miercuri, 12 octombrie 2011

Mi-e sila, mi-e lehamite, mi-e ura...

Camatarie. Prostitutie. Trafic de carne vie. Evaziune fiscala.  Cersetorie. Contrabanda. Mita. Coruptie. Furt. Santaj. Crima organizata. Inselaciune. Violenta. Proxenetism. In Romania clanurile interlope fac legea, iar legea functioneaza dupa principii mafiote. Dar asta nu mai este un secret pentru nimeni. Caracatita si-a desfacut tentaculele de mult timp si a patruns in toate cotloanele institutiilor statului, colcaind prin tribunale, printre judecatori, politisti, vamesi, functionari publici si politicieni. Clanurile interlope s-au infiltrat in politica, iar politicienii sunt infestati cu un virus fara antidot.

Nu am incredere in justitia romana pentru ca este putred de corupta, pentru ca dreptatea nu se castiga in instanta, ci se cumpara cu bani grei, pompati direct in conturi. Nu am incredere in justitia romana pentru ca este condusa de indivizi care se invart in cercuri mafiote, a caror nume este strans legat de cel al interlopilor, pentru ca intre anumiti judecatori, politicieni si infractorii de calibru exista relatii stranse de prietenie, de amicitie si chiar de rudenie. Nu am incredere in justitia romana nu pentru ca este oarba, ci pentru ca ea nu exista. Deloc.

Romania este legata de maini si de picioare, cu calus in gura sa nu se auda cum urla si se zbate dupa ajutor. Este mancata de vie de viermi si capuse care ii sug si ultima urma de vlaga. Si de demnitate. E umilita si tarata prin noroaie, lovita cu pietre si bolovani ca o curva pusa la zid. Legile, facute doar pentru a fi incalcate, sunt pentru unii muma si pentru altii ciuma. Mafia si clanurile care terorizeaza din umbra orase si regiuni ar fi trebuit demult anihilate. Sau, cel putin, ar fi trebuit haituite pana la sange. Dar au fost si sunt tolerate. Legaturile dintre oficialii statului, dintre persoane publice si interlopi este simpla si indestructibila. Pentru ca unii fara altii nu pot supravietui. Nu au cum. Sunt ca niste paraziti care se hranesc unul pe celalalt, iar impreuna se hranesc din noi, cei care inca mai credem in dreptate, lege, ordine si normalitate. Mafia locala alimenteaza campanii electorale, finanteaza politicieni, ii urca si-i coboara din scaune si functii. Mafia alimenteaza afacerile obscure ale unor personaje aflate in pozitie cheie prin ministere, tribunale, prefecturi si primarii, societati private si politie. Judecatorii sunt niste carpe, iar dreptatea se cumpara cu bani, bijuterii si vacante exotice.
Nu am incredere in justitia romana pentru ca legea este doar de partea celor care au cu ce sa si-o revendice. Cu bani.  Mi-e sila, mi-e lehamite, mi-e ura...

Zilele acestea Romania a mai primit un scuipat in obraz si inca un sut in fund care, pentru precizie si forta, si-a luat avand de departe, tocmai de dincolo de ocean. Moartea baschetbalistului american ucis in bataie de un interlop din Giurgiu a starnit valuri de proteste. America este indignata. Romania este nepasatoare. Justitia romana lucreaza...

Un om a fost omorat in fata a zeci de martori. In public, intr-un club. Nimeni nu a intervenit. Martorii tac si se ascund. "Nu stiu. N-am vazut. Nu cunosc". Pe undeva este si normala o astfel de reactie daca te gandesti ca ucigasul face parte din randurile clanului mafiot al regiunii, Butoanele. Oamenilor le este frica. Prefera sa inchida ochii, sa intoarca privirile si capul, sa nu auda, sa nu vada lucruri care i-ar putea pune pe ei insisi in pericol. Caci, cine are curajul sa se puna cu mafiotii? Cine are curajul sa-i arate cu degetul? Sa depuna marturie impotriva lor? Nici politia nu misca-n front, nici procurorii, nici judecatorii. Atunci, ce poti sa le ceri unor oameni simpli?  Sa intervina cand nici autoritatile nu au curajul?
La scara mare asa procedam cu totii. Nu numai localnicii din Giurgiu. Ne este teama. Traim zi de zi cu teama ca nu cumva sa ni se intample ceva daca ridicam glasul. Daca protestam. Daca avem curajul sa ne cerem drepturile. Bagam nasul in pamant, mergem cu capul plecat si injuram in gand. Atat. Nu avem curajul de a ridica privirea si de a lua atitudine. De a ne cere dreptul la siguranta in casele noastre, pe strada, in magazine sau cluburi de noapte. Ne prefacem ca nu am vazut ce se intampla in jurul nostru. Ca nu stim ce se petrece langa noi. Si ne bucuram ca nu sunt copiii nostri, parintii sau prietenii nostri in locul bietelor victime. Mi-e sila, mi-e lehamite, mi-e ura...

5 comentarii:

  1. Increderea in justita romana, o am. Atata vreme cat ma implica pe mine, un procuror, un judecator si un hot de buzunare. Dar, vorba ta, de se ajunge la conflicte cu "clanurile", incep sa imi pun si eu semne de intrebare. Si un mare semn de intrebare daca nu cumva Romania are nevoie sa devina un stat politienesc. O dictatura "buna". Da, stiu, termenul dictatura este privit cu multa ura de multi pentru ca 60 de ani ne-am chinuit sa ajungem la democratia mult-dorita. Si asta mai cu seama deoarece in general omul neaga o potential situatie neplacuta in care ar putea fi pus prin refuzul de a constientiza faptul ca, tocmai aceeasi democratie corupta pe care o apara viguros ar putea permite ca ei sa devina victime. Iar intr-o lume oarecum utopica, acei "multi", ce ar prefera: o democratie plina de corupti sau o dictatura echilibrata? Eu unul as dori o dictatura democratica. In care daca-ti da unul in cap si te omoara, in 2 zile sa fie pus in fata plutonului de executie. O dictatura care sa respecte omul dar care sa contracareze cu o brutalitate animalica coruptia, crima, violul, pedofilia. O dictatura care, spre binele societatii, sa sfasie, sa distruga si sa arda fara mila tot ce e putred in tara asta. O dictatura in care denumirea de DIICOT sau Politie sa provoace frisoane tuturor celor care incalca legea, precum inca SS le mai provoaca evreilor. O dictatura care, spre binele cetatenilor onesti, sa nu dea doi bani pe drepturile omului ticalos.

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi pare rau ca trebuie sa-l dezamagesc San Quentin, nu exista dictatura care sa respecte omul...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Eva: Tocmai de aceea imi pare bine...cu alt sentiment moare omul pe nedrept intr-o democratie care nu-l respecta decat intr-o dictatura care (nu) face acelasi lucru. Si eu la fel: mai bine mor calcat de un Intercity decat de un marfar. Macar am un sentiment aparte.

    RăspundețiȘtergere
  4. pentru Eva

    e un fel de-a spune dictatura..ai observat ca au fost puse ghilimelele..."dictatura buna". Cred ca ar trebui inventat un alt cuvant care sa exprime ceea ce a vrut SQ sa spuna..dictatura nu e inteles decat in adevaratul sens al cuvantului..multi nu pot trece dincolo de valentele sale si nu-i pot da alte conotatii... nu stiu de ce...ne impiedicam in reguli lingvistice...in loc sa ne deschidem putin mintea...

    RăspundețiȘtergere
  5. @mere: "dictatura legii". O lege dreapta, aspra si neiertatoare. Nu mai zic nimic ca iar iese la iveala extremistul din mine:) Pardon, dictatorul. :P

    RăspundețiȘtergere