luni, 19 iulie 2010

Suntem cei mai fericiti oameni din lume!!!

Am asteptat sa se linisteasca putin lucrurile, sa nu ma arunc cu capul inainte, sa am timp sa judec la rece si, mai ales, sa am timp sa observ. Iar acum, daca ar fi sa trag linie, as spune ca primele impresii, pe care am incercat, de altfel, sa mi le stapanesc, nu m-au inselat deloc. Ba dimpotriva. Lucrez in breasla asta de ceva timp incat sa pot face o radiografie tabloidiana destul de corecta a evenimentelor recent produse sau pe cale sa se petreaca.

Reteta este simpla si mereu aceeasi. Nimeni nu se abate de la ea pentru ca atunci nu le-ar mai creste cozonacii si nu ar mai face vanzare. Trebuie sa mananca si gura lor ceva. Acum trebuie explicat, de la bun inceput, un lucru. Nu ma refer la cei care scriu textele sau le redacteaza. La cei care se documenteaza pe teren, care dau mii de telefoane, trimit tot atatea mailuri, care pregatesc un interviu sau niste ilustratii pentru text. Sunt neimportanti. Sunt doar niste robotei setati pe un anumit program. Zilele acestea a fost turbo. Ma refer la cei care apasa butonul. Si cu asta cred ca am spus tot.

“…Ce om bun! Ce fire vesela…si a fost un om plin de viata, mereu cu zambetul pe buze, mereu dornic sa sara in ajutor, un om cu un suflet atat de mare…”
Nu, nu te speria, nu jelesc pe nimeni. Am insiruit doar cateva dintre cuvintele pe care le-am auzit de-a lungul timpului pe la diferite inmormantari la care a trebuit sa ma duc. In interes de job. Cata ipocrizie din partea unora! Mi se intoarce stomacul pe dos! In viata de zi cu zi, pe cand traia bine mersi, mortul a avut, ca orice om si prieteni si dusmani. Cat a fost in viata a fost invidiat si barfit de unii la fel cum a fost apreciat si respectat de altii. La inmormantare în schimb, se tipa si se jeleste in cor, cu totii preaslavesc acelasi om, transformandu-l dintr-un demon intr-o mica zeitate. Caci, dupa ce spui ca a fost un om bun si cinstit, spune (dar nu ai curaj) ca a furat, a inselat, ca a fost un mincinos, ca a fost un om betiv, violent, ca si-a bătut nevasta sau si-a renegat progeniturile. Asta in cazul in care chiar asa a fost. De ce sa nu fim cinstiti pana la capat? De ce sunt unii in asemenea hal de ipocriti? Niste gunoaie umane…de fapt nu, doar niste gunoaie…Sau..daca a murit, i se sterg toate pacatele? I se iarta toate greselile? Cel viu devine dintr-o data un sfant…???

Asta a fost si impresia pe care mi-au lasat-o, intr-un fel, si tabloidele care au comentat moartea Madalinei Manole. Intr-un fel. Jocul, circul au fost aceleasi numai ca invers. Cat a fost in viata aproape nimeni nu a bagat-o, in ultima vreme, in seama. Era un fel de mic paria, ceva insignifiant de nebagat in seama, o ratata, o terminata. Nu mai putea produce bani in timpul vietii dar este un izvor nesecat dupa moarte. Dar déjà asta este alta poveste.
Dupa ce a murit, au iesit la iveala, fabricate pe un colt jegos de birou, tot soiul de povesti si povestioare care mai de care mai aberante. Era prilej de castigat niste bani in plus din vanzari, din rating, din publicitate…mai intai a fost zvonul. Apoi a aparut stirea. Apoi, stim cu totii ce am vazut la teveu si ce am citit prin presa…

Unii au spus ca sotul Madalinei nu era in casa in noaptea cu pricina, ci intr-un club de fite. Au continuat apoi spunand ca Madalina l-ar fi sunat toata seara implorandu-l sa vina acasa. Altii au spus ca, de fapt, Madalina s-a sinucis pentru ca ar fi avut un amant de care era foarte indragostita ….ca ar fi avut probleme de sanatate, cancer mai exact…
Totul a fost doar o intoxicare de prost gust, un ritual obscen practicat de presa de fiecare data cand realizeaza ca poate stoarce niste bani in plus. Acum, peste noapte, dupa ce furadanul si-a facut efectul, unii au ridicat-o la rang de martira. Inainte nici macar nu stiau cum o cheama. si uite cum s-a sacrificat ea in numele artei..cum a suferit, cum s-a razbunat…sa fim seriosi! unii dintre astia nici macar nu stiau cine dracu e Madalina Manole...

Eu nu inghit rahaturi din astea. Eu. Nu stiu altii. Madalina a fost un om. Nu este nici martir, nici zeitate. A fost un om slab, bolnav, nesigur si nefericit. Dar..de ce s-o lasam noi asa cum e? Hai s-o transformam in..erou. Negativ, pozitiv, nu conteaza. Conteaza doar povestea…
Unii au inventat o melodrama…. ea bolnava de cancer se sinucide din prea multa durere si tristete..lasand in urma mii de oameni care au venerat-o, o familie, un sot disperat, un copil orfan..si din nou o familie…cumva lasata si aia.
Altii au inventat o poveste in stil alert, de actiune..ea..amantul..sotul..copilul..o viata traita in minciuna, o viata distrusa de o iubire imposibila…
Altii au inventat patetisme si dulcegarii de care mi-e atat de sila incat nici nu le voi pomeni aici…iar altii au inventat o poveste de groaza alimentand nevoia morbida a unor indivizi care se numesc cititori fideli. Niste lupi flamanzi, fara viata personala, frustrati, complexati de propriile lor vieti de nimic si de propriile lor neputinte..niste retarzi care uita de sine, identificandu-se in visele lor umede doar cu eroii stirilor de prima pagina. Pentru ca nu-si pot accepta propria lor existenta ratata.

De unde dracu ma nevoia asta bolnava de a savura dramele altora, tragediile altora? Iar presa tabloida, ca un adevarat ospatar, ii indoapa pe toti pana dau in coma alimentara, ii indoapa pana ajung cu burdihanele sufletului sa se sparga, sa se reverse, sa dea pe afara..
Ne hranim zilnic cu vietile de rahat ale celor din jur. Vrem sa stim primii cine a mai violat pe cine, cine a mai omorat pe cine, cine a mai furat, cine a ridicat toporul…De parca nu avem propriile noastre suferinte..dar, ca sa le uitam pe ale noastre, sa ni se para mai mici, le comparam involuntar dar intotdeauna cu ale vecinului. Si, cand vecinul are o poveste mai cutremuratoare decat a noastra, ne bucuram si suntem fericiti ca nu ni s-a intamplat noua. Ca uite, poate fi si mai rau. Si ne simtitm, cum spuneam, norocosi. Al dracului de norocosi.

Daca auzim ca Gheorghe si-a ucis prietenul cu toporul suntem bucurosi ca nu am fost noi in locul amicului. Suntem in continuare al naibii de bucurosi ca nu ne aflam in locul nefericitului care-si va petrece 10 ani dupa gratii, ca nu avem prieteni nebuni etc. Si suntem fericiti.
Daca auzim ca Mihaela..da, am o obsesie cu numele asta pe care nu-l suport, a fost violata in gangul de langa bloc, suntem bucurosi ca nu am fost noi in locul fetei sau ca nu au fost copiii nostri acolo. Si suntem fericiti.
Cand auzim ca puhoaiele au inundat case, ca viiturile au ucis oameni ne bucuram ca stam la bloc, ne bucuram ca pe noi nu are cine sau ce sa ne inece. Si suntem fericiti.
Cand auzim despre cutremure, accidente aviatice, cand vedem la teveu copii nascuti cu malformatii, copii morti de foame, oameni ucisi in razboaie noi stam linistiti in casele noastre, ne tragem plapuma peste ochi, ne facem cruce si ne bucuram. Si suntem fericiti.
Nu ti-ai facut niciodata cruce si nu ai spus niciodata macar in gand doamne fereste? Io cred ca da. Cu totii am facut-o. Si ai spus-o gandindu-te, asa cum este si normal, la tine si la familia ta. Si ai avut un moment in care ai rasuflat usurat. Ai fost fericit ca nu ai fost tu, ca nu au fost ei..ca nu ati fost voi…
Si ne simtitm mai bine, ne simtim intangibili pentru ca noua nu ni se poate intampla niciodata una ca asta. Sau una ca ailalta.
Suntem o natie de oameni fericiti iar fericirea noastra creste proportional cu dramele sau nefericirea celor din jur. Am zis! Acum pot sa ma duc sa ma culc.

Un comentariu:

  1. ma bucur ca nu sunt singur ... http://johnnyzet.blogspot.com/2010/07/mortea-vedetei-vs-cei-multi-si.html

    RăspundețiȘtergere