joi, 16 iunie 2011

Gonind spre mine



In drum spre casa, azi am trecut prin Piata Rosetti sa cumpar niste carti. De la Universitate, am luat-o agale pe jos pana pe Hristo Botev. Abia cand am iesit din pasaj parca mi s-a ridicat o perdea din fata ochilor. Si am simtit  viata pulsand prin toti porii ei, nebuna, zumzaitoare, forfotitoare, roind in jurul meu ca un furnicar. Ce-a trecut timpul! Si uite, au inflorit si teii! Din nou, au inflorit teii. Oameni, copii, fete in rochite, indragostiti tinandu-se de mana, studenti, batrani ridati dar zambitori. Unde am fost pana acum? Sa fi durat atat de mult pauza mea din viata? Acum ceva timp, mi-am luat un ragaz...o clipa, imi spuneam atunci, cat sa  sa-mi trag sufletul. Dar momentul s-a prelungit in zile, si saptamani si luni chiar...si mi-e din ce in ce mai greu sa ma urnesc iar la drum. Sa traiesc. E ca atunci cand ostenit, cu picioarele frante, te asezi pe o banca la racoare. Cu cat stai mai mult, cu atat iti este mai greu sa te ridici. Mai stau o clipa. Si inca una..si inca una...si tot asa. Ti-e din ce in mai greu sa te misti. Iar cand o faci, tot corpul, fiecare muschi si tendon te dor mai rau ca la-nceput. Si m-am trezit azi din nou inconjurata de oameni. Ma ascunsesem in hruba mea, refuzand sa mai privesc lumea. Traiesc mecanic, iar zilele imi trec in ritmul paginilor scoase din dtp...inca o pagina..inca o zi...si tot asa. M-am ingropat prea mult in munca, nu mai stiu altceva decat titluri, sapori si printuri. Imi consum viata printre ziare vechi, mormane de hartii, agende si telefoane. Si prosti. Foarte multi prosti.
Sunt franta de oboseala. Fizic. Abia imi mai misc degetele pe taste. Abia imi mai sustin greutatea corpului. Nici curat in casa nu mai sunt in stare sa fac. Peste tot, pe jos, numai mingiuci, pungi si maimutoi tipatori din cauciuc. Macar tazul sa fie multumit :) Ieri a baut din berea ramasa de cu seara intr-un pahar. Astazi a furat o folie de antinevralgic. A trebuit sa ma cert rau cu el ca sa-i dea drumul...saracu...a ajuns si el la capatul puterilor se pare. pai probabil ca-l ia cu dureri de cap numai cand vede ca intru pe usa.
Dupa ce am luat cartile, radeam de una singura pe strada. De bucurie. Nu m-a vazut nimeni..cei din jur erau prea ocupati sa-si traiasca vietile.
Azi elena mi-a spus ceva ...n-am inteles ce voia de la mine..nu auzeam decat un zumzet de fond..dar am dat din cap aprobator... dracu stie ce mi-a zis! Mi-e creierul de vata, gandurile mototolite si aruncate la gunoi...in cosul pe care tanti atena are grija sa-l goleasca in fiecare seara..Multumesc frumos tanti atena! cu placere mama! cu placere!
Aseara, pe la 12 noaptea m-am apucat sa gatesc, iar pe la ora unu ma-ndopam cu mancare. Nici nu mai tin minte de cand nu am mai gatit..de cand nu am mai mancat ceva cald...lumea imi spune ca am slabit dar eu ma simt din ce in ce mai grasa...lumea imi spune ce bine arati, iar eu ma simt din ce in ce mai urata...lumea imi spune da ce vesela esti, iar eu...eu imi aduc aminte de cum era cand nu eram singura. Ma simt a nimanui si totusi lumea trage de mine din toate partile...ma sfarteca pana la epuizare..o oboseala care ma face sa-mi doresc sa ma bag in pat, cu plapuma trasa peste ochi, sa adorm si sa uit ca maine mai este un maine.
Eu nu stiu sa ma plimb. Nu stiu ce inseamna sa ai timp, cu toate ca am, cred, tot timpul din lume ... Mereu ma grabesc undeva...pe strazi aproape ca alerg..nu aud, nu vad, nu-mi simt decat pulsul ce mi se zbate violent prin vene...oriunde as fi, mereu vreau sa plec...oriunde as sta, mereu vreau sa ma ridic...ma grabesc spre mine. Si sunt calma. Un calm suspect, o liniste ciudata, fara nici un regret, fara nici o parere de rau. Nu ma mai atinge nimic...pentru ca nimic nu ma mai poate scoate din tacere. Nu mai am puterea de a opune rezistenta, de a insista, de a cere, nu mai am vlaga. Sau poate ca ..cine stie..am la degetul mic intreaga lume dar nu stiu sa profit de avantaj..chiar asa...la avantaje nu m-am gandit niciodata. La avantajele vietii mele. Dar..nu sunt genul de om care sa se pacaleasca singur. Daca pot sa-i mint cu zambetul pe buze pe cei din jur, nu ma pot minti si pe mine. Intotdeauna am incercat sa-mi cunosc limtele si mi le-am respectat. Doar un bou ar crede ca este buricul pamantului. Indestructibil. stiu ce pot, cat pot si pana unde sa lupt. Am pierdut multe batalii de-a lungul timpului dar razboiul e lung...:)

3 comentarii: