luni, 26 noiembrie 2012

Ziduri



Pasea rar, cu capul in jos si privirile-nfipte-n pamant. Ii era frig dar frigul il trezea la viata, iar el avea parca nevoie de o confirmare a faptului ca inca traieste, ca inca mai simte ceva. Chinul ii trezea placeri ciudate care aproape ca frizau nebunia. Era furios si se pedepsea. Si cu cat suferea fizic mai tare, cu atat sufletul ii era mai liber si mintea mai goala. Nici o povara…nici un regret…”Dar pe cine pacalesc eu?” Nu, nu era liber, libertatea lui era doar o minciuna pe care si-o spunea zilnic la cafeaua de dimineata, pe strada spre job, acasa, seara, si noaptea in pat, langa EA. Se simtea ca o pasare in colivie, o pasare care a privit intreaga sa viata printre gratii si careia ii era acum teama sa-si ia zborul chiar daca usa fusese uitata deschisa.. Credea ca e fericit acolo. Credea ca e multumit. Credea ca asta inseamna viata. Nu voia mai mult pentru ca nu stia ce sa vrea. Nu avea ce sa vrea. Nu stia ca mai exista si altceva in afara de ce I se oferise pana atunci. Traia mecanic, robotizat si fara ganduri.  Le alunga de fiecare data spunandu-si ca nu sunt adevarate. Nu au cum sa fie adevarate. Sunt doar plasmuiri de minte nebuna. Citea, se uita la filme, se plimba prin parcuri, prin magazine, pe strazi pustii sau aglomerate..sa se piarda printre oameni, sa uite de omul din el.
 “Tot ce-I frumos trebuie sa aiba si un sfarsit. Ce e dincolo? Un alt frumos pe care va trebui sa-l caut si daca nu-l gasesc ..va trebui sa-l construiesc singur. Sa-l inventez, daca trebuie. Sunt architect. Inalt cladiri, le frang si le dobor doar dintr-o miscare de creion. Ziduri, stalpi de rezistenta, tavane si podele, scari ce urca si coboara, fundatii, betoane, armaturi…Cum de nu pot sa-mi ridic propriile ziduri? Sa ma invelesc cu ele, sa-mi tina de cald si de bine si de liniste ..sa-mi tina de iubire si de dor? Scotesc, adun si  scad, impart si inmultesc..ma ajut de reguli stricte, clare, definite, dar viata mea ..viata mea este un haos… digurile au cazut, peretii s-au surpat, zidurile se farama sub ochii mei, iar eu stau si ma uit cum mi se prabuseste intreaga viata. Mi-o ia la vale lumea..Si nu fac nimic. O privesc cum moare ca si cum as privi pe geam un strain…”
……………………….
Sasha se opri in loc, stranse pumnii si ii indesa adanc in buzunare. Isi ridica gulerul paltonului si incepu sa alerge. Se ciocni de-un cersetor si-si ceru absent scuze. Se impiedica de o bordura, iar apoi traversa strada. Printre masini. Parca ar fi vrut sa fuga pentru totdeauna, de ei, de el, de ea, de toti. Sa lase in urma si molozul si ruinele unei vieti prea stramte, tintuita-n colivie, dar parca si prea largi. Prea multi oameni, prea multe suflete incercau sa se ingramadeasca, sa-si dea coate si ghionturi, sa se calce in picioare in sufletul sau. Care era doar unul.
Claxoane. Scancet fierbinte de roti. Injuraturi, pumni ridicati, zgomot de fond… Felinare. Ceata. Curve. Tigani. Taxiuri. Cluburi pestrite de noapte. Voia doar sa fuga, sa se ascunda undeva unde nu-l cunoaste nimeni, sa se adune de pe jos, sa se stearga de praf, sa-si linga ranile, iar apoi s-o poata lua de la capat…sa ma adun de printre picioarele voastre…de sub privirile voastre flamande..sa ma scutur de voi pentru totdeauna. Da, asta era, o viata intreaga a vrut sa fuga de ei si nu a avut curajul s-o faca. Nici macar nu a stiut ca vrea sa faca asta…De ce?? De ce?? L-au retinut mereu dorintele lor, asteptarile lor..iar el a vrut intotdeauna sa-I multumeasca pe ei iar apoi..”Lasa, vad eu ce fac si cum ma descurc…ea rade si e fericita, iar daca ea este fericita atunci ce-mi pot dori mai mult? Uite ca am ajuns sa-mi doresc mai mult decat fericirea unei femei…mai mult decat zambetul ei, decat privirile ei, mai mult decat trupul ei…am ajuns sa-mi doresc propria mea fericire care sa nu depinda de a celorlalti….”
Ar fi vrut sa se opreasca intr-un bar obscur si sa-si bea mintile. Sa uite…Ar fi vrut sa sa se se arunce in bratele unei femei ieftine care sa-I aline pentru o clipa iubirea de EA. Ar fi vrut s-o umileasca, s-o chinuie, s-o faca sa planga, s-o loveasca, s-o muste, sa-I infiga unghiile in carne pana la sange…imaginandu-si-o pe EA. Miruna..icoana cu ochi reci si suflet gol.
“Nu ai simtit niciodata cum ti se scurge viata printre degete? Cum se iroseste fara rost, blocata intr-un prezent atat de fad si de mediocru? Cum trec anii fara sa lase nimic in urma lor? Si cum toate astea sunt mascate de-un parfum dulceag si inselator care te face sa crezi ca esti stapanul Universului? Iar in realitate nu esti decat un biet muritor de rand…? Nu te-ai oprit niciodata in loc, nu te-ai uitat niciodata peste umar sa vezi daca regasesti ceva in urma?”
Sasha plangea infundat. Pe strazi era forfota si agitatie. Cand vrei sa-ti gasesti un loc unde sa suferi in liniste, cauta-l printre oameni..Pentru ca acolo nu te va vedea si nu te va simti nimeni niciodata..Sunt prea sfarsiti de propriile lor urlete…


duminică, 11 noiembrie 2012

Eroare de calcul

Cred ca, daca ar cobori din nou Hristos printre noi, desi l-am recunoaste cu totii, l-am mai ucide odata. Pentru ca omul nu va putea in veci, oricat de mult incearca, sa iasa din propria lui conditie mizera de...om. Cred ca suntem singura specie din Univers care se autodistruge cu buna stiinta. Cred ca omul nu este altceva decat o molima, un virus care distruge totul in calea lui, iar acel tot este nimicit iremediabil, sters pentru totdeauna de pe fata pamantului, fara puterea de a se mai regenera vreodata. Ucidem tot ce atingem...ucidem natura, ucidem animalele, ne ucidem pe noi insine putin cate putin, picatura cu picatura..Suntem hapsani si risipitori si indiferenti si, ce e cel mai dureros, suntem atat de ignoranti...Ne distrugem propria lume ca niste viermi care s-au nascut intr-un mar si-l devoreaza pana la cotor, iar apoi mor si ei odata cu el...

Omul este singura specie care nu este inzestrata cu spirit de conservare...si ne distrugem mintindu-ne ca luptam pentru supravietuire...Omul este singura fiinta care a simtit nevoia sa creada intr-o divinitate pentru ca, in sufletul sau, se simte neputincios si marunt si mic..pentru ca nu face fata lumii in care traieste si pentru ca stie ca nu face fata.

Cum dracu, ce eroare s-a intamplat, ce calcule s-au gresit, cum de ne-a plasmuit natura? Cum a putut ea sa nasca un asemenea monstru?? Ca sa existe oare un echilibru? Ca sa existe bine si rau? Frumos si urat?

Omul este singurul care uraste...ai mai vazut tu animal care sa urasca? Omul e singurul care ucide de placere..ai mai vazut tu vreun animal care sa faca asta? Ne-am nascut cu rautatea in suflet si murim plangand...Omul este singurul caruia ii este frica de moarte..si nu pentru ca o constientizeaza mai bine decat un biet animal, ci pentru ca este atat de las si de fricos incat pentru el moartea este laitmotivul intregii lui vieti.  Crezi ca animalele se tem de moarte? Da, incearca sa supravietuiasca, duc o lupta crancena pentru inca o zi..dar cand stiu ca trebuie s-o infrunte, in adevaratul sens al cuvantului, nu fug inapoi mancand pamantul. Ma uitam in seara asta la o emisiune pe Animal Planet despre niste antilope care migrau spre locuri in care puteau gasi de mancare. Iar in drumul lor au trebuit sa traverseze un rau plin cu crocodili. S-au aruncat in apa fara sa nici cea mai mica urma de sovaire...pentru perpetuarea speciei... au riscat pentru ca turma sa supravietuiasca...Nu se pun de-a curmezisul si nu infrunta legile naturii...nu-si infrunta conditia...

Cand simt ca le-a venit sfarsitul, animalele se duc sa moara singure. In demnitate. Omul se agata de viata cu ghearele, plange si-si smulge parul din cap de disperare, jeleste si urla si blesteama...ce? Conditia lui mizera de om...

Suntem propriul nostru blestem, iar intr-o zi natura ne va sterge definitiv de pe fata pamantului. Si am un singur regret. Ca nu voi fi acolo sa vad asta...

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Azi sunt ZEN

Colectionez pietre. Ma fascineaza. Le privesc, le pipai, le miros, le gust, le strang in palme pana ma dor, le cantaresc din prviri si le masor in ani...ma bucur de fiecare crestatura, de fiecare forma rotunda sau colturoasa...Adun de peste tot pietre mici, pietre mari, pietre albe, gri sau colorate..Pietre de rau, pietre din strada, pietre din mare sau din pamant...lucioase sau mate..in geanta port multe pietre si pietricele...probabil ca de aia geanta mea cantareste atat de greu..adunate de peste tot..Acum cateva zile mi-am cumparat o piatra! Este karma mea :) are pictati pe ea doi ochi, o gura zambareata si nasul unui om de zapada. Stiu ca-mi va purta noroc..Nu este chiar o piatra in adevaratul sens al cuvantului dar, cand am vazut-o pe raft, nu am putut sa n-o iau de acolo. A fost dragoste la prima vedere...Imi zambea atat de frumos!
De fiecare data cand o privesc simt cum ma invadeaza un soi de fericire subita..ceva de nedescris in cuvinte..este veselie si-mi vine sa cant, este multumire si zambesc, este..asa..un soi de bucurie ciudata care ma umple, care apoi se revarsa, care imi da incredere si curaj si ma face sa ma simt iar copil. Lumea spune ca-s nebuna...probabil ca sunt putin...dar o piatra va avea intotdeauna o poveste..pe cand cei mai multi dintre oameni sunt .gaunosi..sterpi in suflet si-n priviri. Nici o licarire nu vad sa emane...viata le soarbe zilnic suflul si puterile si vointa...nu-si mai doresc, nu mai viseaza..ei nu mai stiu sa rada...Uneori port cu mine pietre in buzunarele de la blugi, in geaca, in pardesiu sau palton...unii rad si spun ca uite esti atat de mica incat, ca sa nu te ia vantul, porti pietre cu tine..zambesc. ce stiu ei?

In casa am coltul meu special amenajat pentru pietre..Sunt aranjate dupa culoare dimensiune forma...dar nu-mi place simetria..urasc simetria..totul pare aruncat alandala dar, de fapt, e aranjat cu mare grija...stii la ce ma gandesc? ca viata mea pare haotica, isterica, anapoda, mereu pe dos..te pierzi daca intri in viata mea..te nauceste de cap..uiti de ce ai venit si unde vrei sa ajungi...dar, in realitate, viata mea este extrem de ordonata...am invatat, de-a lungul timpului, sa ma joc si sa traiesc intre niste granite bine stabilite..mai sar uneori parleazul, mai trag cu ochiul, uneori cu sufletul dar, in general, ma joc la mine in curte si nu dau drumul la usa la straini. oamenii ma considera, cateodata, salbatica. iar cand ma vad pe strada cantand incet, doar pentru mine, isi spun ca sunt putin nebuna. si cand ma batzai in metrou pentru ca-mi place melodia din casti..si cand incep sa le vorbesc despre...despre ce-mi place mie...si ei nu inteleg...ei nu inteleg ce bine e sa sari in baltile de vara lasate de ploaie..ei nu inteleg ce bucurie simti cand te cateri intr-un copac..ei nu inteleg ce satisfactie ai cand mananci cu mana dintr-un borcan cu dulceata...ei nu stiu cat de bine e sa te odihnesti pe borduri..pentru ca ei nu vor sa se murdareasca, pentru ca lor le este frica sa nu cada, pentru ca ei folosesc lingurita si stau pe banci in parc..ei calca frunzele in picioare, eu incerc sa le adun, ei cand se bucura zambesc in soapta, eu rad in hohote si cu lacrimi..eu ma indragostesc de mintea si sufletul lor..ei...vor doar sa faca sex...eu ii iubesc de la distanta, pentru ei distanta omoara iubirea...eu vreau sa fiu libera, ei vor sa ma aiba.eu vreau sa le cunosc sufeltul ei se ascund in carapace...eu vreau sa ma joc, ei sunt prea seriosi...

Colectionez pietre... Ma fascineaza. Le privesc, le pipai, le miros...ma bucur de fiecare crestatura, de fiecare forma rotunda sau colturoasa...Pietre mici, pietre mari, pietre albe, gri sau colorate..Pietre de rau, pietre din strada, pietre din mare sau din pamant...lucioase sau mate. Imi place sa-mi confectionez  margele desi nu le port niciodata..imi place sa fac globuri pentru pomul de craciun..globuri lucrate din greu, cu grija si multa migala...globuri din boabe de cafea..da, stiu, am o obsesie pentru cafea...imi place sa fac lumanarele parfumate, sa le pictez, sa le pun fundite si sclipici..le lipesc frunzulite uscate, iar apoi stau si ma minunez la ele ore in sir...imi plac obiectele artizanale si mor dupa oalele si ulcelele, mai ales ulcelele, din lut..am casa plina.. am coltul meu de vara ..un cos urias cu scoici si melci din vama...am coltul meu de toamna..cu crengute si frunzulite si castane si nuci si bobite de porumb si fire de grau..si-mi place sa-mi cumpar flori..insa numai florile mele preferate..uite ca in toamna asta nu am facut-o..mereu le zaresc mici si colorate la babutele  care vand pe trotuar..maine o sa-mi iau un buchet urias si o sa impodobesc cu el toata casa...azi sunt ZEN! Si imi promit ca de maine sa nu mai las pe nimeni  niciodata sa ma necajeasca!!!


joi, 8 noiembrie 2012

Ma voi intoarce...

Mi-e frig, mi-e atat de frig incat pana si gandurile mi-au amortit, chircite-n suflet ca niste gheare...

am avut o zi cumplita si inca mai sunt in viata...cum e posibil??? m-am drogat la propriu cu cafele, muzica si iar muzica...iar in timpul asta am desenat machete..imi urasc creionul ala mic si ciunt pe care il tot scap pe jos..il pierd mereu..vreau un creion mare pentru machete!!! Si alte carioci in alte culori...nu mai suport roz si albastru!!!! vreau sa primesc un creion carbune si o cutie de markere pentru machete!!! poate sa-mi faca cineva un astfel de cadou..nu....

ales fotografii..dat dimensiuni la fotografii..foto1, 3col, 20cm..foto 2, 1col, 5cm..foto 3, 1 col, 10 cm...mers la editorii foto cu biletele..am si eu in 14 un shutter...pus in pagina..asezat frumos..nu pe inalt, pe lat..nu pe lat pe inalt..doua casete..ba una...ba doua...stai ca nu incap, ca e textul prea mare..marius..un dragut..pus titlu, subtitlu..marius te urasc pentru subtitlul ala..corectura pe print...muzica si iar muzica sa nu-mi mai  aud gandurile..dennis...miruna..mara..sabina..EU. NU! fara ganduri azi...O tigara fumata-n repezeala...doua..trei..muzica..lulu..eu sunt lulu..dan..unde este biroul lui dan?? lui adi nu i-am auzit azi guritza...birouri mutate, agitatie, televizoare la maximum...urlete..scandal..oameni care vorbesc singuri...oameni cu casti in urechi..oameni stresati, nervosi..muzica si iar muzica....protv..stiri...sport..meci..un coleg nou de banca cam retard..lasa ca am eu grija de el...e timid si retras si timid..si tacut si ma enerveaza..pt ca eu sunt tocmai pe dos...eu cant si dansez si rad si..urlu in mine dar ce bine ca nu ma aude nimeni...si draga de ralu cum ma roaga ea sa ii aleg pozele..si ajuta-ma si pe mine la un titlu..si...vai, ralu, ce frumoasa esti... azi esti ca o zana..draga de ea cat o iubesc...

mi-e frica de oameni dar stiu ca-i iubesc de mor...mi-e teama de ce iubesc...pentru ca, de obicei, cei pe care ii iubesc pleaca mai devreme sau mai tarziu..si-am incercat sa ii iau pe toti de la 0..sa fiu reticenta si rautacioasa si rea si rece si nesuferita...ca sa nu cumva sa mi-i apropii prea mult...dar mi se spune ca, dimpotriva, sunt deschisa, calda, amabila si prietenoasa...iar cand simt ca ma apropii prea mult..fug..nu mai auzi de mine...cu zilele sau saptamanile..dar mereu ma voi intoarce la cineva candva....chiar daca il iau prin surprindere sau nu...voi face inca o pauza...voi fugi  pentru ca...imi simt sufletul impartit in prea multe locuri, printre prea multi straini si trebuie sa ..ma reintregesc....dar ma voi intoarce. Taz, atat de mult te iubesc! Esti viata mea toata!

joi, 1 noiembrie 2012

Blog de fitze

Sunt un om tare indecis...ma gandesc si ma razgandesc de o mie de ori asupra unor lucruri cumplit de banale insa, cand vine vorba despre lucruri cu adevarat serioase, scanez totul dintr-o singura miscare si ma decid cu viteza luminii.

In fiecare dimineata, aceeasi dilema. Care ma scoate din minti. Cu ce dracu ma imbrac azi? Pai sa vedem...cum ma simt? Sunt vesela? Sunt deprimata? Ma simt femeie fatala sau iar copil retard?
Ca e soare sau ca ploua nu conteaza..eu ma imbrac dupa cum ma simt cand ma trezesc. Cateodata ma scol stiind deja cu ce ma voi imbraca. Pentru ca visez noaptea..se face ca e dimineata si eu rascolesc dulapul, scotocesc printre hainute, le combin, le asortez, adaug sau elimin dupa bunul plac si uite tinuta mea draga!!! Iar apoi se face dimineata, iar eu sar ca nebuna din pat si ma reped ..la dulap sa-mi pun deoparte hainele pana nu uit visul..

Dar sunt alte momente extrem de nefericite cand stau si cate doua ore in fata teancului de haine aruncate pe jos si nu ma decid...blugi sau fustita? Bocanci sau ghete? Ghete sau cizme? Cizme cu toc sau cele din cauciuc? Pulover bej sau verde? Esarfa mustar sau grena? Este cumplit! Un chin cu care nu ma pot obisnui desi ma urmareste de ani si ani...In cele din urma imi spun ca asta e..iar voi avea o zi de rahat..si dupa ce am ales raul cel mai mic plec spre job..Insa..in scara blocului, la etajul meu se afla o oglinda in fata careia ma opresc de fiecare data. Imi mai retusez machiajul, mai aranjez esarfa, mai vorbesc uneori cu mine zambind gales si cobor mandra scarile...

Eh..oglinda nu e intotdeauna prietena mea cea mai buna..In zilele proaste, cand sunt indecisa si nemultumita, ma privesc lung si vad ca nimic nu e cum ar trebui sa fie..Ghetutele mele maro nu se potrivesc cu esarfa, caciulita nu se potriveste cu geanta, culoarea blugilor nu merge cu cea a bluzei si tot asa..Mi se face rau, ma cu un usor lesin, fac un atac mic de panica, ma bufneste plansul si o iau la fuga pe scari..in sus. Ma dezbrac din mers, pana sa intru in casa, iar odata ajunsa ma reped din nou la dulap...ce daca voi intarzia la munca...eu trebuie sa-mi gasesc ceva de imbracat!! Si o iau de la capat..aleg, combin, asortez ..totul se petrece insa cu viteza luminii...nu conteaza ca-mi calc in picioare bluzele aruncate pe jos, ca ma impiedic in perechi de cizme si ghetute..ma grabesc spre job! Lasa, le strang diseara, cand ma voi intoarce acasa. Tazu ma priveste uluit de atata scandal si bufnuri si se ascunde in fundul custii acoperindu-si ochii si urechile cu gherutele..Degeaba imi cer iartare, degeaba ii spun din nou sa fii cuminte grasule ca vin repede...Nici nu ma baga in seama... Trantesc usa..off..mereu usa asta se tranteste... si o iau la fuga, din nou, pe scari, alarmand toate babele. Ajung, in sfarsit, in fata blocului si-mi dau seama ca afara este extrem de frig sau foarte cald. Sa ma intorc din nou? Ce zi de rahat!! In seara asta clar trebuie sa ma duc la shopping!

Acum cateva zile m-am dus la manichiura si am plecat extrem de incantata..Unghiutele mele erau colorate, vesele si cantau de fericire..Dar in cursul zilei mi-a mai trecut din entuziasm..pe la ora 3 dupa amiaza deja imi venea sa plang...le uram de-a dreptul!! Seara, cand am ajuns acasa le-am sters iar a doua zi am mai dat o fuga pe la tanti Coca. Le-am vopsit in culoarea mea obisnuita si preferata iar acum..sa vedem cat timp va trece pana cand o voi lua de la capat..Unghiute colorate...caciulita mustar, esarfa mustar, geaca verde, blugi mustar, ghete maro..geanta maro..Ceva nu e in regula aici..Unghiutele colorate nu merg cu maro si galben!!

In rest, toate bune si frumoase..exceptand labilitatea mea pshihica si faptul ca vorbesc des cu oglinda in scara blocului sunt un om perfect normal si in toate mintile. Sunt responsabila, de cuvant si ...imi place, uneori, sa pun piedica la oameni.


Cat da romanul pe-o carte? Intre 3 si 5 ani de libertate!


Incredibil! Tocmai ce-am primit un mail de la BookLand prin care sunt înstiintată, în vederea publicarii unui material, ca volumele amplasate in trenurile InterCity nu s-au furat!!! Wow! Hai sa ne bucuram!! Hai sa ne felicitam, sa ne strangem in brate, sa ne plangem de fericire unii altora pe umar!! Am asistat la o minune!! Asa ceva nu credeam ca vom auzi vreodata!! Dar hai sa ne aruncam in genunchi, sa pupam pamantul si sa ridicam osanale Cerului. Stii ce? Ma apuca greata!!

Acum ceva vreme, cei de la BookLand au pus de-o campanie prin care eram incurajati sa cumparam si sa citim carti. Pentru ca, dupa cum bine se stie, romanul sta foarte prost la capitolul asta. Unii nu stiu sa citeasca deloc, altii citesc pe silabe urmarind, cu degetul inmuiat, in prealabil, in gura, fiecare litera in parte, multi citesc doar pozele din tabloide, iar majoritatea citeste doar subtitrarea telenovelei Legendele Palatului de la TVR.

Deci, cum o astfel de campanie este mai mult decat binevenita, salutam ideea celor de la BookLand si o mediatizam pe toate canalele de comunicare posibile. Initial, au fost amplasate carti in autobuze, iar apoi in metrou. Ei, si ca sa vezi!!! Romanii, nu numai ca au percutat din plin la indemnul de a citi o carte, au dat chiar dovada de-un exces de zel cum rar ne-au aratat ca pot! După ce au rasfoit cartile, mai intai cu frica si dezgust, dupa ce le-au devorat si balosit pagina cu pagina, le-au studiat si aprofundat pe rupte (la modul propriu, nu la figurat) cimpanzeii s-au trezit loviti subit de patima cunoasterii si au luat cartile cu ei acasa. Chiar daca asta a insemnat sa taie cu briceagul, fierastraul, clestele, patentul sau alte unelte contondente pe care le poarta de obicei asupra lor, lantul cu care volumele erau prinse de scaune.

In concluzie, campania celor de la BookLand poate fi considerata, pe drept cuvant, o mare reusita!! Romanii au dovedit ca nu sunt niste cercopiteci retarzi care cersesc dupa banana, ci adevarate capete luminate care nu se umilesc sa cerseasca de la altii ci fura cu nerusinare orice. Adica absolut tot! Stiai ca se fura hartia igienica din budele de la Mall? Stiai ca se fura sapunul si pliculetele cu sampon din hoteluri? Ca se fura obiectele promotionale chiar daca sunt promotionale si, de fapt, le poti avea gratuit? Ha?? Eh, trecand peste asta, se fura si carti! Deci, concluziile sunt urmatoarele (toate foarte grave):

1 – In momentul in care vezi ca un roman fura o carte, poti presupune ca nu a apucat sa fure hartia igienica din Mall si, pe deasupra, il mai trec si nevoile.

2 - Daca furi o carte, putem sa ne gandim la faptul ca, rasfoind-o in autobuz, nu ai inteles nimic din ea, insa, in abisala ta prostie, te chinui inca s-o faci.

3 - Daca furi o carte, putem sa ne gandim la faptul ca esti fanul numarul unul al  gratarelor incinse-n fata blocului si nu ai cu ce sa aprinzi focul.

4- Daca furi o carte, putem sa ne gandim la faptul ca ti s-a terminat colectia de tabloide si nu mai ai hartie cu ce sa stergi geamurile de la balcon.

Si ar mai fi ceva de spus: cei de la Bookland s-au declarat extrem de dezamagiti, dar gresesc teribil. Ar trebui sa se mandreasca cu reusita lor. Au demonstrat lumii intregi cat de culti sunt, de fapt, romanii. Cat pot risca dragii de ei pentru o carte, ti se topeste inima cand ii vezi (furtul calificat se pedepseste cu închisoare de la 3 la 5 ani). Deci, campania este un veritabil succes.

In ultima vreme insa, sondajele au demonstrat un lucru extrem de ingrijorator. Conform unui studiu la care au participat 5000 de voluntari – majoritatea calatori CFR clandestini -  s-a constatat ca romanilor le-a cam pierit cheful de citit carti. Se pare ca, in urma cercetarilor efectuate, s-au descoperit si motivele:  este vorba, pe de-o parte, despre oboseala psihica acumulata in timp. Se pare ca unii au incercat sa citeasca tinand cartile cu fundul in sus si s-au declarat foarte dezamagiti de subiectul propus de autor. Altii au fost rapusi de efortul fizic depus  in autobuze si metrou cand s-au luptat din greu cu spartul lanturilor de acolo.  Deci, cartile din trenurile InterCity au ramas intacte, neatinse si neviolate. Dezamagitor...Ar trebui sa se faca ceva in privinta asta...poate o noua campanie de responsabilizare sociala. Asa ceva nu putem accepta!! Trebuie sa luam atitudine! Romanii trebuie sa fure, in continuare, carti!!! Ce dracu!! Ne facem de ras!!! Evident, numai Basescu e de vina!!