miercuri, 28 aprilie 2010

Lume, pantof urias...

Imi incalzesc mainile deasupra aburului de cafea. Nu mi-e frig, palmele nu sunt reci dar e o placere pe care nu mi-o pot refuza niciodata. Si incerc sa ating buza canii, s-o acopar si sa stau asa nemiscata, ghemuita-n suflet, lasand doar pielea sa absoarba aroma, sa se impregneze prin toti porii cu miros negru si tare. Incerc sa simt cum se formeaza picaturi in podul palmei, adunate din umezeala, esenta si mirosul cafelei, purtandu-ma undeva departe langa doi ochi verzi care te vor astepta mereu acasa. O tigara, inca-o tigara...fum impletit si abur sec, o cana uriasa, marginita-n interior cu spuma cafenie. Sa ma scoti la o cafea..intr-un bar mic si ascuns pe strazile inguste din universitate, la o masa retrasa intr-un colt, la geam, un geam prin care nu mai vezi afara, te oglindesti in el doar tu,  intr-o imagine distorsionata a unei lumi mult prea mari si a unei vieti atat de stramte..caci mi-e lumea ca un pantof urias pe care-l incalt zi de zi si care-mi sare din picior la fiecare pas..care clampane scalciat, se misca si-mi face rani. As putea sa-i umplu spatiile goale cu vata, sa indes in el hartie, poate chiar ganduri si amintiri, sa infund il el si marea si nisipul si cerul din Diham.....dar mi-as petici viata-ntreaga, traind intr-o prea mare minciuna. I-as pacali pe toti, dar nu voi fi decat o poveste plasmuita in fata unei cafele aburinde, langa un geam prin care nu mai vad afara..Lumeami-e prea larga, viata mult prea stramta...

10 comentarii:

  1. Tare mult mi-a plăcut scriitura asta, tuu, Copkile, Măr Pădureţ ce eşti! :)
    No, acum parcă văd că mă întrebi de ce?
    Poate pentru că m-a prins la primele ore dintr-o zi infernală de muncă, înainte de-a-o începe, în faţa unei căni cu cafea, din care apucasem să sorb două înghiţituri. Poate fiindcă mi-a amintit de anul trecut, când la aceeaşi oră din dimineaţă stăteam într-o cafenea de pe lângă Piaţa Muncii, cu o cafea bună bună alături şi cu "Pânza de păianjen" în mâini, doar eu, împreună cu gândurile mele şi rândurile Cellei... sau poate pentru că sunt şi eu obişnuit să port acelaşi pantof ca şi al tău, poate doar oleacă diferit ca număr, niciodată nu reuşeşte pantofarul să ni-i croiască pe toţi pe acelaşi calapod.
    Poate că toate la un loc şi multe altele sunt "vinovate" că mi-a mers mie la suflet scriitura asta.
    Aprpos de postarea anterioară, cred că de aceea erai întrebată mai ieri din ce-i făcută peria aceea pentru pantofi, ca să se ştie dacă se potriveşte la pantoful tău. :)
    Vezi, are logică. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. dragos, m+ai facut sa rad in hohote citind finalul comentariului tau. rad si acum de una singura pe aici prin redactie pentru ca sunt de serviciu si plec mult mai tarziu..si sunt singura prin zona..deci imi permit sa hohotesc fara sa deranjez pe nimeni. da probabil ca de aia cautam disperata ieri peria, pentru pantofii de azi...:))))))

    cafeaua mea de azi dimineata m+a prins intr+un moment mai...nu stiu cum...ma bantuiau niste mici demoni
    dar, trecand peste asta, mirajul cafelei de dimineata va ramane mereu acelasi. cred ca este singurul lucru pe care nu mi+l poate fura sau strica nimeni. ce amintiri frumoase ai ma copile! tre sa citesc panza! trebuie!!!!
    :)) dar n+o voi citi..am eu asa o vaga banuiala ca numai langa o cafea buna intr+o cafenea mica din centru si-ntr+o dimineata de vara se poate savura..

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Mere Pauretze: Sunt convins că "lângă o cafea bună, într-o cafenea mică din centru şi-ntr-o dimineaţă de vară" o vei savura aşa cum merită :).
    De voi vedea la vara o fată citind Pânza, în cafenea, o să-i fac cu ochiul :).

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Mere Pauretze:
    Exact aşa! Să vezi cu ce poşete în cap şi cafele în faţă mă voi alege dacă nu eşti tu aceea. :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. :))))) lasa ca o sa port bandana ta ca sa ma recunosti

    RăspundețiȘtergere
  6. cu placere...mersi si ptr comentariile si aprecierile pe care mi le-ai lasat pe blogul meu :)

    RăspundețiȘtergere