferita la prima vedere, existand intr-o stare latenta, fara vreo zvacnire, mocnind pe tacute, fara fum si fara miros. Nici n-am banuit-o. Nici nu as fi avut cum. A fost atat de inselatoare. Dar, in cele din urma, mi-a izbucnit in fata atat de violent incat m-a naucit. In primele momente, nici macar nu am realizat ce m-a lovit. Apoi, dupa ce m-am dezmeticit cat de cat, am trait acel sentiment de negatie pe care in cunoastem cu totii..

Mi-am spus ...nu se poate..omul asta este un om inteligent...este vorba doar de o neintelegere...o hiba-n comunicare...Apoi, fara sa vreau, am inceput sa mestec contextul...si, cu cat il digeram mai bine, cu atat mi se contura in fata ochilor prostia individului in toata splendoarea. Cu cat o simteam mai vie, clara si mai limpede, cu atat incercam sa nu ma mai gandesc la asta. Sa refuz sa cred. De frica certitudinii cu care incercam, din rasputeri, sa ma lupt. Caci, o idee, odata mestecata pana la capat, naste raspunsuri certe pe care nu ai vrea sa le stii din simplul motiv ca, uneori, dor. Odata acceptata imbecilitatea omului pe care il consideram inteligent trebuie, cumva, sa-mi accept propria-mi prostie. Faptul ca am crezut in el, faptul ca l-am admirat, l-am iubit, m-am atasat de el... si faptul ca m-am inselat in ceea ce-l priveste imi demonstreaza cumva propria-mi lipsa de judecata. Sa fii prost e una, dar sa-ti mai si dai seama de asta...e...dureros al dracului. Si cine ar vrea sa stie ca, de fapt, e prost?? 

Dar, ca o circumstanta atenuanta, daca pot sa spun asa, in ceea ce-l priveste pe individ, trebuie sa recunosc faptul ca prostia si inteligenta sunt relative..se masoara in functie de perceptia celui cu care interactionezi. Exista oameni care-ti sunt inferiori si care te considera destept, sunt oameni care-ti sunt superiori si care te considera prost...Eu am fost pe rand, si una si alta...E adevarat ca exista persoane care iti sunt inferioare si care, in prostia lor, se considera mult deasupra ta. Sper sa nu fost si asa....la mine ma refer...

Mai mult, in prostia ta, uneori, poti considera ca un om este imbecil doar pentru ca cei din jur spun asta despre el. Tu nici nu-l cunosti de fapt dar, daca in  in constiinta multimii el figureaza pe lista ca fiind retard, atunci ai preluat informatia ca atare si, bou cum esti,  din start il tratezi ca atare. Sau nu-l tratezi deloc. Vezi tu...parerea despre cineva ne-o formam, de cele mai multe ori, tinand cont de parerea universala. Mai ales cand intalnim persoane straine, de care nu ne leaga nimic. Pentru ca nu avem timpul necesar si nici disponibilitatea de a parunde asa..tam-nesam in mintea si sufletul unui om. 

Am intalnit oameni despre care se spunea ca sunt niste brute si am constatat ca, de fapt, sunt mai inteligenti decat multi destepti "cu acte". 

Prostia nu se asunde neaparat in lipsa cunostintelor nedobandite de-a lungul timpului, cum inteligenta nu inseamna sa rezolvi ecuatii in gand sau sa cunosti anii in care a domnit Stefan cel Mare. Aici vorbesc despre altceva. Despre  inteligenta aceea cu care se presupune ca te nasti, aia bruta, necizelata cu care esti inzestrat mai mult sau mai putin. Baza piramidei pe care ai putea construi ceva in viitor. Sau nu. 

Sa nu pricepi sensul unor cuvinte simple, sa nu sesizezi anumite nuante...sa fii opac in gandire..sa nu poti trece dincolo de limitele si prejudecatile ce ti-au fost impuse de altii, sa fii inchistat in propriile tale judecati, lipsa de maleabilitate..neputinta de a accepta alte pareri si valori...sa nu-ti ridici intrebari, sa-nghiti pe nemestecate principii care nici macar nu-ti apartin de drept..sa nu poti judeca cu propria-ti minte, sa nu poti sa patrunzi dincolo de aspectul si forma anumitor lucruri...asta inseamna adevarata prostie. Un univers limitat, o frica cumplita de tot ce este nou, refuzul de a-ti largi orizonturile...

Un taran care da cu sapa este, de multe ori, mai inteligent decat unul care se lauda acum cu o diploma. Este vorba despre inteligenta pe care ti-o ofera cumva experienta de viata, necazurile, grijile, framantarile...Bine, acum sa nu avem impresia ca un om este inteligent direct proportional cu loviturile pe care le primeste-n fund de la viata sau in functie de numarul gropilor pe care le face in pamant cu sapa..Insa inteligenta aia bruta, necizelata, bate, de cele mai multe ori la fund, desteptaciunea unor oameni considerati destepti oficial. Intelectuali prosti pare un non sens dar cu totii stim cat de adevarat este termenul...

Am inatalnit oameni inteligenti care mergeau cu oile pe camp, oameni fara scoala dar care judecau si transau lucrurile prin prisma unei experiente de viata pe care eu nu o voi avea niciodata. Intelepciunea este cea mai mare dovada de inteligenta. 

Sa stii cand sa taci, cand sa vorbesti, sa simti omul, nuantele sale, sa-i simti starile, trairile, sa-i intelegi gesturile, care la prima vedere par poate deplasate si fara rost..si, mai ales, sa te poti judeca pe tine insuti prin prisma celui de langa tine. Sa-ti dai seama cand pici in penibil si-n ridicol, cand cazi in vulgaritate, sa-ti cunosti limitele si neputinta...sunt dovezi de inteligenta incontestabila.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu