luni, 3 decembrie 2012

Maine

Mi-e sufletul ca o camara de om sarac. O camara curata, cu rafturile frumos aranjate, acoperite cu hartie colorata, vesela si noua, fara praf si mucegaiuri. Peretii sunt albi, lumina e mereu aprinsa. Aranjez si deretic zilnic in camara mea goala asteptand sa o umplu cu bunatati...Poate imi aduce Mos Nicolae ceva bun..pentru ca am incercat mereu sa fiu cuminte...

O singura data in viata am simtit cum imi pierd mintile. Stateam in pat, cu o carte in brate dar priveam in gol. Un gol in suflet, un gol in minte, un gol de memorie si de simtiri. M-am speriat. M-am panicat. Am inceput sa tremur. Imi era frica. O frica de moarte. Si frig. Simteam un nod in gat care nu ma lasa sa respir. Voiam sa plang dar stiam ca prima lacrima ar fi nascut un suvoi de durere..ceva necontrolat..si imi era frica de faptul ca s-ar putea sa nu ma mai pot opri niciodata..iar viata imi cerea sa merg inainte... Credeam ca voi muri. Asteptam sa mor. In fiecare clipa asteptam cumva impacata sa ma duc...A fost momentul cel mai groaznic prin care am trecut tocmai pentru ca l-am constientizat, l-am inteles..i-am atribuit atunci valori cosmice..poate l-am exagerat ..sau nu..poate ca ..cine stie..dimpotriva...daca as fi dus gandul pana la adevaratul sau capat, poate ca as fi innebunit...sau poate ca as fi murit de tot. Pentru ca atunci ceva oricum s-a dus...s-a rupt..s-a desprins..

Si-mi priveam viata si nu intelegeam nimic din ea...doar franturi care nu aveau legatura unele cu altele..doar crampee..imagini disproportionate...cuvinte anapoda, fara legatura, fara sens, fara consistenta..un cosmar din care nu ma mai trezeam. Imi era rau psihic, iar raul acesta se proiecta in fizic atat de cumplit incat nici nu ma puteam ridica in picioare...iar cand am facut-o am umblat pe strazi zile in sir de nebuna ca un zombie...Asteptam sa mor si nu mai muream odata!! Dar a trecut.. si asa cum a trecut momentul acela va trece si asta. Iar urmatorulnu va mai veni niciodata. Pentru ca viata mea e o poveste cu zane si zmei, cu flori si muzica...pentru ca am invatat sa ma bucur de lucruri simple..sa fiu un copil care azi plange iar maine a uitat de ce-a facut-o...maine va fi o noua zi...:) O noua zi...o noua zi...o noua zi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu