luni, 26 noiembrie 2012

Ziduri



Pasea rar, cu capul in jos si privirile-nfipte-n pamant. Ii era frig dar frigul il trezea la viata, iar el avea parca nevoie de o confirmare a faptului ca inca traieste, ca inca mai simte ceva. Chinul ii trezea placeri ciudate care aproape ca frizau nebunia. Era furios si se pedepsea. Si cu cat suferea fizic mai tare, cu atat sufletul ii era mai liber si mintea mai goala. Nici o povara…nici un regret…”Dar pe cine pacalesc eu?” Nu, nu era liber, libertatea lui era doar o minciuna pe care si-o spunea zilnic la cafeaua de dimineata, pe strada spre job, acasa, seara, si noaptea in pat, langa EA. Se simtea ca o pasare in colivie, o pasare care a privit intreaga sa viata printre gratii si careia ii era acum teama sa-si ia zborul chiar daca usa fusese uitata deschisa.. Credea ca e fericit acolo. Credea ca e multumit. Credea ca asta inseamna viata. Nu voia mai mult pentru ca nu stia ce sa vrea. Nu avea ce sa vrea. Nu stia ca mai exista si altceva in afara de ce I se oferise pana atunci. Traia mecanic, robotizat si fara ganduri.  Le alunga de fiecare data spunandu-si ca nu sunt adevarate. Nu au cum sa fie adevarate. Sunt doar plasmuiri de minte nebuna. Citea, se uita la filme, se plimba prin parcuri, prin magazine, pe strazi pustii sau aglomerate..sa se piarda printre oameni, sa uite de omul din el.
 “Tot ce-I frumos trebuie sa aiba si un sfarsit. Ce e dincolo? Un alt frumos pe care va trebui sa-l caut si daca nu-l gasesc ..va trebui sa-l construiesc singur. Sa-l inventez, daca trebuie. Sunt architect. Inalt cladiri, le frang si le dobor doar dintr-o miscare de creion. Ziduri, stalpi de rezistenta, tavane si podele, scari ce urca si coboara, fundatii, betoane, armaturi…Cum de nu pot sa-mi ridic propriile ziduri? Sa ma invelesc cu ele, sa-mi tina de cald si de bine si de liniste ..sa-mi tina de iubire si de dor? Scotesc, adun si  scad, impart si inmultesc..ma ajut de reguli stricte, clare, definite, dar viata mea ..viata mea este un haos… digurile au cazut, peretii s-au surpat, zidurile se farama sub ochii mei, iar eu stau si ma uit cum mi se prabuseste intreaga viata. Mi-o ia la vale lumea..Si nu fac nimic. O privesc cum moare ca si cum as privi pe geam un strain…”
……………………….
Sasha se opri in loc, stranse pumnii si ii indesa adanc in buzunare. Isi ridica gulerul paltonului si incepu sa alerge. Se ciocni de-un cersetor si-si ceru absent scuze. Se impiedica de o bordura, iar apoi traversa strada. Printre masini. Parca ar fi vrut sa fuga pentru totdeauna, de ei, de el, de ea, de toti. Sa lase in urma si molozul si ruinele unei vieti prea stramte, tintuita-n colivie, dar parca si prea largi. Prea multi oameni, prea multe suflete incercau sa se ingramadeasca, sa-si dea coate si ghionturi, sa se calce in picioare in sufletul sau. Care era doar unul.
Claxoane. Scancet fierbinte de roti. Injuraturi, pumni ridicati, zgomot de fond… Felinare. Ceata. Curve. Tigani. Taxiuri. Cluburi pestrite de noapte. Voia doar sa fuga, sa se ascunda undeva unde nu-l cunoaste nimeni, sa se adune de pe jos, sa se stearga de praf, sa-si linga ranile, iar apoi s-o poata lua de la capat…sa ma adun de printre picioarele voastre…de sub privirile voastre flamande..sa ma scutur de voi pentru totdeauna. Da, asta era, o viata intreaga a vrut sa fuga de ei si nu a avut curajul s-o faca. Nici macar nu a stiut ca vrea sa faca asta…De ce?? De ce?? L-au retinut mereu dorintele lor, asteptarile lor..iar el a vrut intotdeauna sa-I multumeasca pe ei iar apoi..”Lasa, vad eu ce fac si cum ma descurc…ea rade si e fericita, iar daca ea este fericita atunci ce-mi pot dori mai mult? Uite ca am ajuns sa-mi doresc mai mult decat fericirea unei femei…mai mult decat zambetul ei, decat privirile ei, mai mult decat trupul ei…am ajuns sa-mi doresc propria mea fericire care sa nu depinda de a celorlalti….”
Ar fi vrut sa se opreasca intr-un bar obscur si sa-si bea mintile. Sa uite…Ar fi vrut sa sa se se arunce in bratele unei femei ieftine care sa-I aline pentru o clipa iubirea de EA. Ar fi vrut s-o umileasca, s-o chinuie, s-o faca sa planga, s-o loveasca, s-o muste, sa-I infiga unghiile in carne pana la sange…imaginandu-si-o pe EA. Miruna..icoana cu ochi reci si suflet gol.
“Nu ai simtit niciodata cum ti se scurge viata printre degete? Cum se iroseste fara rost, blocata intr-un prezent atat de fad si de mediocru? Cum trec anii fara sa lase nimic in urma lor? Si cum toate astea sunt mascate de-un parfum dulceag si inselator care te face sa crezi ca esti stapanul Universului? Iar in realitate nu esti decat un biet muritor de rand…? Nu te-ai oprit niciodata in loc, nu te-ai uitat niciodata peste umar sa vezi daca regasesti ceva in urma?”
Sasha plangea infundat. Pe strazi era forfota si agitatie. Cand vrei sa-ti gasesti un loc unde sa suferi in liniste, cauta-l printre oameni..Pentru ca acolo nu te va vedea si nu te va simti nimeni niciodata..Sunt prea sfarsiti de propriile lor urlete…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu