miercuri, 6 aprilie 2011

Circarii vietii mele

Ma plictisesc repede si aproape de orice nu-mi trezeste un interes continuu, stabil. Oameni, multi oameni, preteni, asa zisi prieteni, colegi, amici, vecini, lucruri, anumite stari de fapt, intamplări, contexte care se repeta la nesfarsit ca niste discuri de vinil stricate...care clantane in gol, care mesteca si mesteca si mesteca aceleasi cuvinte, aceleasi gesturi si ganduri si imagini....

Primul sentiment nu este foarte bine definit. Simt ca nu mai am chef azi..de tine, de voi, de ei...de aceleasi situatii care ma blazeaza, care devin previzibile in asa fel incat nu-mi mai retin atentia, nu ma mai incita...o linie dreapta si continua...fara suisuri, fara coborasuri...despre care as putea spune totusi ca nu ma deranjeaza in mod special..e inca fina, delicata...aproape imperceptibila..e ca atunci cand, in intuneric fiind, ti se pare ca ai zarit ceva dar nu esti foarte sigur totusi..poate a fost doar o parere... e punctul acela mort pe care nu-l percepi chiar fix in acelasi moment in care se petrece. ci mai tarziu ajunge sa prinda contur, sa devina limpede, clar..initial, tinzi sa treci peste el, sa nu-l constientizezi, sa nu-l bagi in seama..sa nu stii ca exista. apoi incepi sa-ti dai seama ca lipseste ceva. nu as putea spune ce, dar ceva a murit...

urmatoarea faza e panica pe care o simt..un soi de panica ciudata, de neliniste, un sentiment de vinovatie si dezgust...dar omul asta imi era drag..cum mi-a ajuns atat de indiferent? de ce nu ma mai intereseaza deloc? nu mi-a facut nimic rau, nu m-a deranjat cu nimic..da..dar nici nu a facut ceva in plus fata de ce face de obicei, nu a spus nimic in plus fata de ce spune de obicei...si fara sa vreau, fara sa premeditez, incep sa fug, sa ma ascund, sa-l vad pe strada si sa ma rog sa nu ma fi vazut la randul lui..sa nu vina langa mine sa ma sacaie..iar eu din complezemta sa zambesc fortat, sa ma prefac, sa dau impresia ca ma intereseaza ce zice, ce-a mai facut, ce mai e prin viata lui. sa fiu ipocrita cu alte cuvinte ah, cat urasc ipocrizia!
de-as avea curajul sa-i spun ca nu ma intereseaza, sa-i spun sa plece!...dar nu ar intelege..ar lua-o ca pe o badaranie cand de fapt ar trebui sa fie recunoscator ca am fost sincera si directa. cred...

probabil ca sunt foarte nestatornica ori...foarte imatura si astfel, nestatornica. Am in viata mea cativa stalpi de rezistenta foarte solizi pe care sa ma sprijin...in rest gaunosenii...oare exista cuvantul asta_ gaunos, gaunoasa, gaunosenie...ma astept ca cei din jurul meu sa fie intotdeauna altfel decat ii cunosc, sa ma surprinda mereu chiar si cu riscul de a-i descoperi si morocanosi, si tristi si enervanti..cu riscul de a descoperi in comportamentul si in caracterul lor si lucruri ce-mi displac sau poate chiar lucruri pe care le urasc, care ma intriga.

astept probabil prea mult de la ei. iar ei sunt simpli oameni. chestia e ca m-am saturat de simplitate.. astept ca intr-un fel sau altul sa ma intretina, sa ma distreze, sa-mi capteze atentia la nesfarsit..ca niste circari ce distreza publicul. iar cand piesa este proasta, cand spectacolul devine sterp pentru prea multa vreme, ma ridic dezamagita de pe scaun si plec fara a mai plati biletul..si caut alt show, alta aventura, alte zambete si stari de bine..mereu in alte parti. sau, cateodata, nu mai caut nimic. e sentimentul ala pe care il ai cateodata cand te uiti prea mult la televizor...ti-ai dorit intreaga saptamana sa vina uichendul, sa zaci in pat, cu telecomanda in mana si sa te uiti la filme..la cat mai multe filme.  iar cand in sfarsit a venit momentul dupa un timp te saturi...nu mai vrei sa auzi televizorul, sa-l vezi..il vrei inchis si mut.  emisiunile care odata pe amuzau, pe care le considerai inteligente, care te atatau te lasa rece acum, cu un zambet dezgustat pe chip si pleoscaind din buze a lehamite.

Revenind la amicul cu pricina...ma enerveaza la culme cand intreb ce-ai mai facut? iar personajul imi spune..nimic interesant...deci in momentul asta m-a pierdut definitiv. ar putea sa-mi povesteasca toate aberatiile care-i trec prin cap, chiar si banalitati, dar numai sa spuna ceva cat de cat necunoscut mie...circarul si-a pierdut farmecul...stii cum e? cand intalnesti un om iti place sau nu. e general valabil. cand iti place poate deveni ca un drog usor..vrei sa-l vezi, sa-l asculti, sa te intalnestui cu el, sa stai in preajma lui...dar la un moment dat observi ca prezenta lui nu mai aduce nimic nou in viata ta. Ca o haina pe care ti-ai dorit-o cu nebunie, pe care ai cumparat-o dar pe care n-o mai porti si la anul..ca te-ai plictisit, s-a demodat sau naiba stie..desi, culmea, hainuta e inca noua...

Nu mai am nimic de zis...asa ca voi inchide din nou televizorul. Noapte buna copii..era finalul ...genericul de sfarsit al desenelor animate de pe vremea cand eram mica. asa cred..nu mai stiu exact...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu