miercuri, 19 septembrie 2012

Privire de om nebun...

Ce zi infecta...Ce greu e uneori sa te intelegi cu oamenii si uneori cat e de usor...dintr-o singura privire, dintr-un singur gest facut discret si i-ai inteles fara a avea nevoie de cuvinte.


Cand tac subit, inseamna ca ceva nu-mi convine. Cand tac zile intregi, inseamna ca o ruptura tocmai s-a produs. Cand iti spun ca te-am iertat, chiar te-am iertat. Cand iti spun ca am uitat, te mint in fata. Cand sunt agitata si rad prea tare insemna ca ma stresezi de mor. Cand nu-mi gasesc cuvintele..ma balbai..imi uit ideile... inseamna ca mi-e rusine sa-ti spun ca ma plictisesti. Cand vorbesc, sunt in verva, cand te tachinez, fac misto, te iau peste picior inseamna ca-mi placi. Mult. Tu s-ar putea sa gandesti tocmai opusul. Dar asa sunt eu.

Cand sunt serioasa, cu picioarele pe pamant, grava inseamna ca mi-ai creat, fara sa stii, disponibilitatea de a te intelege si de a te ajuta. Daca vorbesc vorbe in vant, fara noima, fara a ma mai gandi la consecintele a ceea ce spun clar am baut. La fel si daca ma vezi dansand pe mese. Glumesc. Dansez pe mese oricum doar daca stiu ca ma privesti. Si cand sunt extrem de deprimata. Depresiva. Atunci rad din orice, ma exteriorizez, sunt dubios de vesela si de activa. Tu crezi ca sunt fericita. Dar eu plang, urlu...Cred ca unoeri imi place sa ma dau in spectacol. Mai mult decat trebuie. Eu doar ma joc, tu esti doar contrariat. Daca te privesc fix, ai pus-o! Aici sunt doua variante pe care ar trebui sa le iei in calcul: ori vei primi o poseta-n dinti cu viteza luminii, ori te vei trezi imbratisat si strans pana nu mai ai aer. Tu nu ai nici o vina, in ambele cazuri. Dar asa sunt eu. Daca ma vezi ca merg cu capul in jos pe strada, sa stii ca mi-e frica de oameni. Nu de ei fizic, ci de ce ar gandi ei despre mine daca i-as privi in ochi. Uneri am o privire de om nebun. Mi-o simt. Si-mi simt si starea de dinainte de a o avea. Si de aceea prefer sa privesc in jos. Pietrele nu judeca...Cateodata, privesc prin tine, dincolo de tine... zambind tamp si dand aprobator din cap. Nu ma lua in seama. Te aud dar..nu te simt aproape. Sunt ca un om orb care se ghideaza dupa sunete cautand sentimente. Oricare. Orice. Dar sa fie ceva. Iti cersesc sa ma bucuri, sa ma enervezi, sa ma intrigi, sa..ceva. Dar tu nu faci nimic. Nu-mi trezesti nimic...decat o privire goala si inca o tigara aprinsa la repezeala. Uneori te privesc si zambesc. Dar zambetul mi-e fortat si mi-e teama sa nu-ti dai seama. Dar niciodata nu-ti dai seama si asta ma face sa ma simt cumva..bine. M-as simti prost sa-mi dau seama ca ti-ai dat seama ca nu-mi trezesti nici macar un zambet adevarat.

Ce zi infecta...si ce greu e sa te intelegi cu unii oameni...

3 comentarii:

  1. E bună autocaracterizarea ta. Se pare că te cunoști destul de bine. Ai momente când te mai și surprinzi tu pe tine? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. O da!! Am momente cand ma surprind si eu pe mine. Si ma sperii. Dar sunt destul de rare situatiile. De obicei ma joc intre niste limite sigure pentru mine..mi-am trasat niste granite dincolo de care rar pasesc. De frica :)) Imi spun..mi-e frica de ce-o sa fac sau cum o sa fiu acolo.

    RăspundețiȘtergere