marți, 6 aprilie 2010

Azi nu te vreau!

Sunt momente lungi de tacere, in care parca ceva din mine refuza sa mai ia parte la circul nebun pe care-l joaca toti ceilalti din jur, zi de zi, clipa de clipa. Imi place sa le numesc momente de pauza, de odihna mentala...atunci cand inchid usile si ferestrele si zac intr-o mutenie muta, incastrata intr-un timp ce se scurge moale, vascos si defect. Sunt zile in care nu vorbesc cu nimeni. Ma irita oamenii. Ma irita cuvintele, rasetele zgomotoase si tipatoare, ca niste curve ieftine ce-si ridica poalele-n cap si ranjesc pe la colturi de strazi. Sunt momente in care simpla prezenta a celor din jur imi provoaca lehamite. Si zambesc tamp cand trebuie sa zambesc tamp, si raspund in doi peri la intrebari in doi peri functionand dupa alte reguli, alti timpi, in alte ganduri si miscari.
Mi se reproseaza ca de ce nu mai vorbesti cu mine? De ce nu mai raspunzi la telefon? Unde esti? Ce faci? De ce nu ma mai bagi in seama? De ce ai plecat? Personal, nu am nimic cu nimeni. Prietenii imi vor fi intotdeauna prieteni, nu sunt suparata, nu am patit nimic si nici nu sunt pe moarte. Vreau doar sa ma lasi sa mai respir din cand in cand...sa nu ma mai bati la cap cu retetele tale de prajituri..sa nu ma mai sufoci cu muzica si cluburile tale in care ai vrea sa mergem zilnic....cu problemele tale, cu prezenta ta sacaitoare, cu gandurile tale sterpe si vorbele banale..cu ideile tale si nervii tai.
Ma obosesti, imi sorbi energia ca pe o coca-cola supta din pai...ajung o epava gandindu-ma la ce ai facut tu aseara, la cum te-ai distrat, la cum te-ai suparat...la cum ai ajuns acasa....La mine prea putin ma gandesc. M-am saturat sa te plangi ca prostul ca nu faci sex....ca femeile bune sunt mereu luate, ca toate tipele tale te-au inselat cu altii ..m-am saturat sa aud aceeasi placa stricata de bocete si plansete si vaicareli...de glume proaste, rasuflate...vulgaritati ieftine de cartier...
Azi nu vorbesc cu tine, azi nu te vad, azi nu te aud, azi nu te vreau! Azi respir prin propria mea piele, traiesc propria mea viata, nu mereu a altora.
Nu ma intereseaza povestile tale pentru ca sunt o egoista.
Nu ma intereseaza ce spui si cum gandesti pentru ca nu ma implica personal si pentru ca, normal, sunt o egoista. Azi nu-ti mai dau sfaturi, nu te mai bat pe umar, nu te mai incurajez..nici macar nu te mai cert. Azi nu ma mai lupt cu tine si cu incapatanarea ta prosteasca, cu orgoliul tau stupid...pentru ca..da, sunt o egoista. Azi nu ma mai momesti cu ciocolata si bomboane, cu zambete si cuvinte bune, azi nu mai rad cand te strambi, nu ma mai amuzi, nu ma interesezi..pentru ca sunt o egoista. Azi nu-ti mai dau atentie cand cersesti atentie, nu-ti mai cant in struna cand te lauzi, cand te plangi...cand uite ce viata de cacat ai...pentru ca..ai ghicit!
Am obosit. Iau o pauza. O pauza binemeritata din viata ta. Sa ma reintorc la mine. Spre mine. Sa ma adun. Sa ma culeg, sa ma repar si sa ma peticesc. Sa umplu golurile lasate de tine, sa astup ce se poate astupa, sa fac ordine, curatenie...
Considera ca azi nu sunt. Ca nu exist. Considera ca nu m-am nascut. As vrea sa nu mai inteleg limba romana, ca sa nu mai pricep ce se vorbeste in jur...sa fiu surda si oarba. Sa nu mai simt, sa nu mai miros...sa nu mai fiu aici cu tine. Uzat, prafuit, sec, statut, plictisitor, adipos, diluat in multimea celor care ne inconjoara pe toti. Nimic nou, nici o sclipire...infricosator de banal, de amestecat.
Sa-ti spun un lucru. Nu am pretentia ca sunt altfel in ochii tai decat esti tu in ochii mei. Dar...eu ma impac cu asta. Si stii ceva? Cand devin asa, simt la un moment dat si ma retrag..pentru retus. Cel putin incerc. Caci, daca voi ajunge vreodata ca cineva sa ma cunoasca la fel ca si pe propriile buzunare..sa stie ce gandesc, cum actionez, ce reactii am...atunci inseamna ca ma poti pune tu la zid.
Cu totii suntem, mai mult sau mai putin previzibili. Daca nu am fi, atunci ne-am considera unii pe altii nebuni. Schizofrenici. Ii admir pe schizofrenici. Au, fara sa stie, fara sa-si dea seama, fara sa se motiveze, sa-si planifice, fara sa joace vreun teatru...au puterea de a fi mereu si mereu altii..de nerecunoscut..se reinventeaza clipa de clipa...personalitatea lor este complexa...sunt niste surprize ale naturii care nu te lasa sa te plicitiseti nici o clipa. Nu mi se pare a fi o boala, desi se moare din asta. Mi se pare a fi un dar pe care, din pacate, nu-l apreciaza nimeni. Asa ca, prin simplul fapt ca nu este apreciat, isi pierde valoarea si devine..asa cum e catalogat majoritar..un cosmar. Schizofrenia.
Stiu, divaghez. Sunt off topic in propriul meu post. Sunt off topic din propria mea viata. O viata umpluta mereu si mereu de altii. Rar de mine. De propriul meu eu, de existenta mea singulara. Practic, eu nici nu exist ca individ fara tine. Si fara tine. Si fara tine. Dar cine a spus ca ma multumesc cu propria mea conditie?
Asta nu inseamna ca vreau sa fug in munti, sa ma ascund in pesteri si sa mananc frunze sau coaja de copac. Asta nu inseamna ca vreau sa ma rup de lume, sa intru in cine stie ce transa si sa traiesc..nu stiu...doar organic. NU. Vreau doar, din cand in cand, sa ma rup din mijlocul trairilor tale, sa-mi dau eject...sa ma anulez din existenta ta care-mi face rau. Esti chimioterapie. Imi faci bine dar ma si ucizi. Evident, nu-mi cade parul, imi pierd doar identitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu