luni, 28 ianuarie 2013

Hop si Pop!


Asa se face deszapezirea in Japonia. La noi nu se intampla nimic pentru ca romanii inca nu stiu ce sa faca cu ea. O luam dar unde o ducem????





Pentru cine nu stie, domnul Mircea Pop a fost seful drumarilor. Aia care ar fi trebuit sa se ocupe cu deszapezirea atunci cand afara ninge. Pentru ca in Romania mai si ninge din cand in cand. Cu precadere, iarna. Pentru ca in Romania avem si iarna. Care, in timp ce pe noi ne loveste peste ochi an de an, pe domnul Pop il ia doar prin surprindere. Da rau! Omul este de-a dreptul dezorientat, el nu stie ce sa mai creada. De multe ori a fost vazut facandu-si cruce, vorbind singur si zvacnind in spasme din maini si din picioare. In fiecare an, in lunile de iarna, Pop traieste un adevarat cosmar, o uluire continua din care abia isi revine prin aprilie...”An de an traiesc acelasi sentiment de uluire” a declarat domnul Pop in sedinta organizata de premierul Ponta cu ocazia intrunirii comandamentului de iarna. „Nu mai rezist psihic! Ma credeti ca nu stiu ce sa ma mai fac..nu-mi explic...Ne pregatim pentru acest moment nefast de un an intreg si degeaba!!! ! Ninsoara asta vine cand nici macar nu te astepti, adica in lunile decembrie ianuarie si februarie! Este incredibil ce feste iti poate juca vremea mai ales pe timp de iarna!”

Anul acesta, ca sa-si menajeze psihicul si asa zdruncinat de-a lungul iernilor trecute, ca să nu mai traiasca pentru a mia oara aceeasi mirare ca din fiecare an, Mircea Pop s-a gandit ca ar putea scapa de zapada din Bucuresti plecand la Balea Lac. Asta pe principiul "daca eu nu sunt acolo, inseamna ca nu se intampla nimic".

Intrebat de Ponta cum a incercat el sa gestioneze situatia, Pop a recunoscut ca de implicat s-a implicat..mai mult cu gandul decat cu fapta...lucru ce denota, evident, o implicare mai discreta. „Ce sens avea sa facem atata tam-tam pentru un lucru atat de banal? Daca starneam panica printre cetateni??? Lucrurile astea atat de delicate precum deszapezirea se fac responsabil, fara sa bagam oamenii in sperieti!!! Nu mai spun ca echipajele noastre au fost efectiv depasite de situatie!!  In sensul in care daca ridicam zapada, ce faceam apoi cu ea? Unde am fi dus-o? Pentru ca, domnilor, la noi inca nu exista implementata o strategie la nivel national care sa ne permita  un circuit eficient al zapezii in natura!!"

Evident, demisia lui Pop nu a fost deloc discreta. El va ramane in cartile de istorie ca fiind intaiul gropar al Romaniei sub nameti. Mai mult, omul va aparea si in cartile de geografie la capitolul Balea Lac - Din minunile naturii (umane).

duminică, 27 ianuarie 2013

Vrajeli...in ceas de ora 5

M-am trezit la ora 4 dimineata ...din pat sarind pana-n mijlocul camerei pe-un intuneric bezna. Nu cred ca am dormit doua ore toata noaptea...am visat urat dar nu voi vorbi despre asta acum..Dar uite ca mi-am pus de-o cafea si tot asteptand sa dea in foc...mi-am amintit de bunica. Bunica mea era o mica vrajitoare...putea sa-ti interpreteze pe loc orice vis, sa-ti citeasca in cafea orice dorinta, sa-ti vada in carti viitorul...Eram atat de fascinata incat, in fiecare dimineata ii spuneam ca am visat ceva numai ca sa-mi spuna ce inseamna..ce inseamna cand visezi balauri? dar cand visezi bani?  ce inseamna cand visezi ca mananci prajituri...dar cand visezi ...si incepeam, incet incet sa transpun in visele de peste noapte, pe care oricum nu mi le mai aduceam aminte, propriile mele dorinte..cele reale, de peste zi....ce inseamna cand visezi ca e cald afara si ca nu trebuie sa te mai imbraci cu cizmele si ca ai voie sa iei pantofii aia rosii de i-a cumparat mama si te duci la joaca si nu te cheama nimeni in casa la pranz ca sa mananci si sa dormi???.bunica se uita atent la mine, zambind in coltul gurii si-mi raspundea..inseamna ca azi va fi urat afara iar tu vei sta cumintica in casa...mda. clar trebuia sa fac ceva in privinta asta. previziunile nu ma avantajau deloc.

bunica citea si in cafea...le povestea vecinelor de palier despre bucurii si necazuri...o cruce neagra, pe fundul unei cesti...un diavol cu gura deschisa..vazut numai in inchipuirea mea o inima vazuta doar in inchipuirea ei. ai avut un mare necaz dar va trece...te vei intalni cu o femeie tanara...vei afla un secret...uite lacrimi..vei plange in suflet...
in carti, la ceas de seara mereu se intampla cate ceva..un barbat inalt si brunet..un barbat blond care ii tine calea unei roscate...o veste ce vine de la o dama ...un noroc ce se sparge-n ghinion ..grija mare..cartile nu mint....iar vecinele se hlizeau si roseau ca niste fete mari..visau la barbati inalti si bruneti probabil tot de varsta lor..acasa avand unul mic, paros si cu par alb sau fara...pentru ca nu-mi imaginez ca visau la tinerei de 20 de ani..ele de altfel, niste bunici...


acum imi beau cafeaua. cafeaua de la ora 5...si as incerca sa ma uit putin pe fundul canii dupa ce o termin...sa vad si eu..oare vad ceva? la ce imaginatie bogata am...as vedea numai ce-mi doresc..iar eu, cum imi doresc numai chestii imposibile...hm...n-as putea niciodata sa am incredere in perceptiile si simturile mele vrajitoresti... cred  ca, la cat de obosita sunt, in cafeaua de la ora 5 as vedea dublu...iar in cafeaua de la ora 9..as intrezari o noua zi de luni..cu alte texte si machete..alte fotografii si explicatii pe poza...casete, bule si buline...coloane...si biletele lipite pe monitoare...sper sa nu vad  naibii vreun teren ceva..ca am pus-o...

Nu sunt superstitioasa dar..sunt momente in care mintea mi-o ia usor razna...daca vine metroul pana numar eu la 10 inseamna ca ma iubeste...daca vine tramvaiul inaintea autobuzului inseamna ca azi o sa am o zi buna...si tot asa. interesant este ca..dorindu-mi atat de mult sa ma iubeasca sau sau sa am o zi buna ...in momentele acelea de incertitudine ma chinui cumplit rugandu-ma la toti dumnezeii sa vina metroul..numarand din ce in ce mai rar..si mai rar..si mai rar...rugandu-ma sa vina tramvaiul....si parca uite..il vad..sau mi se pare??? ce prostie...normal ca ma iubeste, normal ca voi avea o zi sublima...dar...m-as simti mult mai bine sa mi se si confirme...cu pisicile negre nu am probleme de genul asta. le iubesc. numai prezenta lor in sine imi face ziua frumoasa...iar daca sunt neagre, si mai bine! spuneam ca nu sunt superstitioasa dar cateodata as vrea sa stiu daca visele imi vor reflecta vreodata realitatea...

cand eram mica, tot urmarind-o pe bunica..imi doream intr-o vreme sa fiu vrajitoare...da una buna..apoi mi-am dorit sa fiu mecanic de tren, iar apoi astronaut... de fiecare data cand ma intrebau cei mari ce vreau sa ma fac atunci cand voi fi mare le-o tranteam dc gratie vrajitoare...mecanic de tren...

Am visat tare ciudat in cele doua ore de somn...mi-a ramas o senzatie nasoala..acum as pune mana pe telefon s-o intreb pe bunica ce inseamna...dar...mai bine nu. Cred ca, pana la urma, imi plac surprizele...si mai e un aspect..la cat de multe cafele beau...as afla atatea lucruri despre viitorul meu incat ..dar mai bine lasa...ma intreb doar daca schimb cafelele oare mi se schimba si viitorul? un jacobs mi-ar povesti despre bani iar elita despre iubire?

duminică, 20 ianuarie 2013

Imi doresc o alta dorinta

 Dorintele si asteptarile evolueaza. In continuu. Se schimba, se transforma, capata alte proportii, prind noi si noi valente  E firesc. Pentru ca si omul evolueaza.

De cate ori nu ti s-a intamplat sa-ti doresti ceva cu ardoare, sa te macine si sa te chinuie un vis..sa-ti spui ca, daca il vei atinge, nu-ti vei mai dori nimic altceva pe lume ..ca visul acesta este si va fi mereu centrul universului tau...iar cand devine palpabil, cand il tii in palme, cand a devenit in sfarsit realitate sa te gandesti ca parca lipseste ceva. E asa cum ai visat mereu sa fie dar parca totusi nu e. Ceva nu se leaga. Ceva nu se imbina corect. O dorinta indeplinita naste altele pe langa ea pentru a o completa. E ca o piramida. I-ai construit doar baza.

Dar tu nu stii atunci. Te-ai chinuit cumplit insa, in cele din urma, ai reusit. Dar, dupa un timp, nu mai esti multumit cu ce ai. Dorinta ta de la inceput pare sa aiba niste goluri, niste lipsuri pe care nu le cunosteai atunci, cand iti doreai dorinta, lipsuri pe care tinzi sa le umpli cu alte vise. Pentru ca un vis nu are viata lunga. Te tine treaz, activ sufleteste doar atunci cand lupti pentru el. Odata indeplinit te opresti si te intrebi..ok..si acum? acum ce fac? Ce-mi mai ramane de facut?Il am E al meu. Si? Si te bucuri tamp o vreme. Nu-ti vine sa crezi ca ceea ce ti-ai dorit se afla in fata ta. Apoi, te obisnuiesti cu ideea. Ajungi sa ti se para normal, firesc, asa trebuie sa fie deci...nu te mai mira, nu te mai bucura ca la inceput, nu-ti mai da fiori, nu te mai multumeste pe deplin. Te plictisesti pentru ca nu mai esti activ. Nu mai lupti pentru nimic.

Nu te poti bucura la nesfarsit de un lucru. Pentru ca totul uzeaza in timp. Fara sa ne dam seama. Pentru suntem construiti sa ne bucuram doar de ceea ce este nou. Si, cum dorinta ta e veche si prafuita de timp, incerci sa construiesti in jurul ei altele. Care sa o completeze care sa-i dea o alta forma, care s-o tina mereu in prezentul tau, nu in trecut. Si dorinta ta de la inceput, uneori nu mai are nici o legatura cui ce ai construit furibund peste ea. Tocmai, in ideea in care sa nu moara. In ideea in care sa fie aceeasi dar prinzand alte valente. E ca si cum iti doresti o casa cu un etaj. Dupa ce o ai, locuiesti in ea o vreme. Dar apoi realizezi ca mai vrei un etaj...si inca unul..si inca unul...La sfarsit construiesti un palat dar nu mai locuiesti de mult timp in camerele de la parter. Treci doar prin ele fara sa te mai bucuri de ele. La etaje ai cele mai frumoase incaperi pentru ca ai muncit recent la ele si le vrei dragute si primitoare. Ce ai mai jos e pur si simplu un lucru deja avut, deja folosit si te-ai bucurat de el atunci..cand nu aveai de ce altceva sa te bucuri.

O dorinta are viata scurta. Pana cand devine realitate. Si putin dupa. Te incita, te macina, te stoarce de vlaga pana la epuizare doar atunci cand lupti pentru ea. Ai un scop in viata. Te chinui, nu dormi noptile, te gandesti si te framanti sa-ti indeplinesti acel vis. Odata indeplinit..te tine cumva pe loc. Iar noi nu suntem programati sa stam pe loc. Te hranesti cu ea o vreme pana cand o storci de vlaga. Si apoi? Si apoi nimic. Nu mai ai scopul. Pentru ca l-ai atins. E aici, in fata ta. palpabil, real, cert. Si devine, in cele din urma firesc..Si incerci sa-ti fabrici alte dorinte care sa-i dea valoare primei. Dar asta nu inseamna ca ea nu a existat, ca nu te-a facut fericit. Este doar un capitol inchis dintr-o carte. Din viata ta. Sertare..sertare pline cu dorinte realizate. Le uiti acolo, inchise, prafuite. Pentru ca acum lupti pentru altceva.

Cand eram copil,  imi doream o papusa cu rochita albastra. Am avut-o si, dupa cateva zile, m-am saturat de rochita ei. Voiam s-o imbrac altfel.  Asa ca am incercat sa-i fabric eu una noua. Am dezbrcat-o, am imbracat-o...dar iar m-am plictisit...i-am facut unghiile, i-am schimbat coafura, am pictat-o pe fata, am dat-o cu ruj... si o vreme am fost multumita. Dar nu te poti bucura la nesfarsit de un lucru pe care ti l-ai dorit la un moment dat in trecut. Pentru ca timpul trece, tu evoluezi, ai alte perceptii despre viata, alte idei, judeci si vezi altfel lucrurile. Diferit de cum le judecai si le vedeai acum 10 ani. Ce te faci acum cu dorinta ta veche? O iei, o saruti, ii multumesti, ii spui c-o vei iubi mereu dar ca-ti doresti acum altceva. Si o asezi cuminte in sertar. Ea va exista mereu acolo ca o dovada vie a faptului ca ai fost, candva, fericit.


sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Doza de vise

Cand eram mica, imi doream din tot sufletul sa cresc mare. Sa mi se ceara si mie parerea, sa fiu si eu ascultata si bagata in seama, gandurile si ideile mele sa conteze, sa fiu luata in serios. Imi doream ca cei din jurul meu, oamenii mari, sa se poata baza pe mine, sa ma aprecieze, sa aiba incredere in mine. Simteam ca am atat de multe de oferit..daca m-ar fi ascultat si pe mine..Imi doream atat de mult sa fiu mare incat intotdeauna cand cineva ma intreba cati ani am, minteam si spuneam ca am mai mult decat in realitate..

Dar toata lumea imi spunea taci, ca tu esti mica..taci, ce stii tu..taci si du-te la joaca..de ce te bagi in vorba, nu stii ca nu e frumos? Si aveam atat de multe de daruit..asa simteam atunci..ca aveam atat de multe de daruit...

Pe atunci, ma gandeam ca lumea se imparte doar in oameni buni si oameni rai, doar in frumos si urat..nu puteam deosebi nuantele. Lucrurile erau simple si clare. Tristetea insemna sa nu ma pot duce la joaca pentru ca afara ploua si e frig, sa nu primesc suficiente bomboane cat mi-as fi dorit...Iar bucuria venea din lucruri atat de marunte...Si-i admiram pe oamenii mari. Ma fascinau. Credeam ca, daca esti om mare, le stii pe toate. Ca esti cel mai destept. Ca esti intelept si nimeni nu te poate contrazice. Ca nu te poti insela niciodata, ca nu poti gresi pentru ca..doar esti om mare. Credeam ca tot ce spui, ca om mare, este adevarat, nu poate fi contestat. Si nu-i intelegeam uneori pe oamenii mari cand se contraziceau si se certau. Pentru ca, in mod firesc, in mintea mea, toti ar fi trebuit sa aiba dreptate. Dar, cum nu percepeam nuantele, nu staim ca si dreptatea este de mai multe feluri. Poti sa ai dreptate si celalalt de langa tine sa nu aiba doar pentru ca nu consideri tu ca are. In acelasi fel, puteti avea amandoi dreptate. Dar, cu toate astea sa va certati si sa va contrziceti, sa va scoateti ochii ca doi nebuni. Desi, fiecare, luat separat, are dreptatea lui.

Am crescut. Am ajuns si eu om mare. Uneori, nici acum nu sunt luata in serios chiar daca sunt si eu un om mare. Doar o toana de copil rasfatat..lasa ca o sa-i treaca...Si acum mi se spune ca ma insel, ca sunt doar rasfatata, ca nu am probleme si incerc sa mi le fabric pentru a avea apoi ce rezolva...Si acum mi se spune ce e bine si ce e rau, cum trebuie sa gandesc si sa judec, cum trebuie sa ma comport, ce sa spun si cand sa tac, ce e frumos si ce e urat..fara sa mi se ceara si mie parerea. Asta este. Si cu asta basta. Iar eu trebuie sa iau totul ca atare, sa ma obisnuiesc cu el si, in cele din urma, sa-l accept ca fiind un adevar absolut. Ca lucrurile sunt pur si simplu asa cum sunt si nu le poate schimba nimeni. Ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea. Ca totul a fost planificat dinainte de a ma revolta eu. De ce ma revolt? Nu am invatat pana acum ca asa stau lucrurile??? exact ca atunci cand eram copil...

Am crescut. Am ajuns si eu om mare. Dar am vazut ca oamenii mari, pe care ii credeam invincibili, se inseala, fac greseli dupa greseli, nu si le asuma, am vazut ca si oamenii mari plang si sufera...Si nu dupa bomboane..ca au dileme, isi ridica intrebari, cauta si nu gasesc raspunsuri, ca se chinuie si se zbat de cele mai multe ori in propria lor neputinta.

Cand eram copil si nu eram ascultata, plangeam. Acum tac. Pentru ca simt cum ma lupt cu morile de vant. Cuvintele mele nu sunt auzite, nu sunt percepute si intelese.  Ma agit in gol. Oamenii mari sunt orbi si au urechile astupate. Mi se spune ca sunt prea complicata. Prea neinteleasa. Si ma lupt, si ma zbat, depun eforturi cateodata supraomenesti ca sa le deschid cumva ochii. Si mintea. Sa le arat ca nu tot ce cred ei e si adevarat, ca exista si alte lucruri decat universul lor marunt si daca ei nu cred in ele asta nu insemna ca nu sunt..ca nu e totul pictat in alb si negru.. ca nu exista doar urat si doar frumos, doar bine si doar rau. Ca totul in jurul nostru este nuantat, colorat diferit..ca viata se traieste intelegand cauzele si nu doar observand si judecand efectele... ca totul are un substrat, o valoare a valorii...ca orice poate fi perceput din mii de unghiuri..Dar ma lovesc uneori de ziduri si pereti. Sunt oameni opaci, ingusti, limitati, cu sufletul mic si mintea goala.

Da, am crescut. Si nu-mi place ce vad in jur. Cand eram mica mi se parea ca lumea adultilor este ca un castel cu mii de camere pline cu ciocolata si jucarii. Acum orbecai prin lumea lor - un palat in ruina cu incaperi reci si goale. Iar cand nu mai rezist sa ma lupt de una singura, ma reintorc din nou copil. Pentru ca am avut o copilarie fericita. Si ma ascund in acele momente pe care le-am iubit. Si zambesc. E o forma de aparare. Altii se apuca de baut, se dogheaza. Altii ajung bulimici, sociopati, nebuni, paranoici..Eu doar visez. Doza mea de vise ma face sa infrunt a doua zi iar lumea. Doza mea de vise ma tine in picioare sa-ti rezist, sa ma lupt pentru ce cred si ce simt...Visul imi da puterea de a te infrunta din nou, maine.

joi, 17 ianuarie 2013

Lulu (III)


Lulu se juca in pamant, facea cazemate, se urca in toti copacii din fata blocului, juca fotbal cu baietii si avea invizoace. Si indieni. Multi indieni. Cu cai cu tot. O armata intreaga. Si-l iubea pe Bobi. Si se juca de-a hotii si vardistii. Nu a avut cornete dar…invizoacele faceau cat 4 tevuste din alea la un loc… Intr-o vreme, jucaria preferata a fost o papusa negresa. O chema Betty…Iar primul lucru pe care l-a facut cand a primit-o a fost sa-i dea jos chilotii sa vada ce e dedesubt. Mare dezamagire pe biata Lulu…Dar, cum Lulu avea multe pixuri ..iar papusa nimic…problema s-a rezolvat de la sine.. Dupa Betyy au urmat ursuletii. Pe aia nu a avut curiozitatea sa-I dezbrace probabil din simplul motiv ca nu aveau chiloti pe ei…deci..nu erau interesanti. Caci ei ii placea sa-si imagineze iar apoi sa descopere.

Armata de indieni s-a dus dracului cand au apucat-o pe maica-sa nervii intr-o zi. Nu stiu cum de si-a dat seama ca, de fapt, Lulu dadea cate-un indian pe-un timbru nestampilat…Adica io cumpar si tu iti bati joc? Si, in nebunia ei de moment, i-a aruncat toti indienii la ghena. A rugat-o Lulu pe mamaia – asa-i spuneau copiii femeii de serviciu- sa o lase sa caute in pubela, dar nu i-a mai gasit. In schimb, a mirosit ca un sconcs o saptamana-ntreaga. Draga de mamaia….Cate zile nu si-a  petrecut Lulu in ghena langa ea…As putea spune ca o parte insemnata din intreaga ei copilarie si-a petrecut-o printre gunoaie..

Mamaia avea o camaruta in bloc, in spate, iar acolo isi facuse o masuta pe care lipise hartie de ziar ..sa fie frumos si curat, mamaie…avea si un scaun pe care pusese o bucata scorojita de burete..avea un dulapior incropit din cateva lemne in care tinea matura si galeata…iar la cativa metri mai incolo ghena.. Mirosea cumplit, dar ce conta? Lulu era cu mamaia…si mamaia o lasa sa caute jucarii stricate si tot felul de obiecte sclipitoare..cateodata, le aduna chiar ea pentru Lulu..…uite puiule un clopotel…Insa o si certa. Cand o vedea ca mananca de pe jos. Adica, mai exact din gunoiul de pe jos.


Lulu a fost si la gradinita. Parintii nu i-au mai suportat nebuniile si, printre alti copii, poate ca Lulu va fi mai putin salbatica. Ti-ai gasit! Dupa ce a smuls telefonul din pereti, dupa ce a mancat tot aracetul cu care trebuia sa lipseasca frunze, dupa ce s-a furisat de cateva ori in bucatarie, s-a ascuns in toaleta la baieti si cel mai rau, dupa ce l-a pus pe-un copil sa-si dea jos pantalonii in fata ei..Lulu a fost trimisa din nou acasa. Insa a revenit dupa o vreme..Deja era o domnisoara si incerca sa se poarte ca atare.. Lulu vazuse intr-o zi la televizor doi indragostiti care se sarutau cu limba. Si a incercat si ea cu baietii din grupa mare. I-a luat pe rand sa-I invete cum se face. Si era tare mandra ca ea stie ce nu stiu ei. Prostilor! Nasol a fost ca baietii se fereau de ea ca de dracu…cand o vedeau, fugeau de mancau pamantul..Insa ghinionul ii pastea cand le era lumea mai draga. Atunci cand trebuiau sa doarma la pranz. Aia, sarmanii, nu mai aveau nici o scapare..nu mai aveau unde sa fuga..iar Lulu sarea din pat in pat cu limba scoasa si-I fugarea prin asternuturi pana incepeau sa planga…

Lulu (II)


Dar a plecat de la bunici. Si s-a trezit cu cheia de gat, la fel de singura, strabatand alte strazi, alte parcuri, alte scari de bloc...
Rar statea acasa. Dimineata se trezea singura, se spala pe fata si pe dinti, se ruja si se parfuma cu spray-ul maica-sii, asa cum vazuse ea ca fac oamenii mari, isi facea apoi ghiozdanelul - in care punea papusa de carpa si-un colt de paine (desi maica-sa ii lasa in fiecare zi micul dejun pe masa) si pleca.
Cu cheia de gat, aiurea... O mare parte din copilaria ei si-a petrecut-o in piata, printre tarabe cu fructe…iar cand ii era foame se satura cu mere, boabe de struguri, cirese, prune…Hoata mica, Lulu asta!

Pandea tarabele cu mere imaginandu-si ca este un spiridus care fura de la bogati sa dea la saraci…si, cand vanzatorul se intorcea cu spatele, insfaca  un mar si fugea mancand pamantul. Nu-i era foame, dar ii placea sa se strecoare, sa faca ce nu trebuie facut doar asa, de distractie, sa vada ce se intampla dupa. Iar dupa, niciodata, dar niciodata nu se intampla nimic. Fugea de una singura, imaginandu-si ca in spatele ei alerga vanzatorul cu un ciomag sau o nuia, un monstru rupt din cartile cu basme...un zmeu hidos si rau ..iar ea..ea...spiridusul transformat in zana cea buna...care zbura calare pe-un fluture...scenariul povestii cu printese si capcauni se derula cu viteza cu care fugea printre picioarele gospodinelor...prindea proportii nebanuite, se intrezarea deja finanul apoteotic...si, cand se opera si intorcea capul..in spate...doar aglomeratia de zi cu zi a pietii. Mare dezamagire. Nici un capcaun, nici un zmeu..nici macar un vanzator cu o nuia...

Dar uita repede si se intorcea printre tarabe cu alte ganduri...scormonea cu privirea pe jos, printre picioarele trecatorilor, femei cu plase, barbati, tarani, saci cu legume si mormane de pepeni...si mereu gasea cate un banut pierdut din buzunarul vreunui aiurit...piata era pentru Lulu o lume rupta din povesti unde niciodata nu se plictisea...mereu isi gasea cate ceva de facut...cand se satura de furat mere, cauta banuti, cand nu mai avea spor statea la coada la paine pentru unii si altii, contra cost evident...iar cu banii castigati se oprea la tiganca din parc si isi cumpara acadele...zahar ars, topit pe-un betigas de plastic.
Iarna rar o vedeai prin piata. prefera sa se tupileze pe langa masinile parcate si sa smulga turturii care se formau langa teava de esapament. Erau plini de pacura, noroi, benzina...Ii aleagea pe cei mai mari si pe cei mai negri caci, cu cat erau mai murdari, cu atat era mai bine.. iar apoi facea concurs cu alti copii - cine ii linge mai repede, cine ii mananca primul...nu erau gustosi dar placerea de a vedea cum se dilueaza negreala, cum apare incet vizibil varful turturelui - alb, transparent..era o minunatie in fata careia paleau toate temerile, toate bolile, gustul acid, innecacios...turturele meu e mai alb decat al tau...spunea lulu si mai lua o gura de pacura...

In casa, meniul era mai diversificat. Incepea cu varul de pe pereti, avea un loc ascuns dupa biblioteca, un loc pe care il racaia cu coada unei lingurite rupte ..pana cand a ajuns la ciment...facuse deja o gaura urata in perete pe care o astupa cu vata umeda...In baie mai lua cate o gura de sapun, ca mirosea atat de frumos incat ii lasa gura apa..a mancat si pasta de dinti, si-a dat si cu deodorant in gura, a mancat si rujurile maica-sii dar si sarea din borcan cu lingura.

Cand se supara, cand parintii nu o lasau afara pentru ca ploua sau erau minus zece grade, Lulu isi planuia fuga de-acasa.  Lucru pe care l-a si facut apoi, cand a crescut mare…Acelasi ghiozdanel, umplut cu haine de data asta, o astepta in fiecare zi sa fuga..isi planuise in detaliu fiecare miscare..ghiozdanelul plin cu haine, cu ceva de mancare, o sticla mica cu apa...papusa din carpe...era atat de greu ca abia il mai putea urni din loc...voia sa fuga in padure... la o distanta destul de mare de blocul ei stia ca se-ntinde padurea..si va sta acolo, isi va face culcus printre crengi si nimeni, dar nimeni niciodata n-o va mai necaji...

Dar isi facuse prieteni. Copii din bloc, majoritatea baieti, cu care se juca de-a doctorul in casa. Ii urca pe birou, le aprindea veioza in ochi, ii dezbraca si ii opera ca un adevarat medic ce era... pe toate partile...cand nu erau de operat copiii din vecini, se multumea sa opereze si sa trateze caini vagabonzi intalniti pe strada. Iar cand se plictisea de facut injectii imaginare, se juca cu indienii. Nu trecea zi sa nu fure de la cate un copil cate un soldat de plumb...era cam furacioasa Lulu…dar cel mai mult ii placea sa se urce pe bloc si, in vazul tuturor copiilor, sa faca echilibristica pe marginea de tabla a cladirii. Savura momentul..cum toti ochii aia mici ca de viezure speriat erau atintiti asupra ei..era o zeita..cine are curaj sa faca ce fac eu? evident, nimeni...ce satisfactie uriasa, cat patos, cata dorinta...dorinta de a iesi in evidenta, de a fi vazuta bine, respectata ...ce tampenii ma Lulu ma....

Dar, intr-o zi, Lulu era s-o pateasca. si rau de tot. Era sa se spanzure cu cheia de gat.  Maica-sa, in graba, ii atarnase cheia cu un snur prea scurt. Iar, dupa o vreme, cand a vrut sa intre in casa, si-a dat seama ca are capul prea mare iar snurul prea ...scurt. A luat un scaun din bucataria Cristinei, o fetita de pe acelasi palier, lasata de printi tot singura in casa si tot cu  cheia de gat. Si se urca Lulu pe scaun, baga cheia in broasca de sus a usii, scaunul cade iar fetita ramane atarnand pe langa usa, sprijinindu-se cu greu in varful picioarelor. A inceput sa se zbata ca o nebuna si, cu cat se agita mai tare, cu atat snurul o strangea mai cu drag...pana a iesit o vecina care, vazand pe lulu spanzurat in streang, sa lesine baba...a adus repede o foarfeca, a taiat "funia" si a eliberat copkilul....

Lulu (I)


Lulu avea codite zburlite, pistrui, par blond si ochi verzi.  Rar o vedeai jucandu-se cu papusile, de obicei o zareai prin copacii din fata blocului, plina de zagarieturi in genunchi si coate, cu rochita murdara de praf, cu obrajii lipiciosi de la acadele...o vedeai la groapa de nisip, jucandu-se cu betigase sau linguritze de inghetzata gasite pe jos..o vedeai pe marginea trotuarului, cu o piatra in mana, spargand samburi de caise...o auzeai cateodata cantand pentru ea, asa incet, fredonand melodii inventate, numai de ea stiute..

Nu o baga nimeni in seama, era doar o fetita murdara si salbatica...cateodata, copiii o alungau sau o aratau cu degetul, o trageau de par, se strambau la ea in fel si chip...ca atunci cand au vazut-o pe alee, culegand melci de printre picioarele trecatorilor...Tanti, nu-l calca! Nenea uite melcul! Sa nu-l omori! Si se repezea pe jos, sa salveze niste vietati care habar n-aveau ce li se intampla, sau ce ar fi putut sa li se intample...ii aduna pe toti intr-o punga gasita tot pe jos, iar apoi se juca cu ei ore in sir, in iarba...

I-a venit de multe ori sa planga, sa se arunce in bratele cuiva, sa ceara ajutor, dar nu avea cui...mai oprea cate o baba pe alee si se ascundea dupa fustele ei. "Tanti, copiii aia vor sa ma bata!" Iar baba ridica furioasa bastonul catre gloata nebuna si ameninta in stanga si-n dreapta...

Odata, o femeie a luat-o pe Lulu acasa la ea. A spalat-o pe maini, i-a dat dulceata de nuci, un pahar cu apa si a rugat-o sa-i spuna o poezie..."Melc melc..scoate coarne boieresti".."Nu! asta e cantecel. Sa te invete mamaia o poezie!! In gradina dupa ploaie, C-o umbrela-n mana, Lipa lipa prin noroaie, Trece agale-o rama..." Iar Lulu repeta cuminte dupa batrana fiecare vers, fiecare strofa, pana cand a invatzat poezia pe dinafara..si o va tine minte intreaga viata..."Doi boboci iesiti abia, azi la iarba noua, se reped flamanzi la ea, Si o rup in doua...."

Pe Lulu o mai vedeai cateodata, printre tufe si boscheti, plina de vanatai si zagarieturi, langa un caine ghemuit la somn. Avea cu ea o trusa de doctor, ca pentru copii, si doftoricea animalul ore in sir...ii pansa cate o labutza, il consulta, ii facea injectii, ii dadea sa bea apa...Cand venea ploaia, Lulu stia unde sa se ascunda..sub masa de tenis din parc...Acolo s-a adapostit de fiecare data...nu se ducea acasa, asa cum faceau toti ceilalti copii, pentru ca pe ea nu o chema nimeni in casa. Si ramanea acolo singura. Cateodata, mai venea si Bobi, un baiat mai mare cu un an sau doi, singurul care vorbea cu ea. "Vrei sa fii gagica mea? Ce-i aia gargica? Nu stiu dar am auzit eu ca asa se spune...Vrei dude? Ai guma? Da, vrei?" intreba Bobi si scoase din gura o ciunga, roz odata, mozolita zile in sir, albicioasa acum...Ii dadu jumatate fetitzei, iar apoi molfaira impreuna in tacere..."Esti la scoala? Da! spuse Lulu mandra. In ce clasa esti? In clasa intai, raspunse sigura pe ea. Pai nu te-am vazut la scoala. Pai sunt in vacanta..Pai nu suntem in vacanta"..raspunse Bobi razand.

Lulu era mult mai mica, dar intotdeauna a vrut sa fie mare, la fel ca toti ceilalti copii...Se gandea ca, daca ar fi si ea la scoala, ar vorbi si s-ar juca cu ea...nu ar mai arata-o nimeni cu degetul si nu ar mai striga-o Piticania. E adevarat, Lulu era mica de inaltime si de varsta, iar ei se simteau mult prea importanti pentru ea... Lulu avea multe papusi, dar, in rarele momente cand se juca cu ele, prefera una singura. o papusa din carpe, facuta de bunica ei...Era un bebelus infasat, cu caciulita pe cap, cu ochi, gura si nas desenate anapoda cu pixul..."Nani nani puisor..."

A fost un copil tare singuratic, atat de singuratic incat erau zile cand nu vorbea mai deloc. Se ascundea in debara si statea acolo jucandu-se cu nasturi si cu ghemul de lana al bunicii ore in sir...Fiecare nasture avea cate un nume, cei mici erau copiii, cei mari parintii....ghemul desfacut era soseaua care ducea de acasa pana la scoala si serviciu...Lulu avea un vis. Cand o sa se faca mare va fi cosmonaut. Avea o caciulitza veche, gen cosmonaut, rosie, cu care dormea in fiecare noapte si un urs mic, maro, din plus, cu ochi luciosi, negri.

Dupa ploaie, Lulu se descaltza de sandale si alerga cu picioarele goale prin balti si noroaie...apa era atat de caldutza...bunica o certa mereu, o tragea de coditze..dar ce conta..pentru senzatia aceea de libertate ar fi riscat orice, parca stiind ca nu avea sa o mai simta niciodata...

Despre zambete si flori


Am plecat spre job zambind..in metrou m-a bufnit rasul de-a binelea..E ciudat ca oamenii, cand asista la chestii de genul asta, se uita lung, incercand sa para ca nu se uita deloc. M-a bufnit rasul si pentru faptul ca pe fetele lor citeam indiferenta, dar stiam foarte bine ca sunt curiosi si ma privesc piezis, cu coada ochiului. Cu cat eu zambeam mai tare, cu atat ei erau mai seriosi.

Nu stiu de ce..eu, cand am vazut o fata ca rade – radea aproape in hohote pentru ca citea din Catavencu – am inceput si eu sa rad cu ea. Ea se uita la mine, eu la ea...ea pe scaunul din fata mea..eu pe scaunul din fata ei..si radeam impreuna. Eu de rasul ei, ea de gluma abia citita si de rasul meu. Acum, cand incep eu sa rad, nu rade nimeni cu mine. Dimpotriva. Toti iau o fata grava, se uita in alta parte, pe geam - desi dincolo e doar bezna..se uita pe jos, isi verifica sireturile de la ghete, se uita la ceas etc. Eu nu-i inteleg pe oamenii astia. pentru ca sigur le venea si lor sa rada. De ce nu au facut-o????

Acum sa-ti spun si de ce radeam. Un comentariu de aici mi-a adus aminte de-o faza care..s-ar putea chiar sa nu fie deloc haioasa. Dar..eu cand vreau sa rad, imi gasesc de ras din orice..atunci totul mi se pare funny..

Eram cu un tip tare indragostit de mine ...si ne plimbam intr-o zi printr-un parc. Am rupt o floare mica si galbena dintr-o tufa si ma jucam cu ea. La un moment dat, m-am plictisit si i-am dat-o s-o tina el. Ca eu asa fac. Cand nu mai am chef dau altora sa-mi care diverse...de cele mai multe ori geanta. Cateodata chiar si pe mine cand ma dor picioarele. Iar tipul s-a emotionat foarte tare. Am zambit. Era dragut. Desi eu nu avusesem atunci intentia de a-i oferi o floare in adevaratul sens al cuvantului. Baiatul a luat insa floarea si se uita la ea. Daca o bag in buzunar se rupe...imi spune. Cum sa fac s-o pastrez?  Iar apoi o baga in gura si-o mananca. Ca sa fie mereu cu mine...M-am blocat. A fost un gest pe care nu-l puteam intelege. Tipul se uita la mine si mesteca de zor....Am zambit tamp si am schimbat discutia. Am avut remuscari  apoi ca, uite, in loc sa te impresioneze gestul..tu aproape c-ai izbucnit in ras. Ce dracu mai? Mi-am pierdut eu sensibilitatea si romantismul sau ce se intampla?

Dar sa vezi de turnura pot lua lucrurile.
A trecut momentul. L-am parasit dupa o vreme. In alta zi, intr-un alt parc ma intalnesc cu altcineva. Un cineva care...nu-mi da o floricica ci imi intinde ditamai buchetul. Ceva imens, urias...superb. Aproape ca-mi venea sa lesin de placere.

Am lesinat in cele din urma, dar nu de placere ci de oboseala. De epuizare fizica. Pentru ca a trebuit sa car tufa aia cu flori prin tot orasul toata ziua...Hai sa ne plimbam in parc...hai sa mergem la film...hai sa dam o tura prin magazine..hai sa mergem in parcul de distractii, hai si la o terasa. La un moment dat, ma gandeam foarte serios ...ce-ar fi sa incep sa le mananc..baiatul nici n-o sa-si dea seama ..la cat de multe sunt nu se va observa cum se imputineaza...una cate una..una cate una...pana diseara le rezolv pe toate....

Trei zile am zacut dupa maratonul ala. Dar m-am simtit oarecum norocoasa. Pentru ca ii spusesem cu cateva zile inainte, intr-un context oarecare, ca-mi plac florile in ghiveci. Atunci i-am multumit tipului in gand ca nu mi-a adus o jardiniera plina cu pamant si cactusi...

Carusel

Simt ca traiesc un cosmar...un cosmar din care nu ma pot trezi. De data insa totul in jurul meu este atat de real si de palpabil, crud de adevarat incat am senzatia ca, daca nu se intampla ceva, orice, o sa-mi pierd mintile. In ultima vreme viata mi-a fost un carusel nebun, scapat de sub control care s-a invartit atat de tare incat parca mi-am pierdut simtul realitatii. Parea sa se fi oprit la un moment dat, asta mi-a dat curajul sa deschid incet ochii, sa rasuflu usurata ...cand a inceput din nou vartejul. mai ametitor. Inchid din nou ochii, imi inclestez dintii, strang din pumni pana la sange si imi spun in gand ca va trece..va trece..va trece...Dar golul din stomac creste, se rostogoleste prin mine pana devine un hau care ma-nghite cu totul. Nu mai detin controlul..nu asupra vietii mele, pe ala l-am pierdut demult.. ci asupra mea fizic vorbind. Sufleteste sunt letargica...in stare comatoasa. Am trait un vis frumos..apoi l-am pierdut..apoi te-am rugat sa faci ceva..orice numai sa treaca durerea...mai tii minte? Si tu ce-ai facut? Mi l-ai adus inapoi frumos impachetat in hartie colorata. iar cand am dechis cutia, parca am deschis o cutie a pandorei. Mi-e frica de nebunie mai mult decat orice pe lumea asta. Si intalnesc in jurul meu numai oameni a caror nebunie ma impresoara din toate partile. Mi-e somn. Acum, cand scriu, abia daca-mi mai pot tine ochii deschisi. dar mi-e frica sa adorm pentru ca ..visele mele frumoase se sfarsesc iremediabil intr-un cosmar care nu are nici inceput nici sfarsit.

......
De ce dracu, stiind atat de bine ce trebuie sa fac, procedez tocmai pe dos? Absolut totul, dar absolut totul imi urla-n urechi ce trebuie sa fac. Ma impresoara vocile din toata partile. Cand merg pe strada,  cand stau in casa, cand imi beau cafeaua de dimineata, cand ascult muzica, cand ma uit in gol pe pereti...cand sunt la job printre pagini, machete si texte fara sapou, cand ies la tigara sau cand vorbesc cu lumea...toate imi spun ce e bine si ce e rau pentru mine, iar eu, culmea, sunt de acord...nu o contrazic..dimpotriva..vin cu noi argumente...dar, cu toate astea, fac totul invers...e ca si cum cineva iti spune ca nu bagi mana-n foc pentru ca te vei frige. si tu stii asta dar nu-mi poti opri curiozitatea aia nebuna de a simti pe propria-ti piele. daca ei , de fapt, se inseala? Daca te inseli si tu? Dar stii ca nu se inseala nimeni  pentru ca atunci cand te apropii de falcara ii simti caldura...mda. va trebui sa ma rup cumva de mine si sa ma fabric din nou...sa ma duc la reparat...sa ma bag in service. Am ruginit pe dinauntru...trebuie sa ma lustruiesc, sa ma polisez,,,sa revin cumva la viata. O alta viata. una noua. Care sa nu miroasa a plastic, cum miros cadourile de craciun..
....
Sunt foarte obosita. Ma voi odihni iar  maine ma voi aduna de pe jos....E ora 1 jumatate noaptea... Toata lumea tace si priveste in alta parte. Nimeni nu doarme. Toti insa tac..Eu sunt singura care urla...Opriti! Vreau sa cobor!!!

miercuri, 16 ianuarie 2013

Barbati in roz...


Multi, putini...habar nu am! Cert e ca barbatii care au trecut prin viata mea pot fi impartiti in patru categorii foarte clar definite: barbati prosti ca noaptea dar ai dracului de buni la pat, barbati destepti dar care faceau secs de parca ar fi rezolvat cine stie ce ecuatii si integrale, barbati care m-au reintregit - atat sufleteste cat si fizic - si barbati de care am fugit mancand pamantul, dandu-mi, in acelasi timp, palme. O sa ma opresc la cei din urma pentru ca, fara voia lor, mi-au oferit o experienta de viata unica. Cumva le sunt, intr-un fel ciudat, recunoscatoare. Unii mi-au fost iubiti, altii doar prieteni, cu multi m-am intersectat doar pentru cateva clipe, iar altii au fost pur si simplu niste straini oarecare.

M-am intalnit la un moment dat cu un tip care asculta manele...am aflat asta la o saptamana dupa ce ne-am cunoscut, cand m-am urcat la el in masina...voia sa ma sarute dar, inainte de asta, s-a gandit sa dea drumul la muzica...pentru atmosfera...Cand l-am auzit pe Guta, am sarit direct pe bancheta din spate! "Draga mea..si manelele sunt o arta...Trebuie doar sa fii suficient de deschisa la minte si desteapta ca s-o intelegi. Sa mori tu!!! Evident ca mi-am luat talpasita instant. "Deschide usile ca daca nu, sparg geamul!"

Am intalnit pe altcineva care, la doua cuvinte rostite, imi recita cate un vers din Eminescu...nu mai pun la socoteala faptul ca eu l-am urat intotdeauna pe Eminescu...Am intalnit pe altcineva care imi dadea dreptate in absolut tot ce facem si spuneam...era perfect de acord cu mine si cand ii explicam ca 1 si cu 1 fac 5. Unul..gasit prin club...a doua zi... cand l-am vazut pe lumina, am constatat ca avea unghiile de la maini date cu lac si era epilat pe picioare...Nu am avut curiozitatea sa vad ce alte zone ale corpului mai fusesera defrisate...

Altul era perfectiunea intruchipata...si..vai, cat pot uri oamenii perfecti!! "Nu ma asez pe banca asta pentru ca e plina de praf, nu ma pun aici ca ma sifonez, nu vorbi tare ca ne aude lumea, nu te sarut in public pentru ca se uita aia la noi.

Altul era mai preocupat de aspectul lui fizic decat eram eu preocupata...imi sta bine parul? iti place parfumul asta? ma duc sa-mi cumpar balsam...ma duc la solar..ma duc la sala...l-am trimis, in cele din urma, la dracu. Ala, in loc sa se intalneasca cu mine prefera sa se duca la cosmetica si la manichiura.

Apoi, am cunoscut un barbat..doamne ce barbat frumos, dar care facea pipi-n cada...si altul care ma ameninta ca daca nu ma intorc la el se sinucide. Omul ajunsese intr-acolo incat sa-mi jure ca-si taie venele  si manjeste cu sange peretii blocului in care-mi gasisem o garsoniera cu chirie ...ma suna la 3 noaptea plangand in hohote...imi citea la telefon din Cartarescu iar apoi imi zicea " Pisu, eu sunt cu cutitul la mana". A doua zi imi batea in geamul de la bancon -evident, stateam la parter- iar noaptea ma urmarea prin casa tot de la acelasi geam...ca apoi sa sune din nou si sa-mi spuna "te-am vazut aseara cum iti uscai parul cu feonul".

Am intalnit un barbat care la 30 de ani nu stia sa sarute, iar dupa ce l-am invatat m-a parasit..iar altul care mi-a spus ca, de fapt, el e virgin. Nu, nu te gandi ca l-am dezvirginat, am fugit doar mancand pamantul.

Am cunoscut altul care nu putea face secs daca in camera era pisica. "Se uita matza la mine si ma inhib". Am intalnit multi isterici si pe unul care folosea doua prezervative puse unul peste celalalt zbierand "Nu vreau copii! Nu vreau copii!" Era unul care purta lenjerie intima apretata de ma-sa, iar altul purta ciorapi roz ca sa-i poarte noroc...

Mircea, cand faceam dragoste, urla si zbiera de parca il taia cineva cu toporul si nu-mi aduc aminte din partidele alea de secs decat AAAAA!!!! ..grrrroaw......za...za..za..za..parca invoca ploaia...Andrei, la a doua intalnire mi-a spus ca vrea sa-i fac un copil si sa i-l dau lui sa-l creasca, iar Cosmin mi-a sarutat in parc pantofii.

Era unu care mi-a spus ca trebuie sa  ne despartim pentru ca nu poate fi cu o femeie care nu iubeste iguanele..iar altul a incercat sa ma invete sa inot si era sa ma inece.  Mai era unul care, intr-o iarna, mi-a lasat un bilet in cutia de scrisori in care spunea ca ma iubeste si-mi facea poezii de amor agramate...iar altul ma suna sa-mi spuna "ai grija cu cine vorbesti ca suntem cu ochii pe tine". Am facut un material despre un tip inchis in penitenciar care apoi imi dadea SMS-uri din puscarie dar am scris si despre un calugar care ma suna apoi in toiul noptii sa-mi spuna ....diverse.

Hai, ca sa inchei intr-o nota amuzanta, maine o sa-ti povestesc despre... Mircea. Ala de zbiera ca din gura de sarpe...

Tramvaiul cu pisici


Pana la metrou, mergand pe jos, fac 10 minute. Desi e o distanta scurta, prefer, de cele mai multe ori, sa iau un mijloc de transport in comun. Doua statii. De lene. De plictiseala. Dar si din cauza unei placeri ciudate de a privi orasul de dincolo de geam.

Tocmai ce se oprise ninsoarea in Bucuresti. Trotuarele albe, strazile albe ca barba lui Mos Craciun, masinile - ingropate pe jumatate in nameti. Pe strada, tepenie. Si liniste. O liniste infundata, greoaie. Si-un frig de crapau pietrele. Senin si ger. In statie – doar doua doua persoane. Zgribulite. Tropaind din picioare sa se incalzeasca. Scotand aburi prin fularele ce le acopereau jumatate de fata. Asteptam cuminti tramvaiul. Usile se chinuie dar nu reusesc, blocate fiind pe pozitia semideschis dar nu suficient.

In fata mea, grabit sa urce primul, un batran. Cu parul alb, cu fata zbarcita si mainile tremurande. Usor adus de spate, incotosmanat intr-un palton lung, vechi si ros la guler. Incaltat cu cizme pe talpa carora lipise leucoplast. Ca nu sa alunece pe gheata. Pantaloni de stofa groasa, fular in carouri si-o palarie indesata pe urechi. Intr-o mana, o plasa goala si-un ziar.

Statea in picioare, pe treptele cele mai de jos, cu degetul aratator infipt in butonul Coborare desi tramvaiul nici macar nu plecase din statie. Era frig, iar geamurile - acoperite cu o pojghita fina de gheata. Pe care omul incepu s-o racaie cu unghia. Scrijeli neglijent doua, trei linii trase ca dintr-o intamplare. Doar cateva miscari plictisite. De sub degetele rasfirate-n tremur, noduroase si tepene se nascu o pisica. Ce privea piezis, peste umar, stand cu spatele la mine şi cu privirea spre batran. Ochii lui erau albastri, iar povestea miorlaia tacut, de sus de pe soba.

Tramvaiul se opri, batranul apasa puternic butonul Coborare si se topi in frigul iernii. Pisica ramase privind in gol, de dincolo de geam, orasul.

Despre sex, femei si secrete universale


Pentru ca nu ma mai pot uita la canalele de stiri – televizorul de la birou e setat de cateva luni numai pe programe sport - frunzaresc presa pe net. Acasa, la cafeaua de la ora 9. Zilnic. Stiri, analize, comentarii, editoriale si studii. Multe studii, demonstratii, descoperiri stiintifice sau doar de prost gust.

Azi am intrat pe antene. Unde am citit despre un sondaj care, incredibil, dar  nu a fost realizat de catre cercetatorii americani pe un esantion de 5000 de persoane ci de catre-o echipa de jurnalisti onanisti de la o revista de profil. Iar asta pentru ca s-au saturat, probabil, sa fie onanisti. Si-au spus ca ar trebui sa incerce si ei alte sporturi.

Intrebarea era: Unde se excita femeile? iar raspunsul– de-a dreptul revolutionar!! Intre picioare!!!! Eeeee, nu mai spune? Zau??? Dar cine s-ar fi gandit la asta? Cui i-ar fi putut trece asa ceva prin cap? Dar ce descoperire!! Uite cum traim noi, muritorii de rand, printre genii si habar nu aveam. Cata ignoranta din partea noastra! Senzational! Incredibil! Domnu' Dan ar trebui sa ia lectii.

Stirea cu pricina am descoperit-o pe antene, care m-au trimis sa aprofundez chestiunea pe sitetul Jurnalului National, care m-a ejectat pe siteul sfatulparintilor. Zurbagiilor! Dezlegati mistere universale cand dorm copiii!!! Taticii sunt cei care, se pare ca au aflat primii de pe sitetul onanistilor..si, uluiti, au dat in balbaiala. Cucucum mmmmah? Chichichiar sesese ppppoate una cacaca asta? E adevarat? Nuuu creed!!!! Hehe! Taticii astia! Autodidacti, nu gluma! Si uite cum se propaga povestea din ochi in ochi si ma loveste si pe mine! Si ma lumineaza ca un flash in retina. Acum ma simt mai culta. Mi s-au modificat iremediabil perceptia despre viata, univers si natura umana. S-a aflat secretul! O bomba academica de proportii. Nu credeam ca voi mai fi in viata sa aflu una ca asta. Ce ne-am face noi fara somitatile astea???

Acum, ca secretul a fost in sfarsit, dezlegat, ma astept sa aud si varianta cealalta: ca femeile au descoperit, in sfarsit orgasmul. Si pe altii care se intreaba: cum adica????daca se excita au orgasm???

Ideea e alta. Io nu pricep cum reusesc unii sa primeasca bani cu nemiluita ca sa-si bata joc de noi. Cum dracu fac, ma? Cum convingi un guvern sa-ti aloce fonduri ca tu sa descoperi ca apa e uda? Iar apoi sa mai primesti si aplauzele intregii planete. Ce somintate, dom’le! Si-a dat el seama  de asta…pfff…in majoritatea cazurilor acesti indivizi se numesc cercetatori englezi sau cercetatori americani. Repet: nu cercetatori, ci cercetatori englezi sau americani. Alte natii nu prezinta incredere si nici interes. Aia sunt considerati din start a fi niste prosti.

Astept sa descoperi leacul impotriva cancerului, leacul HIV, sa decoperi medicamente, vaccinuri..dar cum, ma, sa primesti tu zeci de mii de euro ca sa stai cu curu-n birou si sa spui apoi ca ai descoperit Atlantida in Spania sau piatra folosofala in Insulele Canare?
Si cum dracu se face ca niste prosti dau bani pentru asa ceva? Adica..e simplu. Sunt prosti, iar astia au o capacitate extraordinara de a se recunoaste intre ei. Dar cum dracu pot exista astfel de prosti??? Lasa ca se va descoperi si chestia asta la un moment dat. Eu una de abia astept!

Acum, observ ca cercetatorilor nu le este de ajuns ca scot pe gura astfel de ineptii dar se mai iau si la intrecere. Unii au descoperit Raiul. Dar, lasa, sa moara mama, ca io o sa descopar fundul Iadului! Unii au ajuns la concluzia, stiintifica de altfel, ca nu putem trai si fara oxigen.Da? Lasa ca io o sa spun ca nu putem trai fara apa!  Poate primesc un Nobel! Si se pare ca, cu cat afirma lucruri mai imbecile, cu atat le creste cota de popularitate in randul gospodinelor. Ai auzit fata ce spun aia? Ca barbatii este porci dar si femeile e proaste!!!

Eu am decoperit ca in momentul asta mi-o foame de lesin. Dar dati-mi va rog 10 mii de euro si-o sa vedeti ca descopar ca mi-e pofta si de-o bere. Si daca plusati, va spun ca prostia poate atinge cote inimaginabile dar ca voi sunteti destepti. Si chiar o sa ma credeti! :))))

Prostii relative


Am intalnit odata un om cu carte, masterand, un om apreciat, considerat a fi destept, inteligent, cult despre care toata lumea avea numai pareri de bine. "Aaa!!! Ixulescu..mare om!! A...Ixulescu, un geniu!! Un om care promite multe..un om jos palaria..." Si-am crezut si eu, o vreme, in prostia mea, acelasi lucru. Mai mult, in timp, cu cat omul era mai imbecil, cu atat mai mult incercam ma conving ca e mai destept...De ce? Pentru propria mea liniste sufleteasca. Ar fi insemnat sa-mi recunosc, eu la randul meu, prostia...


Cred ca imbecilitatea nu tine cont nici de sex si nici de varsta atunci cand isi alege victimele. Iar prostia poate avea multe fatete. Am descoperit-o la unele persoane despre care aveam o parere atat de buna...ascunsa in cele mai nebanuite unghere ale mintii. Ferita la prima vedere, existand intr-o stare latenta, fara vreo zvacnire, mocnind pe tacute, fara fum si fara miros. Nici n-am banuit-o. Nici nu as fi avut cum. A fost atat de inselatoare. Dar, in cele din urma, mi-a izbucnit in fata atat de violent incat m-a naucit. In primele momente, nici macar nu am realizat ce m-a lovit. Apoi, dupa ce m-am dezmeticit cat de cat, am trait acel sentiment de negatie pe care in cunoastem cu totii..

Mi-am spus ...nu se poate..omul asta este un om inteligent...este vorba doar de o neintelegere...o hiba-n comunicare...Apoi, fara sa vreau, am inceput sa mestec contextul...si, cu cat il digeram mai bine, cu atat mi se contura in fata ochilor prostia individului in toata splendoarea. Cu cat o simteam mai vie, clara si mai limpede, cu atat incercam sa nu ma mai gandesc la asta. Sa refuz sa cred. De frica certitudinii cu care incercam, din rasputeri, sa ma lupt. Caci, o idee, odata mestecata pana la capat, naste raspunsuri certe pe care nu ai vrea sa le stii din simplul motiv ca, uneori, dor. Odata acceptata imbecilitatea omului pe care il consideram inteligent trebuie, cumva, sa-mi accept propria-mi prostie. Faptul ca am crezut in el, faptul ca l-am admirat, l-am iubit, m-am atasat de el... si faptul ca m-am inselat in ceea ce-l priveste imi demonstreaza cumva propria-mi lipsa de judecata. Sa fii prost e una, dar sa-ti mai si dai seama de asta...e...dureros al dracului. Si cine ar vrea sa stie ca, de fapt, e prost?? 

Dar, ca o circumstanta atenuanta, daca pot sa spun asa, in ceea ce-l priveste pe individ, trebuie sa recunosc faptul ca prostia si inteligenta sunt relative..se masoara in functie de perceptia celui cu care interactionezi. Exista oameni care-ti sunt inferiori si care te considera destept, sunt oameni care-ti sunt superiori si care te considera prost...Eu am fost pe rand, si una si alta...E adevarat ca exista persoane care iti sunt inferioare si care, in prostia lor, se considera mult deasupra ta. Sper sa nu fost si asa....la mine ma refer...

Mai mult, in prostia ta, uneori, poti considera ca un om este imbecil doar pentru ca cei din jur spun asta despre el. Tu nici nu-l cunosti de fapt dar, daca in  in constiinta multimii el figureaza pe lista ca fiind retard, atunci ai preluat informatia ca atare si, bou cum esti,  din start il tratezi ca atare. Sau nu-l tratezi deloc. Vezi tu...parerea despre cineva ne-o formam, de cele mai multe ori, tinand cont de parerea universala. Mai ales cand intalnim persoane straine, de care nu ne leaga nimic. Pentru ca nu avem timpul necesar si nici disponibilitatea de a parunde asa..tam-nesam in mintea si sufletul unui om. 

Am intalnit oameni despre care se spunea ca sunt niste brute si am constatat ca, de fapt, sunt mai inteligenti decat multi destepti "cu acte". 

Prostia nu se asunde neaparat in lipsa cunostintelor nedobandite de-a lungul timpului, cum inteligenta nu inseamna sa rezolvi ecuatii in gand sau sa cunosti anii in care a domnit Stefan cel Mare. Aici vorbesc despre altceva. Despre  inteligenta aceea cu care se presupune ca te nasti, aia bruta, necizelata cu care esti inzestrat mai mult sau mai putin. Baza piramidei pe care ai putea construi ceva in viitor. Sau nu. 

Sa nu pricepi sensul unor cuvinte simple, sa nu sesizezi anumite nuante...sa fii opac in gandire..sa nu poti trece dincolo de limitele si prejudecatile ce ti-au fost impuse de altii, sa fii inchistat in propriile tale judecati, lipsa de maleabilitate..neputinta de a accepta alte pareri si valori...sa nu-ti ridici intrebari, sa-nghiti pe nemestecate principii care nici macar nu-ti apartin de drept..sa nu poti judeca cu propria-ti minte, sa nu poti sa patrunzi dincolo de aspectul si forma anumitor lucruri...asta inseamna adevarata prostie. Un univers limitat, o frica cumplita de tot ce este nou, refuzul de a-ti largi orizonturile...

Un taran care da cu sapa este, de multe ori, mai inteligent decat unul care se lauda acum cu o diploma. Este vorba despre inteligenta pe care ti-o ofera cumva experienta de viata, necazurile, grijile, framantarile...Bine, acum sa nu avem impresia ca un om este inteligent direct proportional cu loviturile pe care le primeste-n fund de la viata sau in functie de numarul gropilor pe care le face in pamant cu sapa..Insa inteligenta aia bruta, necizelata, bate, de cele mai multe ori la fund, desteptaciunea unor oameni considerati destepti oficial. Intelectuali prosti pare un non sens dar cu totii stim cat de adevarat este termenul...

Am inatalnit oameni inteligenti care mergeau cu oile pe camp, oameni fara scoala dar care judecau si transau lucrurile prin prisma unei experiente de viata pe care eu nu o voi avea niciodata. Intelepciunea este cea mai mare dovada de inteligenta. 

Sa stii cand sa taci, cand sa vorbesti, sa simti omul, nuantele sale, sa-i simti starile, trairile, sa-i intelegi gesturile, care la prima vedere par poate deplasate si fara rost..si, mai ales, sa te poti judeca pe tine insuti prin prisma celui de langa tine. Sa-ti dai seama cand pici in penibil si-n ridicol, cand cazi in vulgaritate, sa-ti cunosti limitele si neputinta...sunt dovezi de inteligenta incontestabila.

marți, 15 ianuarie 2013

Uite asa! Uite asa!



Am schimbat recent firma distribuitoare de cablu. Pentru ca nenorocitii aia  mi-au taiat canalele Discovery. Si m-am infuriat cumplit. Dar rau. Eu sunt o fire destul de toleranta, dar cand ma apuca bazdacii, ai pus-o! Am reziliat contractul si-am migrat in alta parte. Aseara butonam teveul sa caut programele sa le pun in ordine.  Cand hopa..ce vad? Pornosenii. Nu sunt fan asa ca am trecut peste..Dar brusc, mi-am adus aminte de Georgica!!! Era blod, cu ochi albastri si par carliontat. M-am indragostit iremediabil! Este baietelul unor oameni la care am fost intr-o zi sa fac un reportaj. Ma imprietenisem cu Georgica  destul de bine, asa ca mi-am permis sa-l intreb pe pusti, cred ca avea vreo 3,4 ani, ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare. De obicei, copiii raspund in functie de cum ii invata parintii. Daca aveam ceva dubii inainte, raspunsul lui mi-a confirmat teoria pe deplin.

Ce vrei tu sa te faci cand o sa fii mare?
Barbat!
In capul meu deja se nasteau ceva suspiciuni. Ceva nu era in regula.
Pai si ce-o sa faci tu cand o sa fii barbat? 
O sa ma joc cu putza! Uite-asa! Uite-asa! Si-mi arata niste miscari.

Am simtit cum imi fuge pamantul de sub picioare. Sa lesin acum sau mai tarziu? Am ramas fara cuvinte. Iar eu nu raman niciodata fara cuvinte in fata copiilor. Cu cei mari am eu probleme de comunicare, socializare... Evident, nu din vina mea. Dar is prea adulti pentru mine si nu prea ne intelegem. Am dat in balbaiala. Pustiul ma privea serios. Nu glumea. Era pornit rau! Apoi, aflu de la ma-sa povestea pentru ca am fugit repede sa-i spun. Adica..femeia chiar trebuia sa stie ce vise are copilul inca de pe acum.

Ehh..a vazut la televizor cand se uita ta-su la pornosenii. 

Mi s-a facut rau de-a binelea. Am cerut un pahar cu apa. Si apoi inca unul. Si cand ma gandeam ca nu ma mai poate soca nimic in lumea asta...
Bai..io tin minte din copilaria mea zbuciumata o singura faza. Cand se pupau unii la televizor cu limba. iar a doua zi m-am dus la gradinita si am inceput sa-i ling pe baietei pe fata ca sa-i invat cum se face. S-a socat educatoarea. I-a chemat pe ai mei la discutii. Ca nu ma mai opream! Adica fugeau sarmanii de mine ca de dracu. Mi s-a explicat ca nu e frumos dar ..cum sa nu fie frumos daca mie imi place? Nu stiu ei sa aprecieze...Vai de capul meu. Slava domnului ca apoi am crescut si m-am lasat de fugarit cu limba scoasa baietii. Lucrurile au luat o turnura neasteptata: au inceput sa ma fugareasca ei pe mine dar eu nu tin minte sa ma fi plans vreodata la profesori.

miercuri, 9 ianuarie 2013

Si-n cazemata se spargeau nuci

Perioada de dinaintea sarbatorilor m-a obosit atat de tare incat, de Craciun, am dormit cat pentru tot anul trecut. M-am simtit ca si cum as fi venit de pe front. Epuizata, cu sechele, ranita-n orgoliu dar vie. Spun orgoliu pentru ca mi se pare o umilinta sa fii obligat sa stai ore in sir la cozi la casa de marcat, sa te calci in picioare, sa alergi de nebun prin magazine dupa cadouri pe care nu simti ca ar trebui sa le faci. Tu impreuna cu toti cei aproape 2 milioane de locuitori ai Bucurestiului. Cadouri ..doar pentru ca trebuie, nu pentru ca-ti doresti. In ziua de Craciun, cand toata nebunia a luat sfarsit, m-am simtit ca si cum am sosit acasa, de pe campul de lupta. Si nu de pe frontul de vest, ci de pe campul de batalie din magazine, malluri, buticuri, piete si targuri de dulciuri. Julita-n coate, calcata-n cizme si ghete, cu parul valvoi, gafaind de parca as fi alergat la maraton. Lucru pe care, de altfel, l-am si facut printre rafturi si raioane. Si nu, nu m-a primit mama cu lacrimi in ochi, nu mi-a spus tata Bine-ai venit baiate si n-a ridicat nimeni statuie in cinstea eroului necunoscut care s-a sacrificat pentru binele majoritatii. S-au bucurat doar ca tampii, nu ca as fi ajuns intreaga acasa, ci pentru ca le-am adus din deplasare daruri ce miros a plastic invelite-n poleiala. Funditele au facuta devarate ravagii!! Si m-au indopat cu sarmale. De un singur lucru mi-s mandra. M-am ingrasat doua kile!!!

[ De ce le plac femeilor cutiile colorate? De ce le plac femeilor funditele? De ce le place femeilor ambalajul uneori mai mult decat continutul?]

Am tot citit in perioada asta povesti despre ce-au facut altii de Revelion. Au fost prin baruri, cluburi, au fost la petreceri, au baut, au dansat, s-au bucurat nici ei nu stiu de ce daca-i intrebi (asta poate si pentru ca au fost atat de bauti incat nu-si mai amintesc nimic) dar trebuiau s-o faca deci, s-au conformat. Au aprins artificii, au dat cu sticlele de pamant si si-au turnat alcool in cap.  De parca pana de sarbatori ar fi trait in prohibitie, iar acum s-a spart barajul si i-a navalit garla. S-au imbuibat cu carne pana au dat in coma alimentara, asta dupa ce au tinut post spunand ca o fac pentru detoxifierea organismului.

De paste si de craciun romanul taie. Mare cutitar!!! Taie miei, taie porci si-si taie si creanga de sub picioare pentru antrenament. Asta foarte des in cursul anului. Dar sa nu divaghez ca de abia ma abtin sa n-o dau in politica.

Mda. Mno, acum, sa fiu si eu in randul lumii, pentru ca mi s-a spus recent ca sunt total rupta de realitate, (lucru perfect adevarat si singurul, de altfel, cu care ma-nteleg perfect) o sa vorbesc si eu putin despre Revelionul meu.

In zilele de dinainte m-am dat in leagan, m-am jucat cu Jessie si cu Taz, m-am urcat in copaci, am alergat pe strazi facand intrecere cu Cristi si-am construit o cazemata-n casa in care m-am ascuns de lume citind copiilor povesti de fratii Grimm. Apoi, ne-am jucat de-a avionul, dame si nu te supara frate. Si m-am chinuit teribil, dar teribil sa pierd de fiecare data. Am facut sute de fotografii si mi s-au facut sute de fotografii. Iar 12 noaptea m-a prins, cum altfel, daca nu cu sticla de sampanie in brate...Toti ceilalti se minunau de artificii..nii ma la ele..ca faine mai sunt..eu aveam grija de sticla. Nii ma la ea ca mica mai e!!

Cu o noapte inainte de Revelion, pe la 3 dimineata, faceam cornulete impreuna cu Ramona si, in timp ce asteptam sa se coaca, ne-am imbatat cu lichior de ciocolata. Na, ca sa spun ca ma imbat si eu ca toata lumea de Revelion...daca trebuie, s-o facem deci!!! Sa fim in rand cu lumea! diferenta e ca eu ma imbat la fel de bine si in cursul anului. Cornuletele au iesit usor arse dar le-am mancat pe toate, iar pana dimineata nu au mai ramas decat firmiturile. Glumesc. Am oprit cateva..alea care erau necomestibile...Baietii s-au bucurat oricum!

Cand vine vacanta, la mine chiar e vacanta. Si ma duc in lume sa ma joc. Cum faceam cand eram la scoala. E incredibil cum, de data asta, am avut, in sfarsit o companie pe masura. E incredibil cum doi copii au reusit sa ma scoata din amorteala, din plictiseala si lancezeala sufleteasca. Nu credeam sa se mai poata. Ca n-a reusit nimeni sa ma faca sa ma simt cum m-am simitit langa ei. Si, mai ales, sa visez cum am facut-o cu ei...Am simtit ca traiesc din nou dupa atat amar de vreme. Uitasem cum e sa respiri. Cum e sa nu te gandesti la nimic rau, ci doar sa te oftici ca nu-ti sta cazemata in picioare...

A! Si sa Nu uit! Din Filiasi mi-am cumparat o sorcova. Am ales-o pe aia rosie! Si-am negociat cu tiganca la sange!!! Ca-s zgarcita..Dar tare mi-e draga...mai ales cand ne uitam complice una la cealalta.


Asa e! Ai dreptate, Motane! Blogul asta e ca nuca-n perete. Ala al dracului de sensibil :))))