luni, 31 ianuarie 2011

Inca mai exista oameni frumosi

De ce trebuie sa-i ridicam pe piedestal, sa le inchinam osanale, de ce trebuie sa cadem extaziati in genunchi * vorbesc la figurat, evident* in fata celor *putini* care inca mai sunt cinstiti..in fata celor care inca mai sunt sinceri, care sunt corecti, care te trateaza cu respect, care nu te vor umili niciodata oricat de mult poate ca ai merita, care te vor trata de la egal la egal si pentru care tu chiar contezi?
De ce ne uimim atat de tare cand intalnim si astfel de oameni? De ce ne bucuram de ceva ce, pana la urma, ni se cuvine? De ce am ajuns sa apreciem mai mult decat trebuie niste calitati cu care omul oricum ar trebui, daca nu sa se nasca, macar sa creasca?
Am ajuns sa fim socati atunci cand intalnim oameni de buna credinta. Am ajuns sa fim umiti atunci cand intalnim oameni corecti si de cuvant. Nu ne vine sa credem ca pot exista si oameni fericiti, oameni liberi pentru ca tota viata ne-o traim ca niste animale speriate, haituite, mereu pregatite sa fuga, sa se ascunda, sa fie lovite si vanate. Ii suspectam pe toti cei din jur ca vor sa ne faca rau...si ne-am adancit atat de mult in acest sentiment de nesiguranta incat binele, chiar daca am vrea sa-l observam, nu mai exista pentru noi...Traim sufleteste de azi pe maine, ca niste salbatici oricand pregatiti sa atace si sa fie atacati. Suspectam orice miscare, ne indoim de orice, totul ni se pare ciudat, neadevarat, mincinos, ascuns...in spatele oricarui gest scormonim dupa conspiratii, paranoia naste monstri si ne fabricam frici care de fapt nu-si au motive...Iar cand in viata asta mizera, obisnuiti sa ne furam mereu caciula, obisnuiti sa ne tradam unii pe altii, sa ne furam, sa aruncam vina dincolo de gard, intr-o viata traita privind mereu cu frica peste umar..atunci cand intalnim normalitate, decenta, frumusete, liniste ne dezechilibram intr-un fel intreaga lume. Speriati de nou si de necunoscut, pana si  in bunatate incercam sa vedem un potential rau care sta la panda sa ne loveasca pe la spate..pana si in frumusete scobim dupa uratenii, aglomerati in prostie, in frica si teroare. 
Nu avem incredere in nimeni, iar orice necunoscut este privit ca fiind un potential dusman care trebuie eliminat.. Ne adunam unii langa altii, cu totii de aceeasi teapa, pentru ca un om care nu iti este superior nu poate prezenta un pericol pentru tine. Iar cand intalnim o atitudine deschisa, libera, bunavointa si intelegere, toleranta atunci ori nu credem in minuni, ori ne aplecam prea umili, in fata unor lucruri are de fapt, ni se cuvin de drept. 
Pentru ca ne-am uitat conditia umana si ce inseamna sa te porti omeneste...ne-am animalizat sufletele lacomia si ura ne-au intunecat mintile, gandirea bolnava a luat locul ratiunii... fiecare dintre noi avem cate un rau in suflet, ne macina zi de zi, ne chinuie, ne face mai urati, mai sterpi, brute inchistate-n frica, umbland cu parul si maciuca dupa noi in caz ca vom avea nevoie de ele. conditia ta umana s-a degradat in asa hal incat nici animal nu te mai poti numi. esti un hibrid al naturii de care natura, pana la urma, se va lepada...