vineri, 12 august 2011

Romanul, intre criza economica si criza de nervi


Sunt zvonuri ca pensiile si salariile bugetarilor vor fi inghetate, ca nu se vor mai acorda  bonuri de masa si prime, iar pentru urmatorii doi ani se vor sista si angajarile in sistemul bugetar.  Ne ameninta noi valuri de disponibilizari dar vor creste taxele si impozitele la case si masini. Ne cresc ratele la banci, dar leafa bate pasul pe loc, este ciunita prin tot felul de tertipuri, se plateste la negru sau in transe.

Ce facem noi, romanii? Ne ofticam. Rau de tot. Pentru ca “nu vei auzi niciodata un roman care sa se declare multumit”, spunea azi Basescu unor amarasteni lihniti de foame care l-au votat pentru a trai mai bine. Ei, nu el, evident. Desi lucrurile stau tocmai invers. Daca ar fi fost baiat cinstit, Basescu ar fi putut recunoaste de la inceput ce urmarea si ar fi trebuit sa lanseze sloganul "Sa traiesc bine!" Dar nu-l mai vota nici dracu. 

Si, de atata oftica, protestam. Protestam in fata Guvernului facand pe pinguinii, incingem Hora Romaniei, cantam, scandam, ne urcam pe stalpi de telegraf amenintand ca ne impuscam in cap cu pistolul de jucarie sau cerem dezlegare de la politicieni pentru a fi eutanasiati.

Romanul se calca-n picioare pentru a atinge oameni morti, care se numesc sfinti, de la care asteapta o minune. Dar, pana cand se va petrece minunea,  in neputinta lui, trebuie sa faca totusi ceva.  Se umfla-n coaie,  urla, tipa, se agita, ameninta cu pumnii si picioarele, blesteama si injura. Cum spuneam, suntem ofticati. Pe viata, pe Basescu, pe vecinul de la 3 si pe soacra, pe Udrea si Boc, pe administratorul blocului, pe locurile inexistente de parcare, pentru ca nu am luat bacul, suntem ofticati pe traficul de la Universitate, pe gropile in care ne rupem masina, suntem ofticati din cauza ratelor la banci si a pretului benzinei. Romanul vede negru in fata ochilor cand aude de politicieni, medici, profesori, politisti, ingineri, jurnalisti, economisti, juristi, avocati si taximetristi. Evident, e ofticat si pe astia.

Romanul uraste cainii vagabonzi dar ii hraneste si le face cotet in scara blocului, nu suporta manelistii dar cunoaste intreaga discografie a lui Florin Salam sau Adi Minune, nu suporta curvele dar are in baie, pe peretele din fata toaletei, poze cu femei goale si nu suporta pitipoancele ca “este prea vulgare frate” dar se uita in fiecare seara la Crudu, Dragusanca, Botezatu si OTV. In fata unui castron de seminte si a unei beri reci la PET.

Romanul este nascut pentru “smecherie si ciumegareala”, cum bine spunea celebrul gore de la Cluj si, evident, are mereu dreptatea in mana, de partea lui.  Nu stiu insa de ce, cu toate acestea, o cauta cu o inversunare prosteasca si prin cele mai nefericite locuri: in intersectii cu pistolul, bata sau cutitul si, mai nou, pe stalpii de telegraf. O cauta cu o patima nebuna, care il arunca, de cele mai multe ori, in ridicol, care-l transforma intr-un mascarici trist la fel ca viata lui intreaga.  Ameninta, se bate cu pumnii in piept, instiga la violenta si, din cand in cand, ca o demonstratie, mai foloseste si bata. Aia pe care o tine in portbagajul masinii. Uneori chiar pistolul in traffic. La Gara de Nord.

Romanul este razbunator. Nu uita si nu iarta. Dar, cu toatea astea continua sa se duca la urne si sa-si parafeze propria mizerie, umilinta si saracie in cabina de vot. Iar apoi, tipa ca “politicienii este niste javre ordinare”, niste minciosi, niste hoti, banditi si ce-I mai vine lui la gura. Sa nu uitam totusi ca limba romana este foarte bogata la capitolul injuraturi.

Romanul s-a nascut si poet, dar asta se observa mai rar si numai daca ai curajul de a folosi o toaleta publica. Acolo, pe pereti, pe usa, sau pe faianta sunt notate cu grija cele mai alese versuri nascute în timpurile facerii.

Romanul este un mare crestin si un mare credincios in dumnezeu, popi, sfinti, arhangheli si biserica. In acelasi timp si cu aceeasi ardoare  romanul crede ca va castiga la Loto si se duce sa dea acatiste. “ Doamne, ajuta-ma sa fiu bogat, sa fiu milionar in euro, chiar daca nu am muncit pentru banii astia si nici nu voi munci vreodata”.

Romanul este tare-n gura si-n pumn. Dar si asta cu o limita: pana cand il trec nevoile. Atunci, ca prin farmecul unui laxativ dizolvat intr-un pahar cu ceai,  ii dispar toate celelalte probleme. Ramane una singura. Si existentiala. Asa ca se da jos de pe stalp si isi vede in continuare, calm,  de viata. Pana data viitoare. Cand il apuca din nou bazdacii si o ia de la capat. Sus, pe stalp. Probabil ca de acolo viata se vede nu de sus, ci doar mai colorata. 







4 comentarii:

  1. Yeeeeee----hawwwwwww. :) Nu stiu daca ai citit pe blog-ul meu dar mi-am amintit de-un prieten de-al lui Lulu, Gelu. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Câtă înverșunare...bine Lulu !!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eeeeee.....Gelu ieste....uite cine ieste gelu: http://romanialuiquentin.blogspot.com/2011/07/gelu-prietenul-lui-lulu.html
    :)

    RăspundețiȘtergere